10.07.2016,  20:46:26 | 0 comentarii | 596 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Graţie ZVJ şi SHI Petroşani, / Pe str. Primăverii a venit chiar… primăvara
de Corneliu BRAN
La câteva zile după inundaţiile provocate de Maleia în câteva gospodării şi grădini de pe strada Primăverii, atrăgeam atenţia că pe o porţiune de câteva sute de metri pârâul prezintă adevărate baraje de mizerii aduse de apele învolburate. Tot atunci vă prezentam şi ofurile locuitorilor Creţan (casa nr. 9) şi Simulescu, (nr. 8).
 
Precizările lui Corici
N-a trecut nicio săptămână, şi şeful SHI Petroşani, inginerul Sorin Corici, ne-a sunat să ne spună: „Domnul Bran, aţi scris materialul cu Maleia şi strada Primăverii. Într-adevăr, lucrurile aşa au stat. După o verificare făcută de mine, în aceeaşi zi, am dispus imediat curăţirea albiei pârâului pe zona respectivă şi consolidarea malurilor, astfel încât apa să nu mai pătrundă prin grădinile sau curţile oamenilor. Acest lucru s–a efectuat prin ridicarea pământului şi a bolovanilor până la doi metri peste baza malurilor. În momentul de faţă nu mai sunt probleme acolo şi nici nu vor mai fi probleme o bună perioadă de timp. În ceea ce priveşte pârâul Dâlja Mică, pentru că am văzut că aţi scris şi de-acolo, situaţia se prezintă chiar aşa. Sunt adevărate cele constatate de dvs., însă vă reamintim faptul că SHI Petroşani din cadrul Apelor Române are în raza de acţiune doar albia şi malurile Jiului, pe porţiunea cât el traversează toate localităţile, atât la Est, cât şi la Vest, iar dacă vorbim de Petroşani, în plus, mai avem în vedere pârâul Maleia. Restul de ape curgătoare, pârâuri sau torenţi, sunt sub jurisdicţia primăriei (pârâul Staicului, Sălătruc, Slătinioara, Dâlja Mică etc.). Deci, în cazul Dâljei, administraţia locală este cea care trebuie să intervină cu lucrări specifice, cum de altfel v-a explicat şi domnul primar. Noi, cum e cazul pârâului Staicului, putem eventual să ajutăm administraţia prin anumite lucrări de sistematizare mai ample. Dar nu oricând şi nu oricum, pentru că e vorba de buget. Pentru ca să reuşim să obţinem o lucrare de consolidare de maluri la acest pârâu care provoacă uneori inundaţii, ca şi la Slătinioara de altfel, m-am luptat ani de zile ca să obţin fonduri şi sprijin de la Apele Române, lucru reuşit tocmai anul acesta! Din păcate, această furtună a venit exact în anul în care s-au alocat fonduri pentru aceste lucrări. În momentul de faţă, după cum am mai spus pentru ZVJ, proiectul acesta se află în procedura de licitaţie. Am ţinut să fac aceste precizări nu pentru că dumneavoastră sau ZVJ ar avea o vină că aţi scris folosind într-un anumit context legat de Dâlja şi Apele Române, ci pentru ca oamenii să nu mai fie trimişi de administraţiile locale la Apele Române sau la Sorin Corici, motivându-se uneori de către unii funcţionari că inundarea unei gospodării de către nu ştiu ce pârâu e de competenţa Apelor Române! E o confuzie întreţinută, din păcate, de unii de prin primării. Nu, Apele Române răspund de Jiul de Vest şi Jiul de Est, sau de Maleia, cum e cazul Petroşaniului. Că am făcut lucrări mari, ample, cu bani de la bugetul Apelor Române, pe pârâul Aninoasa, la Jieţ ori în alte zone e una, dând astfel sprijin real autorităţilor locale, iar cine trebuie să se ocupe în mod real de aceste pâraie, e alta. Apele Române au un buget limi­tat şi nu pot, an de an, să susţină astfel de lucrări. De aceea, populaţia dintr-o localitate plă­teşte taxe şi impozite locale. Asta trebuie să se cunoască de toată lumea”.
 
Doi petroşeneni, în sfârşit, zâmbitori!
Revenind la strada Primăverii, vineri când am trecut pe-acolo să vedem şi noi cum se prezintă lucrurile, am rămas pur şi simplu uimiţi de cum s-a schimbat porţiunea Maleii. În loc de crengi, trunchiuri de copaci, pet-uri, murdării, am găsit un „canal” bine decolmatat, cu o albie lărgită de excavatoare şi buldozere, cu maluri ridicate care să fereas­că din calea apelor gospodăria şi doi oameni fericiţi. Da, aţi ghicit, domnii Creţan şi Simulescu erau bucuroşi de lucrarea celor de la Apele Române. 
„Imediat ce s-a scris a venit şeful lor, domnul Corici. Ne-a întrebat dacă în afară de lucrarea tehnică de lărgire a albiei şi consolidare a malurilor cu pământ şi pietriş mai dorim ceva. Da, i-am spus, aş vrea ca şi în zona unde are domnul Simulescu grădina şi casa să ridice mai mult pământ, ca să nu mai aibă probleme. Au făcut exact ce le-am spus, şi mai mult decât atât. Acum ne simţim mai protejaţi. O să ne reparăm gardurile, va fi bine!”, ne-a declarat Creţan. „Mulţumim domnului Corici şi dumneavoastră, celor de la ZVJ. Iată ce frumos şi repede s-a rezolvat o mare problemă!”, ne-a spus şi domnul Simulescu. Care ne-a mai spus că a făcut cerere şi la primărie pentru ajutor în repararea daunelor de la casă. „Să vedem când voi primi ceva... Că sunt mulţi la rând, ştiu asta. Dar am încredere că mă vor ajuta şi pe mine într-un final. Până atunci, după cum aţi văzut, am făcut curăţenie pe stradă, cu domnul Creţan, am strâns toate mizeriile şi pet-urile. Din păcate, la intrarea pe stradă, dl. Vişan a trimis de atunci de cel puţin două ori să cureţe mizeriile pe care măgarii le aruncă lângă container, astăzi dacă aţi văzut e la loc, ba parcă mai multă mizerie! Am cerut desfiinţarea containerului de-acolo, poate că aşa nu mai aruncă. Să vedem. Cred că ar trebui fotografiaţi şi daţi pe mâna poliţiei locale şi a celor de la mediu. Dar cine să stea toată ziua la pândă? Nu ştiu cum se va rezolva şi această treabă, că e cald şi putoarea de-acolo vine şi în casele noastre, să nu mai vorbim de muşte şi şobolani”.
Din poza făcută, se vede clar că feţele celor doi petroşeneni nu mai sunt încruntate. Iată ce bucurie au putut să primească după cele câteva zile în care echipa de la Apele Române a muncit acolo zi-lumină!


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter