01.09.2016,  14:06:17 | 0 comentarii | 600 vizualizari
Primăria Petroșani investește pentru aplicațiile informatice destinate plății taxelor și impozitelor locale- ProTaxi sau eTax
de Alina PIPAN

Timpul înseamnă bani pentru oricine, așadar, dacă aveți un calculator, un laptop sau un telefon mobil, dispuneți de modalități de plată a taxelor și impozitelor online și totuși alegeți să stați la coadă, o faceți pe timpul dumneavoastră.

La Serviciul de Taxe și Impozite Petroșani se pot face plăți online. Pe pagina web a primăriei, în dreapta ecranului, găsiți aplicația eTax, care oferă atât posibilitatea plății online fără a mai fi nevoie de deplasarea contribuabilului la bancă, cât și informații despre contul contribuabilului. Încercați cu încredere această aplicație, pentru că primăria investește mereu în actualizarea ei, cât și în actualizarea și funcționarea aplicației ProTaxi.

Prosoft SRL, o societate din București, oferă consultanță și servicii de operare soft pentru Primăria Petroșani, servicii plătite lunar la un preț just, de sub 2.000 de lei. Abonamentul include asigurarea  funcționalității optime a aplicatiei prin  asigurarea în cel mai scurt timp posibil a adaptării aplicațiilor la modificările legislative; asigurarea personalului necesar efectuarii serviciilor de asistență tehnică; realizarea service-ului profesional; reinstalari, reconfigurari, instruiri periodice și depanări ale aplicației informatice.

Primaria asigură, bineînțeles, și plata direct la ghiseele serviciului,  dar și consultarea impozitelor online unde pot fi aflate informațiile privind:impozite datorate de contribuabil bugetului local; situația plăților; situația bunurilor aflate în patrimoniu, a taxelor sau a amenzilor; diverse acte administrative emise pentru contribuabil, plata prin sistem de tip e-commerce de pe site.  

Plata on line – se poate efectua și prin intermediul pagini web www.Ghiseul.ro, putându-se efectua plata fără autentificare în cazul în care se cunoaște suma și contul trezoreriei, plata cu autentificare în cazul în care dețineți un cont de acces pentru Sistemul Național de Electronic de Plată online cu cardul bancar (SNEP). Cei care nu dețin un cont de acces pentru www.ghiseul.ro se pot adresa  Direcției Impozite și Taxe a unde vor obține  o cerere pentru emiterea/reemiterea credențialelor.

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 4 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter