21.07.2016,  18:26:42 | 0 comentarii | 995 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Ce-am avut şi ce-am ales
de Petronela VALI SLAVU
Despre Festivalul Naţional „Eterna Epigramă”, desfăşurat la Cluj-Napoca, în perioada 24-26 iunie, am scris de curând. Astăzi, vă prezint câştigătorii şi câteva dintre epigramele premiate. Înainte de a trece la aspecte mai vesele, se cuvine să precizez că, la festivitatea de premiere, au fost şi moment emoţionante. Au fost evidenţiaţi confraţii ajunşi la vârste respectabile, iar doamnei Zina Tarlapan-Cenuşă, văduva scriitorului şi epigramistului Efim Tarlapan, plecat de curând dintre noi, i s-au înmânat două diplome. Domnul profesor Laurenţiu Bădicioiu – organizatorul Festivalului Internaţional „Romeo şi Julieta la Mizil” – i-a înmânat diploma „In memoriam Efim Tarlapan”, pentru merite deosebite în promovarea spiritualităţii româneşti, iar doamna Silvia Popescu i-a oferit diploma „Marian Popescu”. Domnului Gheorghe Căpuşan – gazda noastră de la Poarta de su’ Feleac” i-a fost acordată Diploma „Semper Fidelis”.
 
La concursul prin corespondenţă, la care s-au trimis epigrame la tema „Ce-am avut şi ce-am ales”, dar şi la temă liberă, s-au acordat următoarele premii:
Premiul I – Nicuşor Constantinescu (Bucureşti);
Premiul al II-lea – Gheorghe Bâlici (Chişinău);
Premiul al III-lea – Vali Slavu (Aninoasa);
Premiul pentru madrigal – Lucian Perţa (Vişeu de Sus);
Menţiuni – Vasile Til Blidaru (Buzău), Paul Curiman (Braşov), Alexandru Oltean 
(Bistriţa); şi Laurenţiu Ghiţă (Bucureşti);
Premiul „Speranţa pentru debut” – Elena Mândru (Iaşi).
 
De unde nu-i nici 
Dumnezeu nu cere
Un vot, chiar de-i secret prin lege,
Eu spun, la urne, ce-am făcut:
Nu am avut din ce alege
Şi am ales din ce-am avut!
 
Domnii parlamentari 
o-ntorc ca la Ploieşti
Ieri şi-au dorit un tur şi azi vor două,
Adică, au făcut stânga-mprejur;
De-ncerci să-ntrebi de ce, se fac că plouă
Şi cred că nu îi doare nici în... tur!
 
Unui amic
Ai „scris” vreo şase cărţi şi te făleşti,
În timpul cât ai stat după zăbrele;
Ce bine-ar fi măcar să le citeşti,
Să afli despre ce e vorba-n ele!
 
Doleanţă
Cândva, de voi ajunge-n puşcărie,
O carte de umor – precis – voi scrie,
Cu o condiţie, dacă de-ndată
Va fi de George Corbu prefaţată.
(Nicuşor Constantinescu – Bucureşti)
 
Electorală
Te-ntrebi cu un anume rost,
Tot mai flămând şi fără bani,
De ce să fii tot timpul prost?
Ţi-ajunge-o dată-n patru ani!...
 
Îmdemn
Cu foamea din socialism,
Ce ne băga în pesimism,
Să o răbdăm, cu bucurie,
Pe-aceasta din democraţie!
 
Destin de ţăran
Cum sunt om harnic şi muncesc
Pe câmp, acasă şi oriunde,
În ţara mea nu sărăcesc;
Da-i drept că nu mai am de unde!...
 
Neiniţiatul la biserică
Umblând un timp neabătut,
La slujbe ce-i păreau corvoadă,
Pe Domnul nu l-a mai văzut,
Pe popa n-are ochi să-l vadă!...
(Gheorghe Bâlici – Chişinău)
 
Toastul soţului, la nunta de aur
E ziua nunţii, amintire vie,
Când dintre fete-atrăgătoare, caste,
Pe tine te-am ales să-mi fii soţie...
Mai face omul şi alegeri proaste!
 
Iubitele unui Don Juan
Iubitele îi sunt frumoase tare,
Statui cioplite-n marmură, cu dalta,
Femei cochete, dulci, seducătoare
Şi una mai gravidă decât alta!
 
Partaj
Cei doi au declarat, la tribunal,
Că echitabil, fără duşmănie,
Vor împărţi corect, în mod egal,
Nimicul adunat în căsnicie.
 
Idilă, pe litoral
Mergeau în josul şi în susul
Falezei, pe-nserat, de mână,
Nostalgici, contemplând apusul
… Idilei lor de-o săptămână.
(Vali Slavu – Aninoasa)


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 4 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter