11.08.2016,  17:04:06 | 0 comentarii | 508 vizualizari
O piesă în serial de Gheorghe TRUŢĂ / Focul (1) - eseu teatral despre temeiul Furiei –
de Ziarul Vaii Jiului
• „Singurătatea e un oraş în care ceilalţi au murit.” (Ana Blandiana)
 
Personajele:
 
VASILE - ŞEF DE ABATAJ
FILOZOFUL
MINER 1
MINER 2
ŞOFERUL
UCENICUL
REPORTERUL
BABA
SOLDATUL
 
Synopsis
 
În mineriada din ianuarie 1999, o dubă ce se îndrepta spre Bucureşti capotează lângă Costeşti, locul celebrei bătălii între ortaci şi armată, iar focul de tabără izbucnit din cărbunele ce urma a fi  basculat, simbolic, în Piaţa Victoriei, devine pretextul, motivul şi scuza furiei, violenţei de limbaj, dar şi fizică, rudimentului gândirii. Vasile, şef de abataj şi „comandantul” grupului, vrea să dovedească inconsistenţa teoriei Focului, ce descoperă în om instincte primare, dar şi faptul că e un om normal, provenit dintr-o naţie şi colectivitate blândă şi înţeleaptă- el însuşi defectase duba, turnând zahăr în rezervor, ca să nu mai ajungă la Bucureşti- însă, după ce priveşte o zi întreagă în miezul flăcării, devine furios, violent, violator şi chiar crimi­nal. Furia e simptom al cantonării unui grup, colectivităţi şi chiar naţiuni, într-o perpetuă copilărie: suntem ca un puşti care s-a jucat o zi întreagă, cu tandră inconştienţă, iar spre seară, cu zâmbetul pe buze, scoate ochii unei vrăbii căzute din cuib. Un eseu teatral despre furia ce nu mai poate fi controlată şi duce, inexorabil, la violenţă şi crimă.                                       
 
ACTUL I
 
Scena 1
 
Două faruri „ochi de pisică” trec prin cortină. Zgomot de motor care se „rupe”. Cortina se ridică. Dintr-o dubă sar cinci mineri: lămpaşe, căşti, cizme. Şi bâte. Decor semimontan: pădure. Din cabină coboară Şoferul, şi el îmbrăcat miner, şi Reporterul, singurul „civil”.
REPORTERUL (îşi suflecă mânecile): Intrăm?
ŞOFERUL: Unde, coconaş?!
REPORTERUL: Sub motor.
ŞOFERUL: Ce să căutăm... sub motor?!
REPORTERUL: Să-l reparăm!
ŞOFERUL: Tot atâtea şanse ca Ciociolina să fie fată mare: utilaju’ e leat cu Gheorghiu Dej...
MINER 1: ... rudă cu Radu de la Afumaţi...
MINER 2: ... nepotu’ lu Burebista!
UCENICUL: Şi acum ce facem?!
ŞOFERUL: Ce-a făcut tata: s-a pus cu curu-n iarbă! (Se trânteşte.)
REPORTERUL (început de disperare): Nu se poate!
VASILE (se aşază şi el în iarbă): Orice se poate în Lumea asta: să ningă în august, să înmugurească şina de cale ferată. Darămite... să crape un motor de pe vremea lui Burebista!
REPORTERUL: Şi eu cum ajung la Bucureşti?!
UCENICUL: Cu liftu’!
REPORTERUL: O să mă urc pe Parlament şi o să transmit din miezul fierbinte al evenimentelor, cum bravii noştii mineri iau cu asalt instituţia!
MINER 1 (se aruncă în iarbă): Te mai urci...
MINER 2: ... pe instituţia numită mă-ta!
REPORTERUL (răcnet): O să primesc premiul Pulitzer pentru reportaj!
MINER 1: O să iei premiul puliţei pentru stat cu curu-n iarbă...
MINER 2: ... sau pentru râgâit!
Reporterul se aşază pe jos, în mijlocul şoselei.
MINER 1: Tramvaiu’ de şase tocmai trecu, Făt Frumos din balta gării!
MINER 2: Şi nici Moartea nu vine la comandă!
REPORTERUL: Mă ia Miron în tabul lui!
VASILE: Miron e în faţă.
UCENICUL: Şi... noi?!
VASILE: Încheiem convoiul.
REPORTERUL: O să se-ntoarcă să mă ia! (Scoate telefonul: apeluri disperate.) El mi-a zis: ”Transmiţi tot ce vezi!”
MINER 1 (spre Miner 2): Tu... ce vezi?!
MINER 2: Un măgar melancolic în mijlocul şoselii! 
MINER 1: ... care trimite SOS-uri spre nicăieri!
REPORTERUL (şuier disperat): O să mă audă Dumnezeu!
MINER 2: Dumnezeu are telefonul deschis doar luni între cinci şi cinci!
Reporterul continuă să chinuie telefonul. Furios, îl aruncă în iarbă.
MINER 1: Nu răspund... nici Miron... nici Dumnezeu?!
MINER 2 : Măcar închide gura: faci adiţionale!
UCENICUL: Nea Vasile, cum adică: „încheiem convoiul”?!
MINER 1: Adică... unde-i coada... hop şi noi!
UCENICUL: Nu ziceai mata, citez din memorie, că suntem „nava-amiral a flotei ortace”?!
VASILE: Tocmai am fost...
UCENICUL: Şi amiralul... stă-n coadă?!
MINER 2: Nu: în limbă!
VASILE: Nava-amiral transportă materiale strategice şi întotdeauna vine în spate.
UCENICUL: Şi noi... ce „strategice”... ducem?!
MINER 1: ... în afară de personalităţile noastre marcante...
MINER 2: ... şi a papionului pe care l-am uitat pe pian...
VASILE: Cărbune.
UCENICUL: Ce să facem cu... „cărbune”?!
VASILE: Miron vroia să-l basculeze în faţa Guvernului.
UCENICUL: Să aibă unde se slobozi câinii comunitari?! 
MINER 1: Bă, mucea: tu-l iei la mişto pe Miron...
MINER 2: ... şefu’ nostru suprem...
MINER 1: ... zis „Cobori în jos, Luceafăr blând...”
UCENICUL: ... alunecând pe-o cască?!
VASILE: Miron zicea să aşezăm pe caldarâm un pat de cărbune, pe care, la vară, să plantăm panseluţe...
UCENICUL: Şi... ochiul boului?!
VASILE: ... ca simbol al gândurilor paşnice ale minerilor faţă de populaţia Capitalei.
FILOZOFUL (roteşte dioptriile): Totuşi... unde suntem?
Ucenicul se ridică. Se duce spre indicatorul din marginea şoselei.
UCENICUL (silabiseşte): Cos-teşti... trei kilometri... Nea Vasile, unde vine... Costeşti?!
MINER 1: La trei mii de kilometri de Paris...
MINER 2: ... sub balta gării din Milano!
VASILE: Undeva între Târgu-Jiu şi  judeţul Vâlcea.
UCENICUL: Târgu-Jiu?! M-aş putea repezi pân’ acasă!
MINER 1: Mă-ta şi tac-tu fac plajă pe Masa Tăcerii?!
UCENICUL: Numai mama şi soru-mea. Tata a fugit când aveam trei ani.
MINER 2: Cu Ciociolina?
UCENICUL: Cu fochista de la bloc.
MINER 1: Şi mă-ta... e mai jună decât Coloana Infinitivului?
UCENICUL: Vreo patruzeci... cu bătaie.
MINER 2: Bătaia i-o dau... după!
MINER 1: Biiine... mă mulţumesc eu cu soru-ta!
ŞOFERUL: Şi cu mine cum rămâne?!
MINER 1: O împărţim pe mă-sa în două iepe de douăzeci... şi 
pe-a nasoală o iei tu!
UCENICUL: Vă daţi Tomi Cruişi... dar nu sunteţi decât trei jumătăţi de Bourvil!
ŞOFERUL: Pe ce te bazezi, mucea fratele miresii?!
UCENICUL: V-aţi uitat în oglindă?
TOŢI TREI: Ne-am uitat!
UCENICUL: Şi... nu s-a spart?! Arătaţi ca nişte cizme!
MINER 1: Nu tot ce pare a cizmă... e cizmă!
MINER 2: Şi Italia arată ca o cizmă... dar toţi vor să-şi bage 
picioru-n ea!
REPORTERUL (se uită, nervos, la ceas): Pierd vremea între Târgu-Jiu şi Vâlcea... în mijlocul unor guguştiuci... şi Pulitzerul mă aşteaptă în faţa Parlamentului!
MINER 1: Te pomeneşti că ne deplasăm noi spre Bucureşti...
MINER 2: ... special ca tu să iei premiul puliţei?!
REPORTER: Realitatea, cu tot cu borhotul ei de curve, rahat şi bâte, nu e decât un pretext pentru Artă!
FILOZOFUL: Adică... Napoleon s-a născut doar ca să existe „Război şi pace”?
REPORTER: Exact!
FILOZOFUL: Şi Evul Mediu a fost doar ca să se scrie „Gargantua”?!
REPORTERUL: Şi mai exact!
FILOZOFUL: Bă, ăsta nu-i prost!
UCENICUL: Nu-i?!
FILOZOFUL: E tâmpit!
MINER 1: E doar intelectual! Bă, io mă duc la Bucureşti...
MINER 2: Adică, te duceai...
MINER 1: Ca să-i crap capu’ lu’ Lenin!
FILOZOFUL: Ăla din mausoleu?
MINER 1: Din faţa Casii Scânteii! (Agită bâta.) Miron a zis că mergem la Bucureşti să-i crăpăm capu’ lu’ Lenin. Sau... lu’ Constantinescu?!
MINER 2: Sau... lu’ Iliescu?!
MINER 1: La unu’ din ăştia trei! Şi... golanilor din Piaţa Universităţii!
MINER 2: Asta a fost data trecută... când ne-au căpăcit jandarii!
FILOZOFUL: De ce să le crapi capetele?!
MINER 1: Ca să văd că nu au creieri!
FILOZOFUL: Nici nu-i cunoşti!
MINER 2 (agită bâta): Ca să crapi capu’ la’ unu’ trebe să-l cunoşti?!
MINER 1 (se aşează „mai lat” în iarbă): E bine: suntem în timpu’ şutului... plătiţi ca subteran...
MINER 2: ... cu bani de la Stat...
FILOZOFUL: Veşnicia s-a născut la Stat!
MINER 1: Cine a zis-o?
FILOZOFUL: Harry Belafonte. Sau... Ciociolina?!
VASILE: Nu mai vorbiţi prostii: nu mergem la Bucureşti să spargem capete.
MINER 1: Mergem... să punem comprese...
MINER 2: ... cu flori de muşeţel?!
VASILE: Mergem să punem ordine.
UCENICUL: Nea Vasile, ce-nseamnă ”ordine”?!
MINER 1: Taci...
MINER 2: ... că miroşi a foaie de boală!
VASILE: Ordine înseamnă să aşezi pe fiecare la locul lui.
UCENICUL: Şi dacă baba nu vrea să treacă strada?!
MINER 1: Dacă nu poţi, te-ajutăm...
MINER 2: ... dacă nu vrei, te-obligăm! (Agită bâta.) 
MINER 1 şi MINER 2 (rotesc bâtele): O să-i obligăm noi... cu ghioaga!
VASILE: Cât sunteţi cu mine n-o să lovească nimeni pe nimeni. Omul este...
FILOZOFUL: ... un animal violent, zicea Dolgopov.
VASILE: Omul nu este nici animal, nici violent. Omul este om. Adică... o fiinţă blândă şi înţelegătoare.
UCENICUL: Dacă ajungeam la Bucureşti... pe mata te-ar fi uns ministru al Iertării!
VASILE: Niciodată neamul nostru n-a fost o uzină de ură. Şi când a pedepsit, a făcut-o fără cruzime.
UCENICUL: Da’cin’ l-a tras pe Horea pe roată?!
MINER 1 (se ridică): Eu plec!
MINER 2: Unde?!
MINER 1: Tot înainte!
MINER 2 (se ridică): Spre piaţa Victoriei... înainte...
MINER 1: Marş!
ŞOFERUL (cască): Într-o lună goliţi halbe sub Arcul de Triumf.
UCENICUL: Şi noi rămânem aici... să ne pape lupu’?!
MINER 1: Lupu’ nu papă fraieri. Şi-n plus...
MINER 2: Prostu’ dacă nu-i fudul îi şade bine cu drumu!
UCENICUL: Şi-atunci... ce facem?!
ŞOFERUL (zvâcneşte în picioare): Facem ce-a făcut tata: a scos lada cu merinde! (Se duce în cabină şi aduce un coş cu alimente, pe care le aşază în iarbă.)
REPORTERUL: Pot să cinstesc şi eu binecuvântata masă?
ŞOFERUL: Pomana nu se refuză: se haleşte!
Reporterul merge în cabină şi se întoarce cu câteva sticle pline.
ŞOFERUL (plescăie): La ţanc: mi-aş fi vândut şi cureaua de la ceas pentr-o glajă de răchie!
UCENICUL (ridică o sticlă): Te-ai linge pe deşte de-un Cotnari?
ŞOFERUL: Mai bine te lingi pe deşte... decât pe bot! (Spre Reporter: privirea plină de recunoştinţă.) Şi Presa e cu noi! De unde ai muniţia?!
REPORTERUL: De la un concurs de frumuseţe! 
MINER 1: Eşti mai arătos decât Stalin fără mustaţă...
MINER 2: ... şi mai sexi decât o zacuscă de ciuperci!
REPORTERUL (ridică în lumină o sticlă): Mi le-a dat un şef de post drept mulţumire c-am zis pe post că e primul şef de post care nu e prost!
ŞOFERUL (spre Reporterul aflat la o oarecare distanţă faţă de ”masă”): Vino în sânii  clasei muncitoare!
MINER 1: Ba să stea departe!
ŞOFERUL: Ne-a făcut un bine: a adus horinca! 
MINER 2: Cine face bine, de bine să piară! (Aruncă spre Reporter cu un os.) N-am ajuns chiar atât de jos ca să stăm cu Presa la masă!
UCENICUL (déjà mestecă): Tot timpul mi-e foame! Se vede că sunt din popor!
ŞOFERUL: Poate… din topor!
UCENICUL: Am citit undeva că neamului ăsta, de trei mii de ani îi e foame. Zi şi noapte. Noapte şi zi.  E motivul pentru care am avea cei mai puţini intelectuali pe cap de locuitori!
ŞOFERUL: Ezist-o explicaţie?!           
UCENICUL: Cică... atunci când ţi-e foame... ţi-e greu să mai gândeşti! Poate... de-aia am pornit-o şi noi spre Bucureşti!
Reporterul se întoarce cu spatele la meseni. Scoate un microfon.
REPORTERUL (tare, ca să se audă în peisaj): Iubiţi fideli ascultători ai postului ”Trâmbiţa Văii Jiului”, sunt fericit să fiu cronicarul luminii din adâncuri: vajnicii ortaci, ce de veacuri scot aurul negru, ca să presare lumină peste creştetul Naţiei, au pornit marşul triumfal spre prea mândra capitală. Mă aflu într-o dubă, zveltă ca o căprioară, în mijlocul a şapte ortaci, flăcăi ca brazii, harnici şi entuziaşti, şi care ard de grija scumpei noastre Naţiuni. În numele cui vin ei spre capitală? În numele Adevărului  şi al Binelui triumfător. Duba transportă, în mod simbolic, şi circa două tone de aur negru, atent ambalat în saci albi, simbolul păcii, în care cel alintat cu drag de întregul nostru popor drept ”Luceafărul huilei” vrea să planteze în faţa Guvernului tandre panseluţe. Din păcate, maşina care transporta pe cei şapte salvatori ai Naţiei, inclusiv subsemnatul,   s-a defectat la trei kilometri de localitatea Costeşti. Însă, şoferul acestei adevărate nave amiral a flotei cărbunelui, neînfricatul Dumitru P. Dumitru, s-a şi apucat, neîntârziat, s-o repare. Suntem siguri că, în cel mai scurt timp, va reuşi, şi cei şapte ortaci, inclusiv subsemnatul, vom porni în zbor ca să plantăm gingaşele panseluţe!
ŞOFERUL (admiraţie maximă): Miron mi-a zis: „S-ai grijă de el: e deştept şi e de-al nostru!” (Spre Reporter: plecăciune.) 
MINER 1: Mersi, mă! (Îi mai aruncă un os.)
ŞOFERUL (extaz): „Vajnici ortaci!”. Până şi rabla e „zveltă ca o căprioară”!
MINER 2 (sticla sus): Noroc bun!
MINER 1 (sticla sus): Când ne-o fi mai rău... ca acum să ne fie!
MINER 2: Aşa-i românu’ la năcaz...
UCENICUL: Noi amu... suntem la năcaz?!
FILOZOFUL: Da’ de unde?! Tocmai am câştigat al treilea război mondial!
ŞOFERUL (sticla sus): Să dea Dumnezeu...
TOŢI (fără Reporter): ... cu toţi!
Reporterul se ridică: se duce spre pădure.
MINER 1 (aruncă un os în urma lui): Und’ te duci, Făt Frumos din Calafat?!
REPORTERUL (tare): Ce trebuie să ştie beduinul încotro merge caravana?! (După un copac. Încet.) Stimaţi ascultători ai postului liber „Faleza Bucureştiului”: sunt mâhnit că trebuie să fiu trâmbiţaşul Apocalipsei: hoardele dezlănţuite de indivizi dubioşi, ieşiţi ca şobolanii de prin hrubele mizere, purtând în mâinile lor insalubre, cât lopata lui Stalin,  oarbele lămpaşe, dar şi bâte, se năpustesc ca orbeţii asupra mândrei noastre capitale. Mă aflu lângă o relicvă umblătoare, datând de pe vremea năvălirilor tătare... dacă nu şi mai de demult!... în mijlocul a şapte mineri agresivi şi gregari, ce ameninţă în fiecare minut că vor sparge distinsele dumneavoastră capete. Cu ce drept?! Cu dreptul bestiei... Duba transportă şi două tone de cărbune, cu care autointitulatul ”Luceafăr alb al negrilor cărbuni”, de fapt un aventurier zevzec, vrea să întunece cerul senin al Dâmboviţei. Noroc că Dumnezeu e sus, şi mizera teleguţă se rupse înainte de localitatea Costeşti, judeţul Vâlcea. Şoferul, numitul Mitică P. Mitică, împreună cu cei şapte ortaci, cu toţii, exclusiv subsemnatul, având în vocabular doar două cuvinte:  ”Cotnari” şi ”glaja de palincă”, renunţă să mai repare motorul, ceea ce nici nu s-ar fi putut, din cauza stadiului de beat-muci, se aruncară în balta unui chiolhan. În toată pozna, un singur lucru luminos: în Piaţa Victoriei vor fi cu şapte bestii mai puţin şi nicio tristă panseluţă! 
                                                    
Scena 2
 
Masa întinsă în poiană: doar Reporterul, mai departe. Exuberanţă maximă.
ŞOFERUL (în picioare: sticla sus): „Treceţi batalioane române Carpaţii... ”
UCENICUL: Nea Mitică, şi dacă trecem Carpaţii... peste ce dăm?!
MINER 1: Cu bâtele-n statuia lui Marx!
FILOZOFUL: Să nu-l confundăm pe Marx cu Lenin!
MINER 2: Tu de unde-i cunoşti?!
FILOZOFUL: De la facultate.
MINER 1: E facultăţi şi pentru guguştiuci?!
MINER 2: La zi sau la „cu şpagă”?!
FILOZOFUL: La spre seară!
UCENICUL: Şi dacă ai facultate, de ce cari rahat cu roaba?!
FILOZOFUL: De foame.
UCENICUL: Şi la intelectuali umblă şobolani prin foale?!
FILOZOFUL: Prin portofel! Am urcat la catedră, dar am coborât imediat: n-aveam bani nici pentru gaura de la covrig. M-am făcut şef de tulumbă.
UCENICUL: Nu era mai rentabil să-ţi pui şervet pe braţu’ stâng şi să serveşti interlopi pe plajă, la Mamaia?!
FILOZOFUL: Nu m-ar fi lăsat Dolgopov.
UCENICUL: Cine e... Dopov ăsta?!
FILOZOFUL: Un tip care zice că Unu în Univers nu e nici Apa, nici Aerul. Focul e elementul prim al Lumii. Care a transformat omul. Numai că... nu în bine.
UCENICUL: Dar... în ce?!
FILOZOFUL: Din maimuţă în brută. Şi din brută, în monstru!
ŞOFERUL (mestecă firul de iarbă între dinţi): Apa trece dacă prostu’ nu-i fudul! Cum zice Lenin: tot ce mişcă e un proces dielectric!
UCENICUL: De unde ştii mata vorbe d-astea, nea Mitică?!
ŞOFERUL: De la şcoala de vară din Geoagiu: mergeam cu spondiloza şi mi-a zis fata de la recepţie!
UCENICUL: Şi cum vine cu ... diaelectrica?
ŞOFERUL: Cine sapă groapa altuia are tichie de mărgăritar! Adică... eu apăs pe acceleraţie... bujia ia foc... duba porneşte cu ortacii... care ajung în fundul pământului... scot cărbunele...
UCENICUL: Şi?!
ŞOFERUL: Şi cărbunele ajunge în termocentrale... (Spre Filozof.)... la focul ăstuia!
UCENICUL: Am priceput: ulciorul nu merge la apă de grija altuia! Am pornit de la bujie...
ŞOFERUL: ... şi am ajuns în răgălie!  (Filozofului.) Şi de ce n-ai rămas să stingi focuri?
FILOZOFUL: Din pricina şobolanilor.
UCENICUL: Cine s-aseamănă primeşte furtună!
FILOZOFUL: Ardea un hambar. Foarte ciudat: flăcările veneau din toate părţile, de parcă cineva trasase înadins un cerc de foc, împrejur... După un timp s-a terminat apa... Întreb gospodarul unde e ventilul... Ridică din umeri. Când se aud primele chiţăieli de şobolani arşi... parcă înfloreşte! „Eu am pus focul!” strigă. „Din cauza şobolanilor! Să ardă! Îi urăsc!” Corul suferinţei superbelor animale mi s-a înfipt în creier... Am aruncat tulumba... 
UCENICUL: „Superbe animale”?!
FILOZOFUL: Şobolanii sunt cele mai frumoase fiinţe. Inteligente, delicate, cu bun simţ...
MINER 1: Mai superbe ca Ciociolina...
MINER 2: ... şi decât Birgitte Bardot?!
FILOZOFUL: Ani de zile, cel mai bun prieten al meu a fost un şobolan!
MINER 1: Eu am fost prieten c-o gâscă...
MINER 2: ... şi s-a însurat cu ea!
FILOZOFUL: Avea galeria sub camera mea: ieşea întotdeauna când eram singur. Seara, se culca la picioarele mele...
MINER 1: Eu n-aş fi avut curaj...
MINER 2: ... să miros picioarele unui filozof!
FILOZOFUL: Îi simţeam pe glezne răsuflarea delicată...
MINER 1: Sforăia?!
FILOZOFUL: O dată mi-a salvat viaţa. Am uitat un ochi de aragaz deschis... fără flacără. L-am simţit agitat: dădea din coadă, mă implora cu ochii lui mici, spongioşi... Nu pricepeam, şi s-a ridicat pe picioarele din spate, cu labele din faţă, pe aragaz...
MINER 2: Să nu zici că a apăsat butonul... că beau sticla asta până la fund!
FILOZOFUL: Nicio fiinţă a lui Dumnezeu nu e mai cinstită, mai delicată şi mai înţeleaptă decât şobolanul. De-asta... după ce am aruncat tulumba... m-am făcut miner.
MINER 1: Câţi şobolani n-am prins...
MINER 2: ... şi i-am aruncat în foc! Ardeau plăcut!
FILOZOFUL: Lumea e plină de Violenţă. Omul este un animal violent.
VASILE: Omul nu e animal: e o fiinţă blândă şi, uneori, chiar înţeleaptă.
MINER 1: Şi generoasă! Ca dovadă... (Aruncă un os spre Reporter.)
MINER 2: ... avem grijă şi de nevertebrate!
VASILE (se ridică: adulmecă): Tăceţi!
MINER 1 (se aruncă pe burtă): Avioane yanchee la joasă înălţime! 
Ceilalţi se ridică: pun mâinile pe bâte. După câteva clipe apare Baba.
BABA: Bună ziua!
MINER 1 (se ridică): Americanii ne atacă…cu babe?!
BABA: Stau peste drum… în casa aia! Sunteţi mineri?
ŞOFERUL: Mineri.
BABA: Dumnezeu să vă binecuvânteze! 
MINER 1: Cu ce ocazie, tanti?
BABA: Baba-i iubeşte pe mineri!
MINER 2: Ca bârna-n ochi?!
MINER 1: Ca sarea în salamu’ de vară! 
BABA (o lacrimă): Bărbatu-meu a murit la mină…
VASILE: La explozie?
BABA: Era şofer şi-i intră o sticlă sub cauciuc.... şi făcu explozie!
ŞOFERUL: Câte sticle mi-au explodat mie!
UCENICUL: De... Cotnari, nea Mitică?!
BABA:  Avea o curvă-n colonie. A dus schimbu’ la şut…a apăsat pe volan…
UCENICUL: Îl mânca la ouă?!
BABA: ... şi s-a urcat cu duba-n pom.
UCENICUL: Şi… a mai coborât?
BABA: L-au coborât pompierii.
ŞOFERUL: Eu aş fi raportat că era-n cursă normală!
BABA:  Aşa am şi făcut, maică, m-a învăţat şefu’ lui: altfel nu plătea statu’ coşciugu’…
ŞOFERUL: Adevărul e o curvă care se regulează la o oră de maximă audienţă!
BABA: Maică, v-am adus pomană! 
MINER 1 (toba pe burtă): Unde să mai bag colivă, tanti?
MINER 2: Pomana nu să refuză… să consumă! 
Baba iese.
MINER 1 (în urma babei): O … regulăm? 
ŞOFERUL (scuipă în spate): Plecarăm să spargem capete în Piaţa Universităţii… şi ajunserăm să regulăm babe lângă Târgu Jiu?! 
VASILE: Vedeţi-vă de treabă: nici nu regulăm, nici nu spargem capete. Suntem un neam cumpătat… (Spre Filozof.) Spune-le ce-nseamnă ”a pune ordine”! 
FILOZOFUL: A pune ordine înseamnă a stabili reguli.
MINER 1: Adică... a regula!
FILOZOFUL: Poate... „a regulariza”!
MINER 1:  Îţi arde de filozofeală la miezul nopţii, într-o poieniţă dintre Vâlcea şi Târgu Jiu…
MINER 2: … lângă o dubă deşelată de cărbuni?!
MINER  2: Eu trăiesc ca să mănânc, să beau şi să „regularizez”!
MINER 1: Şi eu trăiesc ca să beau, să regulez şi să mănânc!
UCENICUL: Nu mă interesează care e ţelul în viaţă a doi coioţi scopiţi!
MINER 1: Mucea, nu vrei…
MINER 2: … să te hrăneşti din experienţa a doi oameni ai muncii…
MINER 1: … care ţin pe umerii lor destoinici…
FILOZOFUL: … ca nişte Atlaşi!
MINER 2: … ţărişoara asta plină de nenoroc?!
MINER 1: Aşa cum a zis, la o oră de maximă audienţă, însuşi fostul miner de onoare…
MINER 2: … tovarăşul Nicolae Ceauşescu…
MINER 1 şi MINER 2: … înainte de a prinde ultimul elicopter?!
UCENICUL: Nea Vasile, mata pentru ce trăieşti?
MINER 1: Ce, nen-tău Vasile are două perechi de ouă?!
MINER 2: Şi chiar dacă are: noi avem patru!
UCENICUL:  Nea Vasile e şef de abataj! 
VASILE:  Eu trăiesc ca să dovedesc că merit să mângâi cu paşii, pământul. Că merit să respir. Însă nimic nu ne poate împiedica să fim calmi şi cumpătaţi!
ŞOFERUL: În Lume nu e nimic de dovedit. Dacă munceşti, crapi. Dacă stai la umbră,  crapi! Orice ai face… tot crapi!
ŞOFERUL: Deşi nu m-a întrebat nimeni, declar în faţa camerelor de luat vederi un sublim adevăr: de la femeie, trecând prin galerie şi ajungând la cantină, totul trebuie regulat!
UCENICUL: Şi… stâlpii de înaltă tensiune?!
ŞOFERUL: Şi!
ŞOFERUL:  Nu merge o bujie… nea Mitică o regulează… o pune la loc, ca nouă! 
UCENICUL: Muierea… dacă şi-o „pune” singură?!
ŞOFERUL: Asta se cheamă muncă în folosul obscenităţii!
UCENICUL: S-ar zice… că noi mergem la Bucureşti ca să… regulăm?
ŞOFERUL: Trebe a veni cineva  să reguleze şi ţara asta!
UCENICUL: Musai?!
MINER 1: Aşa cum aş regula-o io pe  mă-ta!
MINER 2: Şi pe soru-ta!
UCENICUL: Nea Vasile, spune-le mata la ăştia doi să tacă!
MINER 1 şi MINER 2: Că de nu?!
UCENICUL: Fac ce-a făcut tata!
MINER 1 şi MINER 2: Ce?!
UCENICUL: A fugit pe linia tramvaiului! 
MINER 1 (ţâşneşte în picioare): „Noi suntem români…”
MINER 2 (ţâşneşte în picioare): „Noi suntem rooomâni…”
MINER1: … da’ tot aş sparge nişte capete…
MINER 2: … în Piaţa Victoriei!
MINER 1: Nu a... Universităţii?!
MINER 2: Totuna!
VASILE: Tăceţi! Noi, oamenii, suntem fiinţe înţelepte… şi nu animale furioase.
MINER 1: Oi fi eu fiinţă blândă şi înţeleaptă…
MINER 2: … da tot vreau să ajung la Bucureşti…
MINER 1 ŞI MINER 2: … ca să spargem capete!
VASILE: Nici n-avem noi ce căuta la Bucureşti! Dacă vreţi să ştiţi…
MINER 1 şi MINER 2: Ce să ştim?!
VASILE: Eu am pus zahăr în rezervor!
MINER 1 ŞI MINER 2: De ce, şefu’?!
VASILE (spre dubă): Ca să crape motorul!
MINER 1 ŞI MINER 2: Şi noi, amu’… ce facem?
VASILE (spre bâte): Aruncaţi vreascurile alea!
ŞOFERUL (se loveşte peste frunte): Mă miram eu… Băgam în marşarier… şi motoru’ făcea ca capra!
VASILE: Să nu vă pară rău. De ce să ne batem frate cu frate?! Suntem un neam…
FILOZOFUL: … blând şi împăciuitor.
VASILE: De-a lungul veacurilor, şi când a pedepsit… a făcut-o cu blândeţe şi înţelegere… 
FILOZOFUL: De pildă… cu Antonescu! Şi cu Ceauşescu! Lumea e ţesută din minciuni legate între ele prin false adevăruri. Abia când am intrat în mină am întâlnit primele fiinţe care nu mint.
UCENICUL: Care?
FILOZOFUL: Şobolanii. Un şobolan care simte gazul nu va chiţăi niciodată: „E odicolon!” 
UCENICUL: Ce vrei să spui?!
FILOZOFUL: Că Focul redeşteaptă în oameni instincte animalice.
VASILE: Poveşti! Mai bine stăm aici pe curu-ne… bem o ţuică şi mâncăm cârnaţi… Aer curat… cântă păsărele.
Apare Baba ţinând de toartă un coş.
UCENICUL: Primiţi cu tortul?!  (Saltă „probele”.) Tobă de casă, nou-nouţă… şi cinci cercei de cârnaţi! Plus zece kile de vinişor!
Se împarte merindea.
MINER 1 (aruncă un cârnat spre Reporter): Poporu’ civil e milostiv…
MINER 2: … hrăneşte plantele şi animalele!
MINER 1: Chiar şi pe intelectuali!
ŞOFERUL (sticla sus): Să dea Dumnezeu…
TOŢI: … cu toţii!
Femeia vrea să plece.
VASILE: Mamaie, stai cu noi!
MINER 1: Ţi-e frică că te regulăm?
MINER 2: Nu te teme: azi nimeni nu-ţi face un bine pe gratis!
VASILE (deget la obraz): Nu fiţi măgari! Poporul nostru e un neam cu bun simţ!
Reporterul se furişează până lângă copacul lui preferat.
REPORTERUL (tare, în primul microfon.): În marşul lor triumfal spre Capitală, vajnicii noştri ortaci au fost întâmpinaţi pe traseu de populaţia civilă cu pâine, sare şi flori de tei. Bunăoară, lângă încercatul nostru vehicul, pe care destoinicul şofer Dumitru P. Dumitru, în ciuda priceperii lui legendare, n-a reuşit să-l pună pe roate, a apărut, benevol şi de bunăvoie, ca o soţie de dac coborâtă de pe Columnă, o fiinţă eterică şi delicată, ce s-a prezentat a fi văduva unui miner dispărut eroic într-o blestemată explozie, ca acelea care au ridicat la Cer atâţia ortaci de-ai noştri. Femeia a binecuvântat pe eroii-mineri, le-a urat succesuri în efortul lor mesianic de a salva de la pierzanie încercata noastră Naţie, şi a adus drept ofrandă, în memoria regretatului, un coş cu merinde şi creştinescul zaibăr. Un episod semnificativ pentru primirea entuziastă făcută de populaţie bravilor noştri mineri! (Celălalt microfon.) În asaltul disperat asupra paşnicei noastre capitale, impertinenţii mineri sunt întâmpinaţi de populaţia civilă de pe traseu cu evidentă ostilitate: cetăţenii se închid dincolo de triste fereşti. Pe şoseaua goală nu vezi decât vreo babă disperată, cum s-a întâmplat azi, când, lângă turmentatul şofer Mitică P. Mitică a apărut o fiinţă opacă, pe care o vom numi generic şi pleonastic ”babă”, cu un coş de mâncare alterată, pe care l-a oferit, ca să scape de miros, drept pomană pentru un răposat şofer-miner, beţiv şi afemeiat, ca şi toţi cei şapte pasageri ai dubei, de care vă vorbeam. Un caz sugestiv pentru atitudinea de ostilitate a populaţiei civile în faţa barbariei agresive! (Se întoarce lângă ”mase”)
UCENICUL (se înfioară): Mi-e frig!
ŞOFERUL (se ridică): Să aprindem focul! 
FILOZOFUL: Mai bine… nu!
ŞOFERUL: Cine zice?
FILOZOFUL: Dolgopov.
ŞOFERUL: Cine e …Dolgopov?
FILOZOFUL: Un filozof.
ŞOFERUL: Şi ce dădea pe goarnă... Polpogov... ăsta?!
FILOZOFUL: Că omul preistoric stătea în peşteri, lângă foc.
ŞOFERUL: Şi?!
FILOZOFUL: Că, din Antichitate până în Evul Mediu şi dincolo… războinicii se rotunjeau în jurul focului. Şi ciobanii ce aruncă ciomagul după tandrele mioare se sprijină, în ghioagă, lângă foc. Asta arată că Focul nu e doar simbolul rudimentului agresiv, dar şi, din punct de vedere psihologic, dă reacţii animalice.
ŞOFERUL: Mai du-te-n pisici cu ”rudiment” şi ”vedere pisologică”! Uite, eu o să aprind focul! (Dispare în pădure.)
Apare soldatul.
SOLDATUL: Mâinile şi picioarele... sus!
MINER 1: Cine zice?!
SOLDATUL: Armata română!
MINER 2: Îmi bag baluba-n orice armată, cu tot cu cavalerie! (Se îndreaptă spre soldat.)
SOLDATUL: Stai… că trag!
MINER 1: Tragi în mă-ta! 
MINER 2: Şi chiar dacă m-ai nimeri… la câtă vodcă am băgat în fizic… mă vindec pe loc! (Îi ia arma, o aruncă în iarbă.)
SOLDATUL: Nenea, cu grijă: e pe inventar!
Miner 2  îl îndeasă în iarbă: îi pune în braţe o sticlă şi-i atârnă pe umeri un fir de cârnat.
MINER2: Poporu’ civil hrăneşte animalele şi armata! Dar va trebui…
SOLDATUL: Ce?
MINER 2: Să cânţi ”Treceţi batalioane române Carpaţii…”. Hai, dă pe goarnă”!
Soldatul începe să cânte: miorlăie.
MINER 2: Taci!
MINER 1: Cânţi ca ceapa! (Spre Miner 2.) Îl spânzurăm?
SOLDATUL (se ridică brusc în picioare): Nenea, eu nu vreau să vă fac rău: m-a trimis dom’ comandant… a zis că a rămas în urmă o maşină de mineri…şi s-o găsim. Ne-am împrăştiat prin tot satu’…şi eu am vrut să m-ascund în pădure… dar m-a pus dracu’ să vin încoace!
MINER 1: De ce înjuri, soldat? Nu-ţi e bine?! Te-am pus la masă, te-am omenit…(Spre Miner 2.) Sau...  îl belim şi-i punem sare?
VASILE (îl îndeasă pe soldat la loc în iarbă): Nu-i lua-n seamă! Nu te teme: poporul nostru e blând şi înţelept: şi când pedepseşte…
FILOZOFUL:…o face cu blândeţe şi răbdare. De exemplu… Gheorghe Doja!
Soldatul începe să mestece: încet, cu teamă. 
ŞOFERUL (spre Soldat): Hai!
SOLDATUL: Unde?!
ŞOFERUL: Să descarci vreo două’j de saci! (Spre ceilalţi.) Dacă tot l-am umflat p-ăsta cu mâncare şi beutură... să-l punem la cărat!
MINER 1:  Nu mai ducem aurul negru în faţa Naţiei?!
ŞOFERUL (arată spre dubă): Cu... sula?! Naţia e acolo unde e poporul şi nu tagma jefuitorilor, cum zicea Mihai Viteazul!
FILOZOFUL: Poate Mihai... Vladimirescu!
ŞOFERUL: Mai tacă-ţi pliscu’ ăla de ”intelectual”! Din pricina voastră e secetă, nu creşte iarba, iar râurile au secat! (Spre Soldat, care nu prea ar căra...) Hai, mă, că nu-ţi cad ouăle! Să vezi ce-nseamnă nobila muncă de miner!
Soldatul urcă în dubă: prăvăleşte câţiva saci plini.
SOLDATUL (în timp ce descarcă): Drace!
ŞOFERUL: Unde-l vezi pe domnu’ dracu’, soldat?!
SOLDATUL: Voi aţi adus cărbuni... sau şobolani?!
ŞOFERUL: Şi una, şi alta! Ce te priveşte?!
SOLDATUL: Păi... sar din saci guzganii... ca berbecii!
MINER 1: Berbec e tac-tu...
MINER 2: ... că s-a urcat pe coana mă-ta...
MINER 1 şi MINER 2: ... la o oră de maximă fertilenţă!
SOLDATUL: Două’j de saci... o sută de şobolani! (Îşi scutură palmele: a terminat.)  Ar fi mai bine să plec!
MINER 1: Şi Ciociolina era mai bine să rămână fată mare!
SOLDATUL: E bine şi pentru voi: dacă vede dom’ comandant că nu mă-ntorc, o să trimită să mă caute!
MINER 2: Şi?!
SOLDATUL: O să vă găsească!
MINER 1: Ie-te-te?! Duce armata română grija cetăţeanului!
VASILE: Are dreptate! (Îl bate pe umăr pe soldat) Du-te, soldat!
Soldatul se ridică, gata să plece. Miner 1 îl împinge, gospodăreşte, în iarbă. 
MINER 2 (îi pune paharul în mână): Mai bine... ia şi udă!
SOLDATUL: Ce, nenea?!
MINER 2 (îi umple paharul... şi peste!): Căile respiratorii!
SOLDATUL: Cum?!
MINER 1 (goleşte paharul): Uite aşa!
MINER 2 (goleşte paharul): Uite aşa!
SOLDATUL (uimit de repeziciunea golirii): Nenea, sunteţi băieţi buni, dar...
MINER 1 şi MINER 2: Dar?!
SOLDATUL: Cam beţi apă dimineaţa!
MINER 1: Suntem mineri, mă...
MINER 2: ... şi minerul are în loc de inimă...
ŞOFERUL: ... lopata lui Stalin!
MINER 1 şi MNER 2: ... un ghem de foc!
MINER 1: Când ai jăratic în tine... 
MINER 2: ... trebe a-l stinge!
ŞOFERUL (spre Ucenic): Te-ai lenevit!
UCENICUL: Dacă stai... crăpi. Dacă munceşti... tot crăpi!
ŞOFERUL: Hai s-aducem târâşuri pentru foc!
Şoferul şi Ucenicul dispar în pădure. Soldatul se ridică şi dă, din nou, să plece.
MINER1 (la urechea lui Vasile): Nea Vasile, mata ai încredere în ăsta?!
VASILE: Am încredere într-un soldat al armatei naţiei mele!
MINER 2: Dacă se-ntoarce cu gealaţii… şi ne ia cu arcanu’?
MINER 1: Că n-o fi Iuda!
VASILE: Am citi undeva că Iuda ar fi fost cel mai credincios apostol al lui Iisus.
MINER 2: Asta ce-nseamnă?
VASILE: Dacă mă trădează unul de-al meu…înseamnă că asta merit. Dar eu cred că omul…
FILOZOFUL: … este un animal agresiv, zice Dolgopov.
VASILE: … e o fiinţă paşnică şi înţeleaptă. Şi, la o adică, suntem la picnic. Ce,  n-am voie, în ţara mea, să mă opresc cu maşina…
REPORTERUL (de lăngă copac): … după ce i-ai turnat zahăr în rezervor!
VASILE: ... cu ortacii mei, într-o poieniţă, să beau vin cu apă minerală, să consum cârnaţi...
MINER 1: ... şi să răcnesc cântece patriotice?!
VASILE (spre soldat): Du-te, soldat, şi spune-i comandantului ce vrei tu!
Soldatul iese. Intră Şoferul şi Ucenicul, cu braţele pline de târâşuri.
ŞOFERUL: A sosit Focul! (Începe să aşeze vatra.)
FILOZOFUL: Totuşi… ar fi bine să nu-l aprinzi!
ŞOFERUL: Cine spune?
FILOZOFUL: Dolgopov.  ”Omul este de două feluri: berbec sau boier. Focul face din berbec, boier… şi invers!”
MINER 1: Te dai cu două perechi de ouă c-ai terminat o facultate ” la spre seară”! Şi eu am terminat  facultate!
FILOZOFUL: Ai terminat… sau eşti terminat?!
MINER 1: ”Organe de maşini”! (Spre Miner 2.) Odată cu ăsta!
MINER 2 (sare ca ars): Taci, mă!
MINER 1: O greşeală recunoscută…
MINER 2: … e dublu iertată! (Oftat.) Onorată instanţă, recunosc: am fost un dobitoc…
MINER 1: … dar m-a luat valu’…
MINER 2: … eram tineri şi fără minte… şi de vină a fost şi contextu’: de la noi, din cartier,        n-aveau facultate decât trei babe şi doi plopi fără soţ…
ŞOFERUL: Acum… aţi făcut-o… aţi făcut-o!
MINER 1: N-o să mi-o iert toată viaţa!
MINER 2: O să creadă lumea că suntem intelectuali…
MINER 1: … şi când am fost în Piaţa Universităţii… trebuia să ne dăm singuri cu bâtele-n cap?!
ŞOFERUL (oftează): Şi eu am călcat pe bec…
MINER 1: Tot cu… ”organe de maşini”?!
ŞOFERUL: TCM! Demult, pe vremea lu Gheorgiu Dej… Era să dau de belea… aşa că n-am recunoscut niciodată!
UCENICUL: De ce?!
ŞOFERUL: După tuse măgărească… să ai ”carte” era cea mai gravă boală! Nu m-ar fi primit în partid… Îmi luau îndemnizaţia de subteran şi muream de foame! Doamne, ce-am păţit!
UCENICUL (muget): Şi eu am buşit-o!
ŞOFERUL: Tot… TCM?
UCENICUL (faşa în palme): Psihologie!
ŞOFERUL: Cu doctorat?
UCENICUL (mâna la inimă): Fără, nea Mitică… să mor io! Doar un masterat, mic… 
 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 10 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter