13.09.2016,  19:01:59 | 3 comentarii | 1275 vizualizari
Obişnuinţa e a doua natură a pesedistului Nistor: „M-am şi obişnuit şi îmi place la consiliul judeţean”
de Mihaela PETROŞAN
Într-o conferinţă de presă susţinută marţi, la Deva, Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara, a punctat câteva probleme legate de activitatea politică a partidului. 
 
Control de la minister
Unul dintre punctele abordate l-a vizat pe directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, Ilie Toma (candidat la alegerile parlamentare din partea PSD pentru Camera Deputaţilor), asta după declaraţiile făcute la sfârşitul săptămânii trecute de copreşedintele PNL Alina Gorghiu.
„Aş fi eu în culpă dacă n-aş atrage atenţia că cineva care lucrează în Casa Judeţeană de Pensii foloseşte toată structura casei ca să-şi facă campanie în instituţia statului. Rămâne ca ministrul Muncii să facă verificări şi să vadă dacă este aşa sau nu, dar eu am obligaţia să atrag atenţia. Dacă vorbim de abuzuri şi de folosirea banului public în interes personal eu cred că asta se întâmplă la dumneavoastră cu acest director.”, a spus Alina Gorghiu într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă, la Deva.
În replică Laurenţiu Nistor susţine că: „Ilie Toma nu face politică nici în interiorul Casei de Pensii, nici în afară. Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara este pe locul şase pe ţară ca activitate”.
Marţi, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Dragoş Pîslaru, a solicitat un control la Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara în urma informaţiilor apărute în mass-media, potrivit cărora ar exista posibile nereguli în activitatea directorului executiv.
„Verificările vor fi efectuate de o echipă mixtă constituită din reprezentanţi ai Direcţiei generale de control din cadrul Ministerului Muncii şi ai Casei Naţionale de Pensii Publice”, se arată în comunicatul ministerului.
 
Cristian Resmeriţă - locul 1 pe listele pentru Senat
Liderul PSD Hunedoara spune că până la mijlocul săptămânii viitoare partidul va definitiva listele electorale. „Deocamdată avem vreo patru-cinci oameni. La Ţebea, domnul Dragnea (Liviu Dragnea, preşedintele PSD, n.r.) a cerut să fim pe listă la deputaţi: eu, Natalia Intotero (asta, cu Nataliţa o fi spus-o mai în şoaptă; ZVJ propu­ne ca Nataliţa, cea care le-o trăgea oamenilor Văii Jiului în privinţa hărniciei, să fie propusă pe viaţă parlamentar - n.r.) şi Sorin Marica, iar la Senat Cristian Resmeriţă. Pe mine mă onorează această solicitare a domnului preşedinte, dar vă spun sincer că m-am şi obişnuit şi îmi place la consiliul judeţean, chiar dacă a trecut o perioadă scurtă şi sunt de rezolvat probleme mult mai mari ca în Parlament. Este foarte greu să decid ce să fac. În două săptămâni mă gândesc ce voi face. Domnul Dragnea a spus că într-o săptămână... Deocamdată ce este definitiv vă pot spune: doamna Natalia Intotero, domnul Ilie Toma, domnul Sorin Marica, domnul Radu Barb şi domnul Cristian Resmeriţă (locul 1 la Senat). Şi locul 3 la Senat tot din Valea Jiului vreau să-l dau”, a precizat Laurenţiu Nistor. (Să sperăm că nu lui Vasilescu. Că el locuieşte în Deva, nu la Petroşani – n.r.)


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (3 )

#1 Pensionar minier13.09.2016,  22:52:09
Cand rezolvati problema cu softul de la Casa de Pensii (sa primim bani cu recalcularea pensilor minierilor pe legea 115/2016) ??? Vreti voturi ...!
#2 Harry14.09.2016,  06:49:26
Sa obisnuit jegosul sa o frece-n cur pe banii romanilor. Asta meserie adevarata de bulangiu !
#3 Tractorescu 14.09.2016,  10:42:19
Nistor vrea sa ramana la Consiliul Judetean. Au inceput sa-i placa smenurile. Nu pleaca cainele de la macelarie.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter