11.08.2016,  16:45:23 | 2 comentarii | 902 vizualizari
Marian Boboc: „Mă doare când văd cum Valea Jiului e executată şi ciopârţită cu sadism de vremelnici călăi politici şi de veşnici hăndrălăi sindicali”
de Ziarul Vaii Jiului
O succesiune de reclame vechi, peste 700!, din ziarele care au apărut în Valea Jiului între anii 1921-1947 ai secolului trecut, presărată cu fascinante poveşti din spatele publicităţii de atunci. Aceasta înseamnă, pe scurt, „Alfabetul publicităţii în Valea Jiului. Studii de caz. Meseriaşi şi negustori. Viaţa din spatele reclamei” scrisă de Marian Boboc.
 
O idee de un deceniu
Lucian Morogan: Este prima lucrare de acest fel a unui scriitor/ jurnalist/ documentarist/ istoric hunedorean. Ce v-a determinat să o scrieţi? Când v-a venit ideea?
Marian BOBOC: Ca să răspund la prima întrebare, precizez că cele 27 de cărţi-document pe care le-am publicat până acum fac parte din diferite serii ale ciclului documentaristic „Vieţile Văii Jiului”. Deci, şi „Alfabetul publicităţii…” se află într-o căsuţă din Tabelul lui Mendeleev al acestui mega-proiect editorial. Prin urmare, trebuia doar pus în practică.
În cadrul proiectului/ ciclului documentaristic „Vieţile Văii Jiului”, „Alfabetul publicităţii în Valea Jiului” are o apartenenţă dublă. Face parte, în egală măsură, din seria dedicată presei Văii Jiului, dar şi din seria „Comerţ şi meserii”.
Ideea mi-a venit în… 2007, când am început să cercetez, filă cu filă, presa Văii Jiului.
M-am confruntat, însă, cu o problemă de construcţie a cărţii: cum să fac să public aceste reclame (cronologic, tipologic ş.a.m.d.), în ce formă să torn materialul incandescent al reclamelor? Aşa mi-a venit ideea de a aranja în ordine alfabetică cele peste 700 de reclame şi anunţuri publicitare. 
 
Două particularităţi
Lucian MOROGAN: În ziarele de limbă română din întreaga ţară apăreau, la acea vreme, reclame. Ce credeţi că au avut deosebit, caracteristic, reclamele comercianţilor, negustorilor sau micilor meseriaşi din Valea Jiului?
Marian BOBOC: În primul rând prin mesajul lor, acela de a vinde o marfă, toate reclamele semănau/ seamănă, indiferent de publicaţia în care erau/ sunt tipărite. Totuşi, pot să sesizez două particularităţi ale reclamelor din presa Văii Jiului.
În primul rând, limba română în care erau scrise primele reclame, prin anii 1921-1922. Limba „vorbită” de reclamele Văii Jiului era o limbă destul de neliterară, explicabilă şi prin faptul că în Valea Jiului până în 1919 s-a scris în cu totul altă limbă, în limba maghiară. De altfel, ziariştii locali ai  vremii aveau morbul patriotismului şi vânau prin Petroşani firmele stâlcite ale negustorilor petroşeneni. E drept că greşelile de exprimare din ziarele lor le-au lăsat pe seama posterităţii…
A doua particula­ritate ar fi adresantul reclamelor. A­­dre­­sant care, în 1921-1922, era repre­zentat de angajaţii societăţilor miniere. Fiind numeroşi, pe ei încearcă negustorii vre­mii să-i prindă în capcana publicităţii.           
 
Dacă publicitate nu e, nimic nu e
Lucian MOROGAN: Cu o istorie de aproape 130 de ani, publicitatea în ziare continuă şi acum în zona Văii Jiului. Credeţi că va rezista acest tip de reclamă, acum când televiziunea sau internetul sunt foarte accesibile atât celor care au nevoie de reclame, cât şi consumatorilor de publicitate? De ce?
Marian BOBOC: Păi, de fapt, întrebarea ar fi dacă presa tipărită/ printată a Văii Jiului va rezista. Eu cred că presa locală printată, nu doar a Văii Jiului, va rezista în confruntarea cu online-ul. Cum? Asta depinde de managerii şi de lucrătorii din presă. Aş fi vrut să scriu ziariştii din presă, dar, din păcate, la acest moment numărul lucrătorilor în presă este mult mai mare decât cel al ziariştilor. Se uită cu uşurinţă faptul că jurnalismul este (şi) o meserie vocaţională. Dar asta e o altă discuţie…
Întorcându-mă la întrebare, cred că pentru presa locală este vitală „publicitatea la ziar”. Căci, dacă publicitate nu e, nimic nu e. Aici ar fi nevoie de o discuţie mai amplă şi cu negustorii timpului nostru. Unii dintre aceştia văd rostul (şi folosul) reclamei în toate formatele. Alţii, cei mai mulţi, văd în reclamă o cheltuială în plus, un atac (dacă nu chiar un atentat) la portofelul lor. Publicitatea reprezintă o chestiune de educaţie şi de cultură şi din partea ziarului, dar şi din partea conducătorului unei firme. Căci în România sunt mulţi conducători de firme şi foarte puţini oameni de afaceri. Exact ca în presă… 
 
Aviz amatorilor de călătorii!
Lucian MOROGAN: Oferiţi-ne un motiv pentru care ar trebui să citim această carte-album. Sau, de ce ar trebui să citim această carte?
Marian BOBOC: Păi, nu cred că actul lecturii acestei cărţi, sau a alteia, trebuie să stea sub semnul imperativului, ci sub acela al curiozităţii. Întâi, o veste bună pentru cititorii mai comozi. Fiind vorba de o carte-album, aceasta poate fi citită/ răsfoită (şi) pe sărite. Însă, cititorii-cititori vor afla din acest volum multe chestiuni neştiute din viaţa meseriaşilor şi negustorilor Văii Jiului, până în prezent netratate de niciun autor. Apoi, mi se pare o lectură agreabilă, care te transpune, şi prin limbajul reclamelor, în epoca interbelică. Aviz amatorilor de călătorii!
Pâinea cea de toate zilele a negustorilor şi meseriaşilor…     
Lucian MOROGAN: Din multele istorioare (adevărate) despre viaţa oamenilor din acea perioadă a Văii Jiului care v-a plăcut/ impresionat cel mai mult?
Marian BOBOC: Mai multe. Povestea lui Löwy, cel mai activ negustor pe piaţa de publicitate la ziar din Valea Jiului. Apoi, lupta meseriaşilor…  corporatişti cu cârpacii… evazionişti. Şi povestea dedicată meniurilor din restaurantele petroşenene are farmecul şi… aroma ei. Impresionante sunt şi cererile de brevet (sau de sistare a acestuia), care arată nu doar dinamica vieţii comerciale/ meşteşugăreşti, ci şi faptul că, de cele mai multe ori, comerţul Văii Jiului este un comerţ de subzistenţă, omul îşi deschide o prăvălie ca să poată trăi, nu ca să se dezvolte şi să se îmbogăţească. E vorba de pâinea cea de toate zilele a negustorilor şi meseriaşilor… În fine, sunt multe piese de puzzle, care, asamblate de cititori inteligenţi, vor arăta imaginea vieţii comercianţilor şi negustorilor Văii Jiului. Sper să nu lipsească prea multe piese…      
 
De la grafică la tiraje… Deosebiri
Lucian MOROGAN: Care sunt principalele deosebiri ale reclamelor din ziarele de atunci faţă de cele care apar acum în presa scrisă a Văii Jiului? ( grafica, mesaj, tiraj)
Marian BOBOC: În mod evident, condiţiile (tipo)grafice. Presa din Valea Jiului de atunci suferea crunt la capitolul grafică. Pentru că clişeele fotografice erau scumpe, reclamele nu erau ilustrate de fotografii, ceea ce reprezenta un minus. Din această cauză nu s-au păstrat chipuri de negustori şi de meseriaşi… Totuşi, am găsit publicată o fotografie a lui Teodor Munteanu, preşedintele Corporaţiei Meseriaşilor, dar e prea puţin. 
Reclamele de atunci, mai ales cele din anii 1922-1923, erau „mai vorbite” decât cele din zilele noastre, care sunt mai directe.
Despre tiraj o să spun ceva care, poate, vă va surprinde: tirajul publicaţiilor de atunci era mai mare decât al publicaţiilor (din Valea Jiului) din zilele noastre. Este vorba de publicaţii săptămânale, bilunare, căci în Valea Jiului, dar şi judeţul Hunedoara, nu a apărut niciun cotidian până în anii comunismului.
Să luăm anul 1942, un an în care România se afla în război: „Gazeta Hunedoarei” (Deva, tiraj – 1.500 exemplare); „Curierul” (Deva, tiraj - 1.000 exemplare), „Solia Dreptăţii” (Orăştie, tiraj - 1.500 exemplare), „Avântul” (Petroşani, 1.500 exemplare), ori „Zărandul” (Brad, 800 exemplare).  
 
Altă viaţă, alt alfabet…
Lucian MOROGAN: Din ceea ce se publica (inclusiv reclame) în ziarele unei regiuni, într-o perioadă de timp, ne putem face o imagine a vieţii cotidiene din acei ani. Dacă ar fi să scrieţi un scenariu de film despre Valea Jiului acelor vremuri, ce titlu i-aţi da?
Marian BOBOC: „Alfabetul vieţii cotidiene în Valea Jiului”…
 
Valea Jiului
Lucian MOROGAN: Aţi publicat numeroase cărţi-document despre Petroşani şi oraşele învecinate. Ce înseamnă pentru dumneavoastră Valea Jiului?
Marian BOBOC: Totul. De aceea mă doare când văd cum Valea Jiului e executată şi ciopârţită cu sadism de vremelnici călăi politici şi de veşnici hăndrălăi sindicali. Dar cea mai frumoasă „definiţie” a Văii Jiului, la care subscriu în totalitate, a fost dată în 1937 de părintele Ioan Duma, protopopul ortodox al Văii Jiului: „Nume de vrajă, ţară de basm, ţinut de pâclă; iată ce este Valea Jiului, după cum şi-o închipuieşte fiecare român. Unii o văd prin prisma trandafirie a istoriei - mai mult legendă -, prin misterul romantic al legendelor de vânătoare, alţii prin fumul înecăcios al înfloritoarei industrii de azi, dar toţi o admirăm şi o iubim ca pe un mărgăritar al României întregite. Fosta republică a diamantului negru din toamna anului 1918 ne-a rămas tuturor celor care am suferit întrânsa, ne-am luptat şi am muncit pentru dânsa, ne avem în ea morţii noştri dragi şi neuitaţi, ne-a rămas închisă în inimă ca una dintre comorile pentru care aducem orice sacrificiu”. Oare cei care au semnat, cu seninătate, protocolul de închidere a minelor viabile în mai 2015 simt ceva la lectura acestor cuvinte? Eu cred că nu… Poate ar trebui să fac şi un dicţionar al oamenilor care au pus şi pun umărul la distrugerea Văii Jiului. 
 
Un alt… alfabet
Lucian MOROGAN: În această carte ne prezentaţi, ca studiu de caz, publicitatea din ziarele Văii Jiului. Mai aveţi şi alte proiecte legate de aceeaşi temă?
Marian BOBOC: Da, mai… avem. Şi nu este vorba de pluralul senioral, „Noi Marian BOBOC”, ci de noi doi. Cred că până la sfârşitul acestui an/ începutul anului viitor vom învăţa un alt… alfabet. Deja depunem eforturi pentru acesta...
 
 
Câteva lămuriri 
 
Această carte-album vede lumina tiparului chiar când „Ziarul Văii Jiului” atinge cota 2000 a ediţiilor tipărite. Era să scriu că această coincidenţă (a tipăririi volumului-album cu publicarea ediţiei nr. 2000 a ZVJ) este datorată întâmplării. Însă, cum nimic nu e întâmplător pe acest pământ, nici aceasta nu reprezintă rodul întâmplării, ci al unei rânduieli înalte, hieratice, la a cărei alchimie novicii ca mine nu au acces.
 
xxx
 
Mărturisesc că acest proiect editorial dospeşte de mult în mine. Ori de câte ori roboteam la o carte sau eram prins de rutina vieţii, reclamele ieşeau cochete din dosarele unde locuiau şi îmi făceau lasciv cu ochiul - uitând, vai, de vârsta lor! - şi mă întrebau: „Dar de noi, de noi ai uitat? Cu noi ce mai faci?”. Răspunsul meu era unul dubitativ, nici da, nici ba, dictat de respiraţiile gâfâite ale unei oboseli cotidiene cauzată de faptul că „înotam” între Scila şi Caribda, într-o mare de mâl, uneori parfumat, alteori puturos, adică între documentări pentru volume şi obligaţiile de redactor-şef al „Ziarului Văii Jiului”, şi câte şi mai câte. Însă „Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer”, spune Ecclesiastul. Aşa şi pentru această carte, pentru a cărei apariţie aduc slavă lui Dumnezeu, a sosit clipa cea prielnică, aluatul dospit de atâţia ani putând fi dus la copt, în sfârşit, în cuptoarele de pâine din vechile colonii miniere.
 
xxx
 
Cele peste 700 de reclame în limba română din acest volum-album au văzut lumina tiparului în perioada 1921-1947 în publicaţiile care au apărut în Valea Jiului „Graiul Muncitorimei”, „Curierul Văii Jiului”, „Gazeta Jiului”, „Avântul”, „Valea Jiului”, „Montanistică şi metalur­gie”, „Conductor tehnic”. Tot din aceste publi­caţii sunt folosite şi informaţiile preluate în poveştile-document, dar şi din câteva dosare aflate la Direcţia Judeţeană Hunedoara a Arhivelor Naţionale (Fond Primăria Petroşani: nr. 1/ 1925, nr. 1/ 1933, nr. 1/ 1934, nr. 1/ 1935 1/ 1936; Fond Prefectura Hunedoara: nr. 71/ 1923, nr. 260/ 1927, nr. 50/ 1930, nr. 83/ 1934; Fond Tribunalul Hunedoara: nr. 5/ 1922).
Reclamele au fost inserate în ordine alfabetică, în toate variantele în care au fost publicate. Pentru aceasta am consultat, filă cu filă, absolut toate colecţiile publicaţiilor înainte enumerate la care am avut acces. 
 
xxx
 
Acest volum face parte din ciclul documentaristic „Vieţile Văii Jiului”, din care până acum au apărut 26 de volume, publicate în mai multe serii. Dată fiind temati­ca, „Alfabetul publicităţii în Valea Jiului/ Studii de caz.  Negustori şi meseriaşi. Viaţa din spatele reclamelor” are o apartenenţă dublă, făcând parte din două serii ale ciclului „Vieţile Văii Jiului”: „Presa Văii Jiului” şi „Viaţa economică”.  
 
xxx
 
Ţinând cont de dimensiunile acestui volum-album (mai exact, de costurile sale!), mica şi marea publi­citate din Valea Jiului vor face obiectul altui volum.  
 
xxx
 
Dintre cei care au sprijinit documentarea, scrierea, editarea şi tipărirea acestui volum îi amintesc pe dl. Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroşani, Consiliul Local şi Primăria Petroşani, dl. Emil Părău, filantrop om de afaceri, dl. Costel Avram (preşedintele Asociaţiei „Rosa Multiflora” Petroşani), dl. Cătălin Docea (directorul cotidianului „Ziarul Văii Jiului”), dna Angela Cerean (inspector principal la Direcţia Judeţeană Hunedoara a Arhivelor Naţionale, Deva), dl. ing. Adrian Catană (tălmăcitorul reclamelor din limba maghiară), dna Ivona Berceanu (traducătoarea din limba engle­ză), dl. Felix Ostrovschi (Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Cluj Napoca), scriitorul şi universitarul Ion Hirghiduş, dl. Dumitru Puşcaşu (Asociaţia Schi Turism Montan „Pro Parâng”), dna Sorana Georgescu Gorjan şi dl. Imre Szuhanek (preşedintele Aso­ciaţiei „Petro Aqua” Petroşani). 
Tuturor, gratitudinea mea!
 
xxx
 
De aproape 10 ani, în documentările mele am adunat cu pasiune recla­mele apărute în ziarele Văii Jiului. Am fost fascinat de parfumul cuvintelor din reclame, adevărate madlene cu efect sentimental întârziat, cuvinte care au fugit de lume şi stau pitite, nimeni nu ştie de când, alături de ii, de cruci de lemn, de inele şi lanţuri de iarbă veşnică şi aromată, în sipetele bunicilor noastre. Reclamă cu reclamă, am pătruns cu sfială, la ceasul amurgirii, în prăvăliile mirosind a petrol şi odicolon. 
I-am găsit pe negustorii petroşeneni socotind la uriaşe abace, ale căror bile în unele zile erau negre, făcute chiar din căr­bu­nele uşor al Văii, iar în altele - multicolore şi grele, negustorii de-abia iz­bu­tind a le mane­vra. Văzute de afară, abacele pă­reau   înspăi­mân­tătoare şi   ne­ve­ro­simile mori de vânt, iar negustorii petroşeneni - nişte servanţi umili ai zeilor Austru, Noto, Euro, Zefir, Boreu… Pe unii dintre meseriaşii Văii, cum ar fi vopsitorii şi zugravii, i-am întâlnit la lucru, pătaţi pe salopetele de hârtie de vopseluri mirosind a smirnă, aloe şi cassia. Ei erau aceia care, căţăraţi pe nişte schele uriaşe şi subţiri ca firul de păr, încercau să pună o firmă cerului, o singură firmă, căci, nu-i aşa?!, în el se oglindeau toate firmele prăvăliilor şi bode­gilor şi toate reclamele din ziarele Văii Jiului. Am stat nemişcat, paralizat de o frică dulce, pe scaunul frizerilor şi bărbierilor Petroşaniului, care mânuiau cu dexteritate foarfecele şi briciul, ca nişte picadori ai părului şi bărbilor. Am stat aşa, cu faţa străbătută de pârâiaşe de transpiraţie multicoloră, ani buni, nimeni nu ştie câţi, că atunci timpul era altfel socotit, până când lor, frizeri­lor şi bărbierilor, le crescuseră bar­ba şi părul ca unui personaj din nemuritoa­rea „Zenobia” a lui Gellu Naum. Nu m-am dat înlături şi am răspuns cu drag provocărilor negustorilor de alcool, atât de frumos îmbuteliat de Guillaume Apollinaire şi Ion Mureşan în glaje, având ca termen de garanţie eternitatea. Am coborât cu greu în taini­cele crame, străbătând cărări doar de beţivi cunoscute, unde din senin apă­reau prăpăstii atât de adânci, încât îţi puteai ve­dea tot arborele genealogic dormind somnul de veci.  Acolo, în liniştea bolgiilor lui Bacchus, ciupită doar de senzuale strigăte de „evoe”, am găsit într-o stare de priveghere continuă, în butoaie din lemn de palisandru şi santal, vinarsuri de drojdii misterioa­se, vinuri de soiuri necunoscute, silvoriu, cognacuri fine ca inscripţiile pe inelele de respiraţie. Într-un cuvânt, am întâlnit fericirea beţivului. Acolo, în acele conurbaţii ale cramelor, guvernau alte reguli, stelele nu luceau din ceruri şi nu se duceau niciodată la culcare de pe sticlele cu alcooluri. Căci, am uitat să vă povestesc, de pe nişte rafturi uriaşe, pline de praf, te priveau absente, de parcă fumaseră opiu, sticle misterioase, având forma tuturor literelor din alfabet, pline de alcooluri tari ca şi carnea femeilor care astăzi nu mai există. Fiecare sticlă a alfabetului era însă păzită de un păianjen uriaş, care vreme de multe pagini locuise în „La poalele  vulcanului”  lui Malcom Lowry. Însă, ca să poţi să desfaci sticlele-litere, şi să te desfeţi cu magi­cele alcooluri, trebuia să treci peste acest uriaş păianjen livresc şi otrăvitor. Chelicerele sale erau uriaşe, fosforescente şi doldora de venin. Semănau cu tentaculele unei caracatiţe. Prin urmare, o luptă cu păianjenul era exclusă din start. Ţinând cont că păianjenul venise aici din literatură, am încercat să-l înduplec cu o poveste. Şi aşa i-am spus, capitol cu capitol: „Alfabetul publicităţii în Valea Jiului/ Studii de caz.  Negustori şi meseriaşi. Viaţa din spatele reclamelor”….
 
Marian BOBOC

Comentarii articol (2 )

#1 Constantin Dobre11.08.2016,  21:30:15
Sincere felicitari! Fascinant si demn de admirat efortul, superb rezultat! Laborioasa opera despre istoria Vaii Jiului! Cind zici Valea Jiului, zici neaparat si Marian Boboc! Un "binom" istoric si perfect pentru luarea aminte a generatiilor viitoare ale Vaii Jiului, si nu numai!
#2 Marian Boboc23.08.2016,  12:14:03
Mulţumesc, domnule DOBRE.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 3 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter