06.11.2011,  18:14:20 | 0 comentarii | 472 vizualizari
Ieri, în Piaţa Centrală Petroşani / Vânzarea mieilor a ignorat criza
de Ziarul Vaii Jiului

Dacă marţi bătea vântul prin piaţă, ieri, în jur de 15 crescători au ieşit cu miei la vânzare. Până la ora 11, unii dintre ei au vândut chiar şi 20 de bucăţi.

Marţi, în Piaţa Centrală Petroşani nu vedeai mai mult de 5 comercianţi de miei, iar cumpărători şi mai puţini. Ieri, miercuri, însă, au venit în jur de 15 crescători, iar de dimineaţa şi până la orele prânzului vânzările au mers ca niciodată. 

„Ieri, alaltăieri, nu am avut vânzări mai deloc. Astăzi, până acum, la 11, am dat 20 de miei. Până diseară poate mai dau încă pe atâta”, ne-a declarat V.N., comerciant.

„Am reuşit să vând 5 miei, dar până mai târziu poate dau încă 10 că văd că lume este, iar dacă omul este dispus să cumpere poate mai las la preţ”, spune H.M., un alt vânzător.

„Noi venim la Petroşani tocmai de la Novaci. Facem asta în fiecare an înainte de Paşte. Alegem să ne vindem mieii aici pentru că acolo de unde suntem noi, nu vindem mai nimic”, a mai afirmat B.N.

Ieri, preţul unui kilogram de carne de miel oscila între 17 şi 18 lei. În zilele următoare, în funcţie de fluxul de cumpărători, unii dintre comercianţi spun că este posibil să mai scadă din preţ.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter