11.08.2016,  17:08:50 | 0 comentarii | 553 vizualizari
Criza modernităţii în viziunea lui Ştefan Melancu
de Ziarul Vaii Jiului
Critic, poet şi romancier, traducător, Ştefan Melancu este un nume cunoscut în lumea literară a Clujului şi nu numai. Originar din Gorj, a ales să rămână, după studiile universitare, în cel mai mare oraş al Transilvaniei. Aici s-a format ca intelectual, ca om de litere şi, mai nou, de filosofie prin parcurgerea şi susţinerea a două doctorate: un doctorat despre pamfletul arghezian (2001) şi un doctorat despre criza morală reflectată în filosofia actuală. Anterior acestor două realizări, în domenii de cercetare diferite şi complementare în acelaşi timp, a avut o contribuţie esenţială în menţinerea Revistei „Echinox” într-o vreme de criză acută a acesteia, ca secretar de redacţie (1981-1985), când a parcurs cursurile Facultăţii de Filologie din Cluj-Napoca. S-a impus încă din această perioadă ca poet de excepţie şi critic literar fin, ceea ce a însemnat mai târziu publicarea volumelor de poezie Elegii întâmplătoare (Biblioteca Apostrof, Cluj, 1995), Elegiile toamnei (Dacia, Cluj, 2009), romanul Ultima femeie (Eikon, Cluj, 2012), studiul comparativ Eminescu şi Novalis – paradigme romantice (Dacia, Cluj, 1999), eseul Apocalipsa cuvântului. Pamfletul arghezian (Cartimpex, Cluj, 2001). S-a impus, de asemenea, ca traducător. Pot fi reţinute, în plus, sutele de articole risipite prin revistele literare la care a colaborat, activitatea de redactor la câteva edituri, activitatea culturală diversă. 
Cartea pe care o supun analizei este Singurătatea moralei. O analiză a crizei modernităţii (Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2007). De la început, pentru că acestă carte este rezultatul unei cercetări doctorale, se poate remarca un demers ştiinţific de mare adâncime şi amploare asupra fenomenului moralei privit din perspectiva filosofiei. Cartea este elaborată pe cinci mari capitole care creează împreună o viziune completă asupra unui fenomen viu: I. Criza morală – criza modernităţii; II. Diagnoza lui Nietzsche, III. Diagnoza lui Heidegger; IV. Abordări actuale; V. O nouă întemeiere a moralei. Cele cinci capitole sunt premerse de o Introducere în care autorul îşi expune programatic intenţiile cercetării, făcând observaţii – pe baza unei temeinice documentări şi raportări la autorităţile filosofice cele mai pertinente – şi impunând idei constructive faţă de criza moralei (un aspect al crizei gândirii). 
Pentru a avea o imagine a construcţiei teoretice propuse de Ştefan Melancu, am să redau cele şase precizări pe care le face în Introducere întrucât acestea constituie pilonii edificiului:
1. „relevarea aspectelor esenţiale ce configurează criza morală actuală, cauzele şi consecinţele acesteia, alături de posibile soluţii privind „rezolvarea” unei astfel de crize” (op. cit., p. 12). Autorul întreprinde un demers de cercetare a reperelor teoretice care reprezintă autoritatea cea mai relevantă în domeniul filosofiei moralei. Se remarcă în special surse „prime” ca Friedrich Nietzsche şi Martin Heidegger, cei doi filosofi germani care au lăsat cele mai adânci urme în gândirea europeană de la 1900 încoace. Fără a intra în controverse teoretice acute, Ştefan Melancu dă dovadă de o cunoaştere profundă a unor sisteme de gândire care încă reprezintă repere majore pentru cultura occidentală.  
2. „criza morală este una evidentă, proclamată astăzi mai mult ca oricând, într-o raportare ce cuprinde întregul domeniu al cunoaşterii: omul şi societatea, cotidianeitatea şi istoria, spiritul şi întreaga societate umană” (op. cit, p. 14). Fenomenul generalizat al crizei morale face parte dintr-o succesiune a unor „morţi”: moartea culturii, a civilizaţiilor, a filosofiei (metafizicii), a omului, a istoriei etc. Ceea ce trebuie să remarcăm este faptul că aceste fenomene sunt iniţiatice, în care se confruntă vechiul şi noul pe un tărâm străin de ambele. Poate că acesta este şi motivul pierderii echilibrului şi adâncirii neliniştilor omului actual. Criza moralei, ca fenomen supergeneralizat, este o pecete a declinului de care dă dovadă Occidentul cultural şi civilizator şi, mai nou, se extinde şi asupra lumilor străine de acesta. 
3. „abordarea crizei morale actuale se constituie într-o temă pe cât de complexă, pe atât de provocatoare” (op. cit, p. 16). Nu atât criza morală în sine, cât spectrul mai larg al valorilor care au intrat în desuetudine mai ales de la impunerea ideilor lui Søren Aabye Kierkegaard (nexploatat suficient) şi cele ale lui Friedrich Nietzsche. S-ar putea vorbi de o răzvrătire a fondului arhaic al valorilor Occidentului (ca plenitudine a antichităţii clasice greceşti), dar şi de atingerea unui apogeu al creştinismului şi penumbra care urmează după acesta. Dacă vrem să avem o „hartă” autentică a crizei morale, trebuie să ne adresăm în primul rând gândirii filosofice. 
4. „abordarea crizei morale actuale poate fi întreprinsă doar procedând la o nouă chestionare a discursului filosofic modern în ansamblul său, ceea ce echivalează cu o revizitare a modernităţii şi a valorilor impuse de ea, inclusiv a conţinutului normativ pe care l-a fundat” (op. cit, pp. 20-21). Chestionarea discursului filosofic este, în opinia lui Ştefan Melancu, absolut necesară, deoarece gândirea filosofică este câmpul de luptă cel mai expresiv pentru idei contradictorii, dar şi pentru o reconstrucţie a moralei după această teribilă depeizare (înţeleasă ca smulgere a valorilor din propria lor origine). Tipurile de discurs filosofic asupra modernităţii şi postmodernităţii vin să înlocuiască sisteme solide de gândire, dar care nu mai corespund clivajelor produse pe toate suprafeţele existentului uman. Filosofia a trecut ea însăşi printr-un proces de depeizare, dar a găsit, totuşi, resursele pentru a construi un nou sens al gândirii. Rămâne de văzut însă care este diferenţa de abordare a eticului între sistemele filosofice care aveau încorporat eticul şi noile filosofii care nu-şi mai propun acest fapt. Stabilirea unei „hărţi” a crizei moralei face parte dintr-o mai largă critică a raţiunii pentru că în spatele crizei moralei se află criza creştinismului asimilat cu raţionalitatea (atât cea mundană, care este doar o copie, cât şi cea supramundană).
5. „Noua sensibilitate, care în ultimile decenii s-a consolidat în ceea ce s-a numit, conceptual, «postmodernitate», presupune între altele, nu doar un nou tip de cunoaştere, ci apusul moralei moderne  şi substituirea acesteia cu un adevărat pluralism al eticilor, etici «individuale», «slabe», «permisive», abolind, aşadar, orice imperativ al datoriei” (op. cit, p. 24). Dezvoltată în sânul filosofiei, etica a avut, totuşi, mereu pretenţia de a fi şi altceva. Momentele de creştere şi descreştere a gândirii filosofice de la antici şi până în prezent sunt transmise şi eticului, normativităţilor care au impus datoria morală. Pe fondul schimbărilor care au început înainte de F. Nietzsche, dar au fost adâncite radical de către acesta, atributele fundamentale ale moralei (universalismul, centralitatea, autonomia) şi-au pierdut aura şi puterea de seducţie. Filosofia lui F. Nietzsche, considerată placa turnantă între modernitate şi postmodernitate, deschide larg porţile suspiciunii faţă de orice tip de morală (în speţă, faţă de cea creştină), ceea ce creează posibilitatea multiplicării eticilor fără a mai ţine cont de principiile fundamentale care s-au statuat în creuzetul filosofic. Posibilitatea de factură etică a crescut dincolo de marginile ei şi a dus la o multiplicare comparabilă cu cea a logicilor, geometriilor sau a curentelor artistice. Formularea lui F. Nietzsche „Dumnezeu a murit” înseamnă în primul rând pierderea instanţei morale supreme, pierderea spaimei de pedeapsă pentru o lume care are de acum un alt gust al libertăţii. Pluralismul etic nu trebuie privit de acum ca un dezastru, mai mult decât ar fi, de exemplu, pluralismul ştiinţelor şi coexistenţa situaţiilor paradoxale. 
6. „o posibilă ieşire din criza morală în care se află societatea actuală nu se poate face decât doar ţinând seama de noua sensibilitate ce o caracterizează, la nivelul cunoaşterii şi al experienţei, şi, plecând de aici, doar în urma unei noi problematizări şi a unei noi întemeieri care să o fundeze” (op. cit, p. 33). Problema acestei noi întemeieri a moralei ca o posibilitate de a ieşi din „criză”, pe care o pune Ştefan Melancu, este rezultatul observării atente a discursurilor filosofice ale modernităţii şi postmodernităţii care trebuie să de o rezultantă. Ideea că deconstrucţia valorilor, inclusiv a celor etice, trebuie să fie urmată de o reconstrucţie nu este nouă. Totuşi, până acum abordările aşa-zis postmoderne nu au găsit soluţiile cele mai convenabile, din moment ce mai există încă nostalgia trecutului. Poate că omul are inserat în gena lui această nostalgie, o condiţie de posibilitate pentru memoria lui istorică. 
Parcurgând cu atenţie cartea lui Ştefan Melancu nu poţi să nu observi acribia acestuia în cercetarea atentă a surselor cele mai autoritare, cum de altfel cere un doctorat serios. Cercetarea unor filosofii de multe ori atât de diferite, contextualizarea lui Nietzsche şi Heidegger, a unor autori atât de diferiţi (şi, totuşi, complementari) ca John Rawls, John L. Mackie, Bernard Williams, Alasdair MacIntyre, Vladimir Jankélévitch, Emmanuel Lévinas, Joseph Ratzinger, Jürgen Habermas presupune un efort de cercetare deosebit, un efort ştiinţific vrednic de admirat. Acestea sunt doar câteva nume, dar autorul a parcurs sistematic toate sursele care reprezintă autoritatea cea mai înaltă în filosofia postmodernă, cât şi pe cele moderne. 
Ştefan Melancu lasă deschise largi porţi pentru un nou optimism moral. O nouă întemeiere a moralei? apare ca o întrebare care își poate găsi răspunsul în reperele stabilite de autor. Primul reper: „situaţia actuală a timpului pe care-l trăim nu poate fi înţeleasă fără o raportare directă la cea precedentă, genul proxim fiind modernitatea ...” (op. cit., p. 255). Mai rămâne să stabilim diferenţa specifică pentru a ne încadra într-o logică stabilă şi tenace. Acesta este şi sensul completitudinii unei viziuni asupra moralităţii. Modernitatea este orizontul ale cărui valenţe nu pot fi anulate pentru că ea vine mereu să completeze memoria timpului nostru. Al doilea reper: „modul în care criza morală a însoţit modernitatea de-a lungul ei ...” (op. cit., p. 257). Identitatea pe care a creat-o gândirea morală şi care a fost redată în condiţiile de posibilitate ale supravieţuirii unor curente şi sisteme de gândire filosofică atât de diferite şi, totuşi, legate între ele (kantianismul şi marxismul, marxismul şi filosofia lui Nietzsche). Criza morală a fost acceptată ca un rău necesar pentru că ea putea să constituie un motor al progresului moral ca progres al omului şi umanităţii sale. Al treilea reper: „modalitatea însăşi în care morala este problematizată şi justificată astăzi, atât din perspectiva complexităţii noilor timpuri, cât şi din evoluţia moralei de-a lungul întregii modernităţi” (op. cit., p. 258). Problematizarea provine din lungul şir de abordări teoretice, parte din ele subliniate şi adâncite de Ştefan Melancu. Omul este o fiinţă cumulativă şi, ca urmare, trebuie să acceptăm chiar şi schimbările care sunt împotriva unui anumit mod de a fi. Va urma sigur un alt mod de a fi, poate modul în care credinţa şi ştiinţa nu se mai exclud una pe alta.
Pentru un cercetător actual din ţara noastră asupra fenomenului moralităţii, cartea lui Ştefan Melancu poate să constituie un reper bibliografic important. Dincolo de conţinutul ştiinţific autentic, se pot remarca scrisul frumos şi coerent, capacitatea de analiză şi posibilitatea de a pune în scenă idei fundamentale pe care filosofia le aduce în discuţie de câteva secole încoace. Autorul nu se mulţumeşte cu un expozeu sau cu vehicularea unor idei preluate din sursele citate, ci produce el însuşi idei valoroase. Una dintre acestea s-ar putea înscrie în formula noiciană „limitaţia ce nu limitează”, pentru că lasă deschise porţile interpretării şi optimismului moral. Aşa-zisa „singurătate a moralei” devine un câmp larg de manifestare, în care singurătatea lasă locul unei co-trăiri a tuturor manifestărilor spiritului, o construcţie teoretică subtilă în care filosofia îşi găseşte un adăpost meritat. 
 
Ion HIRGHIDUŞ

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 3 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter