16.08.2016,  18:56:24 | 0 comentarii | 869 vizualizari
Numiţi, iar nu desemnaţi
de Gheorghe OLTEANU
În şedinţa din luna trecută, aleşii locali i-au validat, prin vot, pe reprezentanţii Consiliului Local Vulcan în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal Vulcan.
 
Am zis bine
că doar i-au validat, fiindcă desemnarea lor avusese loc înainte. Proiectul de hotărâre pus în discuţie conţinea deja numele persoanelor respective, aşa că restul a fost doar vot şi poezie. A existat, nu zic ba, un pic de ciondăneală privind formularea de la art.1. Un consilier local ar fi vrut  ca, în textul “Numeşte reprezentanţii Consiliului Local Vulcan în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal Vulcan”, să fie introdusă construcţia “desemnaţi de către Consiliul Local Vulcan”.
 
Tot aia era,
de fapt, din moment ce, ca la fiecare început de mandat, oamenii fuseseră puşi dinainte pe hârtie, iar nu desemnaţi, în urma unor discuţii pro şi contra, în cadrul şedinţei respective. Astea fiind zise, iată-i pe reprezentanţii în cauză. Membri titulari sunt doamna Claudia Antica şi domnul Lung Cornel-Nelucu. 
Ca membri supleanţi îi avem pe doamna Luminiţa Leonte şi domnul George Bălţatu. 
 
Pentru cine nu-i
în cunoştinţă de cauză, cele două doamne lucrează în compartimentul economic al primăriei vulcănene, iar domnii sunt consilieri locali PSD. Este de prisos, dar totuşi o fac, să amintesc conţinutul următorului articol al proiectului devenit deja hotărâre de consiliu local. Acesta spune în felul următor: “Art.2 – La data adoptării prezentei hotărâri, HCL nr. 88/2012 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local Vulcan în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal Vulcan şi HCL nr. 45/2013 privind modificarea HCL nr. 88/2012, (sic!) se abrogă”. Dacă nu aţi sesizat vă spun tot eu. În formularea din 2012 apare chestiunea cu desemnarea, iar sic-ul se referă la virgula pusă apăsat între subiect şi predicat. 

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 10 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter