La 1 august, de 47 de ani încoace, se sărbătoreşte Ziua Naţională a Salvamontului. Acest lucru s-a întâmplat după ce în anul 1969, printr-o Hotărâre a Consiliului de Miniştri se reglementa oficial această activitate. Pentru că activi­tatea salvatorilor montani este una specială pentru zona noastră, unde muntele şi pădurea sunt la ele acasă, la fel şi evenimentele nedorite cu turişti accidentaţi sau rătăciţi, am stat puţin de vorbă, la ceas aniversar, cu Dumitru Bîrlida, decanul de vârstă al salvamontiştilor noştri.

 

Urări de bine 

O dată ce i-am spus „La Mulţi Ani!” de ziua dumneavoastră, Dumitru Bîrlida a început să râdă şi să ne spună: „Deci n-aţi uitat. Dacă tot stăm de vorbă vreau să transmit prin intermediul ZVJ, multă sănătate şi multe bucurii tuturor colegilor mei din judeţ, fie că sunt din Petroşani, Petrila, Lupeni, Vulcan sau Uricani, fie că sunt din Hunedoara, Deva sau mai ştiu eu de unde. Misiuni cât mai uşoare, probleme cât mai puţine în activitatea lor, asta le mai doresc!”. 

 

Scurt istoric 

„Ideea de Salvamont organizat vine în România de undeva de pe la începutul anilor `60. Practic, odată cu dezvoltarea cât de cât a turismului montan. Primele zone montane de interes larg pentru marea masă de turişti români şi străini, într-un cadru organizat, au fost înfiinţate, cu mici excepţii, tot după anul 1960, când Masivele Piatra Craiului, Bucegi şi Făgăraş au devenit tot mai cunoscute pe plan intern, dar mai ales extern. Acest lucru a făcut pe-atunci ca, consiliile populare să primească ordin, pe linie de partid, să organizeze echipe Salvamont, în cadrul acestora fiind cuprinse echipe de alpinişti şi de schiori amatori pe bază de voluntariat”, ne-a spus Dumitru Bîrlida.  

„Hotărârea Consiliului de Miniştri 140 din anul 1969 este practic cea care pune bazele salvamontului organizat. După trei ani, în 1972, se pune la punct Şcoala Naţională 

Salvamont de Vară şi cea de iarnă. De aici începe pregătirea în cadru organizat a viitorilor salvamontişti. Mulţi dintre ei au scris, în timp, adevărate file de istorie, în condiţiile în care, de la an la an, misiunile de salvare sunt tot mai grele, tot mai complexe şi tot mai reuşite”, ne mai spune şeful salvamontiştilor petroşeneni. Ţinând cont de vârsta pe care o are, de misiunile de salvare şi de funcţiile deţinute în cadrul formaţiunii de 20 de ani, la ora actuala Dumitru Bîrlida este unul dintre cei mai experimentaţi salvamontişti din ţară. 

 

Petroşani, 1973

După anul 1990 reorganizarea „Salvamontului” devine chiar o necesitate. În condiţiile în care prin toţi munţii ţării există de la an la an o adevărată „explozie” de staţiuni, apărute peste noapte, unele în doar câţiva ani. Astfel apare şi necesitatea apariţiei Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.), o organizaţie recunoscută de utilitate publică „care reuneşte salvatorii montani din România şi care se ocupă de reglementarea activităţii de salvare montană şi de pregătirea salvatorilor montani”. 

„Ce mai trebuie să se ştie de toată lumea este faptul că orice formaţiune Salvamont are în prezent personal calificat, care oferă servicii destinate să-i salveze pe cei accidentaţi şi pe cei rătăciţi în munţii noştri”, mai spune Mitu Bîrlida.

„Noi, la Petroşani, ne-am înfiinţat ca şi formaţiune Salvamont din anul 1973, fiind din acest punct de vedere printre cei mai vechi din ţară. Primul refugiu Salvamont a fost înfiinţat tocmai în 1982, în oraş, la fostul IPSUREEM, de către inginerul Antoniu Bacu. Sus, în munte, s-a construit refugiul târziu, doar în anul 2006, în zona sosirii telescaunului vechi. În timp, refugiul a fost modernizat. Deşi în Parâng a existat după 1970 o continuă activitate sportivă şi turistică, e drept, de o mai mică amploare la început şi de o mai mare amploare mai apoi, mai ales după anul 1990, nimeni n-a construit până după anul 2005 un refugiu pentru Salvamont în munte. Aveam sediu în oraş, dar cam atât... Astăzi avem refugiu modern în munte, dotat corespunzător. Noi, cei 11 băieţi, avem toate pentru misiunile de salvare, începând de la maşină de teren şi o Dacie papuc, până la un ATV şi un snowmobile, tărgi de vară şi de iarnă, echipament de vară şi de iarnă, aparatură şi alte obiecte necesare activităţii noastre. Partea cea mai problematică rămâne în continuare cartea de muncă. Să sperăm că şi asta se va rezolva măcar pentru câţiva băieţi, dacă nu pentru toţi. Voluntariatul e o treabă faină, nobilă, dar când te apropii la pensie, te gândeşti şi la anii de pe cartea de muncă... De aceea mulţi tineri ocolesc încă această activitate, chiar dacă iubesc muntele şi genul acesta de activitate. Sperăm cu toţii să se rezolve şi această problemă, de care noi, cei mai în vârstă, atragem atenţia de ani şi ani”, a încheiat Dumitru Bîrlida expunerea sa pentru ZVJ. La Mulţi Ani tuturor salvamontiştilor.