03.11.2011,  09:34:59 | 0 comentarii | 456 vizualizari
La noi în judeţ, / DN 76 a fost inundat timp de câteva ore
de Alina PIPAN

În judeţul nostru, ploile de sâmbătă noaptea şi duminică au creat situaţii neplăcute. De data aceasta au fost puse în pericol satele dintre Deva şi Brad, situate de-a lungul DN 76. Unde, timp de câteva ore, circulaţia pe drum a fost întreruptă.

 

Din cauza ploilor abundente, dar mai ales din cauza torentelor care se scurg de pe versanţii munţilor şi dealurilor înconjurătoare se inundă zone mici. Fenomenul este rapid şi reuşeşte să facă pagube destul de mari.  După ce câteva ore apa a stăpânit străzile, curţile şi casele oamenilor, s-a retras. 25  de gospodării au avut de suferit în urma acestor inundaţii. Din fericire, nu au fost semnalate pagube însemnate, care să se asemene celor din nordul ţării. Dar apa a intrat, totuşi, în grajduri şi beciuri şi în unele case.  Prefectul Attila Dezsi

ne-a declarat ieri că situaţia a fost remediată în decursul a câtorva ore. În teren au fost direcţionate echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, ale jandarmilor şi au fost trimise utilaje pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor. Unul dintre escavatoarele care au acţionat în zonă a fost folosit pentru a salva o bătrână care se urcase pe un gard pentru a nu fi luată de ape. „În momentul de faţă, situaţia este sub control pe DN 76. Am trimis în zonă atât echipele ISU cât şi utilaje. Acum (ieri, duminică, n.r.), se scoate apa din beciurile oamenilor care au fost inundate. Într-o oră şi jumătate de la eveniment a fost redată circulaţia pe unul din sensurile de mers, iar în două ore deja se putea circula normal. Am trimis apă potabilă pentru sătenii de-acolo. Încercăm să remediem situaţia cât se poate de repede. Se vor face evaluări ale situaţiei în teren şi se va acţiona ca atare”, ne-a mai informat prefectul de Hunedoara. Vă reamintim că o situaţie oarecum asemănătoare s-a întâmplat săptămâna trecută la Pui. Atunci, câteva gospodării au fost, de asemenea, afectate. Și aici, o echipă de la Deva se va prezenta săptămâna aceasta în teren pentru a evalua tehnic situaţia şi pentru a face un raport cu intervenţiile ce se impun pentru ca lucrurile să reintre în cursul normal, mai ales din punct de vedere infrastructural.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter