13.09.2016,  19:21:23 | 0 comentarii | 866 vizualizari GALERIE:     FOTO    
„Pro Parâng” a obţinut / Cea mai mare notă acordată pentru organizare în acest campionat
de Ziarul Vaii Jiului
Timp de trei zile, 9, 10 şi 11 septembrie, masivul Parâng a fost gazda ultimei etape de concurs, cea de-a şaptea, din cadrul Campionatului Naţional de Turism Sportiv „Ştafeta Munţilor”.
 
18 cluburi şi asociaţii
Aflat la ceea de-a II-a ediţie, Trofeul „Pro-Parâng” a fost organizat de Asociaţia schi turism montan „Pro-Parâng” din Petroşani şi a avut ca loc de desfăşurare Zona turistică Parâng - Baza didactică a Clubului Sportiv Şcolar Petroşani.
Au răspuns provocării 18 cluburi şi asociaţii din ţară: Braşov, Argeş, Bucureşti, Sibiu, Galaţi, Vâlcea, Iaşi şi Hunedoara. Valea Jiului a fost reprezentată de către Asociaţia de turism montan „Via Retezat”, Crucea Roşie Petroşani şi Montan Club „Floarea Reginei”.
 
Probele concursului
au fost: cunoştinţe turistice, orientare turistică, raid montan şi probă culturală la focul de tabără.
O premieră (şi o surpriză totodată chiar şi pentru cei cunoscători ai Parângului) a fost proba de raid montan, care s-a desfăşurat pe un traseu nou marcat pe care l-am intitulat „Traseul Lacurilor”.  O drumeţie pe acest traseu cu o lungime de 14,7 km implică porţiuni de coborâre şi urcare accentuată. Fapt care necesită un efort mai mare, dar care este compensat de frumuseţea celor trei circuri glaciare parcurse şi care găzduiesc un număr de 6 lacuri: Mija, Îngheţat, Verde, Mic, Slivei şi Cârja.
Pentru categoria „Family”, unde participanţi sunt şi copii, traseul propus a fost vârful Parângul Mic – Refugiul Cârja şi retur.
 
Ziua de vineri
a fost dedicată primirii participanţilor, cazării acestora la cabane şi cort pe platoul amenajat de lângă Cabana I.N.E.F.S , şedinţei tehnice unde au fost prezentate în detaliu probele de concurs, traseul în mod deosebit şi toate informaţiile necesare pentru concurenţi, astfel încât proba să se desfăşoare în deplină siguranţă.
 
68 echipe. 204 concurenţi
Sâmbătă au luat startul 68 echipe, pe cele 6 categorii de concurs (elite, open, feminin, juniori, veterani şi  family), adică 204 concurenţi. Natura a fost darnică cu noi. Se anunţa o zi frumoasă, fără precipitaţii, ideal pentru o drumeţie. După proba de cunoştinţe teoretice susţinută în sistem test grilă, echipele au parcurs un poligon de orientare turistică cu busola pe viză.
Lungimea traseului a fost de circa 900 m, cu o diferenţă de nivel de 200 m, şi a avut punct de finiş zona de belvedere cu hartă. După o scurtă pauză, echipele au pornit în proba de raid montan. În jurul orei 19.00 ultimul echipaj aflat în competiţie şi echipele de arbitri au trecut linia de sosire, astfel fiind declarată încheierea probei.
 
Accidentări uşoare
Muntele trebuie abordat cu mare atenţie, accidente se pot întâmpla în orice moment. Cu regret, semnalăm două accidentări uşoare pe parcursul probei de raid. Cu sprijinul prompt al formaţiei Salvamont şi Jandarmeriei Montane, cele două persoane, după ce au primit îngrijire medicală de specialitate, au ajuns în tabără.
 
Gulaş la ceaun. Cultură la foc… de tabără 
La sosirea din traseu, toţi participanţii au fost aşteptaţi  cu o porţie de gulaş preparat la ceaun. În jurul orei 22.00 s-a aprins focul de tabără şi s-a dat startul probei culturale. 9 cluburi au oferit programe artistice inedite, departajarea fiind foarte dificilă de făcut. Dar, ca în orice competiţie, trebuie desemnaţi câştigătorii: 
1. Cocoşul de Munte Braşov; 2. Olimp Sibiu; 3. Montan Club Floarea Reginei. Spectacolul şi voia bună au continuat la focul de tabără până spre dimineaţă.
 
Festivitatea de premiere
Duminică, cu începere de la ora 10.30, a avut loc festivitatea de premiere, unde cele mai bune rezultate au fost răsplătite cu diplome, medalii, cupe şi articole sportive. Cu sprijinul d-lui Tiberiu Kelemen, Trofeul „Pro-Parâng” a prins contur sub forma unor plachete personalizate şi deosebit de frumos realizate.
Au intrat în posesia trofeului: 1. „Cocoşul de Munte” Braşov; 2. „Hai pe Munte” Iaşi; Asociaţia Ecoturistică „Şoimii Dunăreni”.
 
După realizarea fotografiei de grup şi intonarea „Imnului Prieteniei”, participanţii şi-au luat rămas bun de la bătrânul Parâng, cu promisiunea de a reveni. Ne-au mulţumit nouă pentru organizare şi momentele inedite petrecute împreună.
 
Aproape 10 (zece) 
În momentul în care redactez aceste rânduri am primit confirmarea de la arbitrii responsabili de ştafetă că am obţinut nota 9,46 la organizare, cea mai mare notă acordată la această ediţie de campionat. Vă mulţumim.
 
Sponsori şi parteneri
Acest eveniment nu putea fi organizat fără parteneri şi sponsori. Mulţumirile noastre se îndreaptă spre: Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Petroşani, Clubul Sportiv Şcolar Petroşani, ApreSki Parâng şi Salvamont Petroşani - ca parteneri, şi Adarco Invest, Electro Promex Invest, Trans Lauran SRL, Favorit Cafe, Aurel Serafinceanu, Costi-Mari SRL, Info ’98, Electro-Star, Madison Trans, Prestige - Sală evenimente, Auto-Nova -Piese auto, Mara - Şcoala de şoferi, Decatlon Tg-Jiu, Sindicatul Minier 2008 Livezeni - ca sponsori.
În încheiere mulţumesc echipei de organizare pentru dăruirea şi ambiţia de care a dat dovadă, pentru ca acest eveniment să se bucure de succes.
Cazimir RADVANSKI, 
Asociaţia schi turism montan Pro-Parâng 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 7 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter