11.08.2016,  16:58:54 | 0 comentarii | 438 vizualizari
Kjersti Skomsvold „Cu cât merg mai repede, cu atât sunt mai mică”
de Ziarul Vaii Jiului
«DEMONSTRAŢIILE MATEMATICE NU ne arată doar că ceva este adevărat, ci spun şi de ce este adevărat», mi-a spus Epsilon.
Nu voiam să-l ascult. 
- Mathea, mi-a spus el când a intrat pe uşă, dar exista ceva ciudat în felul în care îmi rostise numele, de parcă ar fi repetat totul de câteva ori. Apoi continuă într-un mod la fel de mecanic:
-  Te rog să stai jos la masa din bucătărie. Şi pe mine m-a apucat tremuratul pentru că eu stăteam deja la masa din bucătărie. 
- Ştii că nu înţeleg nimic din toate acestea, i-am spus eu privind cele două cercuri pe care mi le desenase pe hârtia din faţa lui. 
- Nu este atât de înfricoşător pe cât crezi. Este doar o sistematizare de bun simţ. 
- Epsilon, am spus iar, dar m-a întrerupt. 
- Tot ce trebuie să faci este să începi cu ceva care-ţi este cunoscut şi apoi să desenezi un şir de deducţii logice a ceva ceea ce doreşti să demonstrezi. Fiecare pas din demonstraţie trebuie să fie suficient de clar, astfel încât toţi să vadă că este corect. 
 
Totul se petrecuse treptat, începând din ziua în care June a fost luat în armată. Tatăl lui şi contabila se împăcaseră bine cu schimbarea, dar deodată mama lui rămăsese singură în apartament, neavând pe nimeni care să-i mai cumpere câte ceva. 
- Trebuie să mănânce, mi-a spus Epsilon. 
- Dar nu-i nicio grabă, i-am spus. Omul poate să reziste săptămâni la rând fără mâncare, atâta timp cât are apă, iar ea are robinet. Epsilon nu părea convins, iar eu am continuat: În plus, nici nu ştiu ce anume îi place.
- Ai putea s-o rogi să-ţi facă o listă de cumpărături, a sugerat el.
- Sub nicio formă n-am să fac aşa ceva! Asta înseamnă depăşirea limitei admise! am răspuns eu. Apoi am dat uitării întreaga discuţie. 
Câteva săptămâni mai târziu, Epsilon nu era acasă. Îl întrebasem:
- Ce Dumnezeu aveţi de lucru într-o zi de sâmbătă? 
- Ar putea avea nevoie de mine, a spus el, de parcă eu n-aş fi avut nevoie de el.
Planurile pe care le făcusem pentru noi se duseseră pe apa sâmbetei cu totul, aşa că a trebuit să improvizez. Ştiam foarte bine că în zilele de sâmbătă pot fi mai mulţi oameni afară decât într-o zi din săptămână, și cu toate acestea ceva îmi spunea să merg la magazin. Cu inima strânsă, 
mi-am căutat geanta. Deodată, mi-a trecut prin minte că aş putea să mă întâlnesc cu mama lui June şi mi-am făcut cruce. Oare ce i-aş fi putut spune după atâţia ani? 
Dar nu cu mama lui June m-am întâlnit accidental, ci cu Epsilon. Știa că eu nu fac niciodată cumpărături la finele săptămânii, şi iată-l la raionul de conserve. Nu mă aşteptasem să-l văd acolo întrebându-se oare ce i-ar plăcea mamei lui June să mănânce. Nici n-a prins de veste că m-am întors brusc după ce l-am zărit din spate şi că am pus coşul jos. Am făcut stânga-mprejur şi am plecat tot gândindu-mă dacă a fost într-adevăr la serviciu.
Acasă m-am apucat de tricotat şi am aşteptat. Se produc atâtea zgomote într-un bloc! Desluşesc zgomotul apei care se scurge prin ţevile din vecini. Dar cu cât mă străduiam mai tare să nu mai ciulesc urechile, cu atât mai tare mi se părea că auzeam vocea lui Epsilon. M-am decis pe dată că trebuie să acţionez în vreun fel, să găsesc o soluţie. Dar când într-un final Epsilon a apărut acasă după ce croșetasem o bentiță şi jumătate, deja planificasem toată discuţia.
– Putem să ne mutăm dacă doreşti cu tot dinadinsul, i-am spus.  
– Dar nu vreau să mă mut, a răspuns Epsilon.
Vorbele lui m-au dezamăgit puţin.
– Dar refuz să ne mutăm în Svalbard, am spus eu, fapt care a condus discuţia într-o altă direcţie faţă de cea pe care o planificasem iniţial. Am continuat: Urşii polari pot da dovadă de multă şiretenie. Sunt cu totul şi cu totul albi, exact ca zăpada.
Epsilon îşi freca tâmplele, iar eu simțeam cum devin tot mai încordată.
– Dar au botul negru şi trebuie să şi-l acopere cu labele atunci când se apropie de pradă.
– Despre ce vorbeşti, Mathea? m-a întrebat Epsilon.
– Totuşi, nu aş avea niciun motiv să mă tem, am continuat eu, pentru că nu e nevoie să fii mai rapid decât urşii polari. Nu trebuie decât să fii mai rapid decât tovarăşul tău.
Na-ţi-o pe asta! Acum avea la ce să se gândească.
Într-o zi, Epsilon nu s-a mai întors acasă de la serviciu. Îl văzusem de la fereastra din bucătărie cum intră în bloc, i-am numărat paşii care urcau pe trepte şi care trebuiau să ajungă până la etajul trei. Într-un final m-am dus la vizor. El stătea acolo, între uşa noastră şi uşa mamei lui June şi se uita în jos pe trepte. M-am grăbit să deschid exclamând: 
„Bine-ai venit acasă!“.
Epsilon a devenit tăcut ca un mormânt şi de ziua lui l-am întrebat ce-l preocupă. Crezusem că era vorba despre budinca de casă pe care o pregătisem, dar s-a dovedit că era vorba despre problema Monty-Hall. Problema se bazează pe o emisiune americană de televiziune în care concurenţii pot alege o uşă din trei. În spatele a două uşi se află două capre, iar în spatele celei 
de-a treia se află o maşină. După ce concurentul a ales o uşă, gazda emisiunii deschide o altă uşă din cele trei îndărătul căreia se află întotdeauna o capră. Concurentul este mai apoi întrebat dacă doreşte să rămână la opţiunea iniţială sau dacă vrea să schimbe uşa pe care doreşte să o deschidă.
M-am uitat neîncrezătoare la Epsilon.
– Bine-nţeles că trebuie să rămână la prima uşă, la cea pentru care a optat iniţial, i-am spus eu.
– De fapt, mă contrazise Epsilon, ar trebui să schimbe ușa. Probabilitatea ca cineva să aleagă uşa corectă de la bun început este 1/3 şi la fel de mare e riscul de a pierde, dacă schimbă ușa. Probabilitatea ca el să nu aleagă uşa corectă de la început este de 2/3, caz în care el ar câştiga dacă face schimb de uşi. Prin urmare, concurentul ar trebui să schimbe opţiunea iniţială pentru că are două şanse din trei să câştige.
– Ce vrei să spui de fapt cu a câştiga? l-am întrebat eu.  
– Să aleagă maşina, a spus Epsilon.
– De ce?
– Imaginează-ţi că eşti liber să mergi oriunde-ţi doreşti, a zis Epsilon.
– Dar concurentului nu-i plac caprele? l-am întrebat eu, băgându-l în ceață. Tuturor le plac caprele, am adăugat.
– Mda, poate, a spus el.
– Deci prima dată concurentul a ales una dintre uşile în spatele căreia se afla o capră? l-am întrebat din nou.
– Mda, presupun că da, zise el ezitant.
– În cazul acesta trebuie s-o păstreze, am decretat eu, pentru că 
altfel dovedeşte că este lipsit de onoare.
Privirea lui Epsilon era pierdută în depărtări.
– Mai vrei budincă? l-am întrebat.
Deodată a sărit în picioare de pe scaun, ţinând în continuare furculiţa în mâini. Am mers după el în camera de zi pentru că nu mai puteam să suport toate acestea.
– Ce se întâmplă cu tine, Epsilon?
Epsilon s-a oprit. Mi-a spus că nu ştia şi eu ştiam că minte. Stăteam amândoi, faţă-n faţă, privirea lui a întâlnit-o pe a mea, apoi a coborât spre pământ.
– Ştiam eu, i-am spus, ştiam că minţi.
Epsilon a dat din cap.
– Aşa este, a recunoscut el.
Traducere din norvegiană de Ivona BERCEANU
Volumul a apărut la Editura „Allfa”, București 2013
 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 2 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter