18.09.2016,  17:08:27 | 0 comentarii | 1088 vizualizari
Elza Văduva (profesor de chimie, pensionară): „Liceul industrial a fost o şcoală care a crescut generaţii de profesionişti”
de Corneliu BRAN
Aşa a început povestea
„Am venit la acest liceu în anul 1966, exact când a fost înfiinţat. Ţin minte că existau atunci doar patru clase de a IX-a, împărţite în clase de miner şi clase de electromecanică minieră. Sediul şcolii nu era în actualul liceu, ci în sediul actual al Termoficării S.A. din Colonia Petroşani, unde am stat acolo timp de trei ani. După trei ani, ne-am mutat aici, unde s-a construit clădirea de faţă, bineînţeles că s-au schimbat totodată în bine şi condiţiile”.
 
O şcoală-şantier 
„La început, am fost foarte dezolată de ce am găsit, deoarece predam într-o şcoală-şantier. Nu aveam prea mulţi colegi deoarece liceul era tânăr, abia se înfiinţase. Pe urmă, au început să apară o serie de colegi, dar numai cu jumătăţi sau sferturi de normă. Primul director al liceului a fost profesorul de matematică Anton Popescu, un om deosebit. Poate mulţi spuneau că nu prea ştie multă matematică... Poate erau răutăţi”.
 
Un director formator
„Dar ce pot spune cu adevărat este faptul că nu ştiu câtă matematică ştia Anton Popescu, multă sau puţină, dar pedagogie şi metodică a ştiut din plin. El a format atunci o generaţie de profesori de care s-a auzit mult în Petroşani mai târziu, şi nu doar aici. Se vorbea de ei, adică de noi, de bine la Deva, când mergeam la şedinţe sau cu diverse ocazii. Amintesc  aici câteva nume: Francisc Märtz, Lenke Varga, Constantin Leba, Ioan Lăpăduş, Ioan Pădureanu şi alţii”.
 
Dăruirea maiştrilor-instructori
„Pe lângă aceşti profesori, au existat şi maiştri-instructori cu o pregătire deosebită. Nu pot să-i uit pe Ionică Petre sau pe Iosif Emanoil. Cei doi maiştri au fost cei doi instructori care pot să spun că au făcut majoritatea lucrărilor din acest liceu cu ajutorul elevilor. Noi când am venit în această clădire nu aveam nici măcar bănci! Prima lună de şcoală s-a ţinut în condiţii care nu se pot imagina azi. Într-o lună, aceşti maiştri au făcut cu elevii aproape minuni!”.
 
Rezultate deosebite
Liceul şi-a câştigat faimă, era liceu de sine stătător, liceu industrial minier şi avea câte patru-cinci clase pe an de studiu, asta o bună perioadă. În acest timp, cu liceul au început să apară nişte rezultate deosebite. Era o şcoală mai mică, cu un număr mai mic de elevi, cadrele didactice se cunoşteau foarte bine între ele şi se sprijineau. Exista o coeziune extraordinară între profesori şi între profesori şi maiştri sau elevi. Atunci erau până în 400-450 de elevi, se făceau cinci ani de studiu (se făceau treisprezece clase) şi erau cam 36 de elevi într-o clasă. La început a fost aici o şcoală mică, dar foarte bună. Ulterior, numărul elevilor a crescut la 600, apoi mai mult după ce au apărut şi clasele de seral. Ţin minte că s-a ajuns până undeva la 900 de elevi, cel puţin eu atât am prins numărul maxim până am ieşit la pensie”.
 
Elevii gorjeni
„N-am avut funcţii de conducere, dar am fost dirigintă. Trebuie să spun acest lucru: primii mei elevi ca dirigintă au fost nişte copii foarte necăjiţi. Proveneau din familii care aveau un potenţial material foarte scăzut, cum se întâmplă şi azi la multe familii din Valea Jiului. Dar atunci poate că era şi mai rău! Pe lângă ei, am avut şi foarte mulţi elevi care veneau din Gorj. Se deschisese căminul şi ei veneau şi învăţau la noi, stând la internatul şcolii, pe care nu-l plăteau. Masa o luau la cantină, de asemenea nici masa n-o plăteau. Au fost nişte copii din Gorj care veneau de-acolo cu o pregătire precară, dar care, în doi-trei ani, şi-au dat drumul la învăţătură extraordinar de mult, de ne minunam şi noi dascălii. Au fost dintre ei, dar şi dintre copiii din familii cu greutăţi din Petroşani elevi olimpici la matematică, până la faza naţională, dar şi la alte materii. Ţin minte şi acum de elevul Constantin Braia care era un as în matematică”.
 
Dascăli de modă veche
„Atmosfera în liceu era deosebit de plăcută. Ne ajutam foarte mult unii pe alţii, comunicam, ne simţeam bine împreună. Vedeţi dumneavoa-stră, noi eram profesori de modă veche, în sensul că la noi partea de metodică, de pedagogie, era foarte respectată, iar directorul nostru s-a ocupat aşa de mult să facă la clase tot ce se poate. Mai mult decât atât, am avut foarte multe dezbateri pe teme meto-dice, susţineri de proiecte la Deva pe teme metodice, noi fiind foarte apreciaţi în capitala judeţului din acest punct de vedere”.
 
Dureroasa despărţire… 
„Eu am plecat din acest liceu odată cu înfiinţarea Liceului Teoretic Petroşani, în anul 1991. Am plecat cu inima frântă, pentru că aici m-am simţit foarte bine, dar materia mea era a cincea roată la căruţă, astfel că am vrut să mă duc într-un loc unde se făcea mai multă chimie, sau, mai exact, unde chimia era materie de bază. Apoi, după 10 ani, în 2001, am ieşit din sistem. După o viaţă de om lucrată în învăţământ m-am bucurat şi eu de pensie, dacă pot spune aşa”.
 
Un mastodont cu 89 de clase
„La plecarea mea din această şcoală, în 1991, şcoala devenise foarte mare, pentru că liceul se unificase cu grupul şcolar, cu şcoala profesională cum i se zicea pe atunci. Practic, după unificarea aceasta (parcă în 1979) liceul s-a numit Grupul Şcolar Minier Petroşani, un mastodont cu 89 de clase! Vă vine să credeţi că în nici 15 ani acest liceu a ajuns la atâtea clase? Asta e realitatea. Se reuşise performanţa să existe într-un singur an şcolar trei-sprezece clase de a IX-a! Acest fapt făcea ca, încet-încet, dar sigur, atmosfera de dinainte să se schimbe, forfoteala pe coridoare să ia locul intimităţii şi liniştii, şi aşa mai departe. Lucruri normale pentru un liceu mare, cum era atunci grupul şcolar. Abia ce mai apucam să ne cunoaştem, mai ales că multe cadre predau la sediul actualului colegiu naţional. Cam aşa l-am lăsat când am plecat...”.
 
Absolvenţii - oameni realizaţi
„Îmi pare deosebit de bine că s-au împlinit aceşti 50 de ani de la înfiinţarea liceului industrial din mai multe puncte de vedere... În primul rând, pentru că liceul industrial a fost o şcoală care a crescut generaţii de profesionişti. Dacă eu vă spun că, personal, cunosc peste 30 de foşti sau actuali directori de mină din Valea Jiului şi Oltenia, poate nu mă veţi crede! Oameni deosebit de apreciaţi care s-au format la acest liceu. Nu mai spun câţi ingineri foarte buni şi meseriaşi pe diferite domenii, oameni extraordinari, au ieşit de pe băncile şcolii industriale din Petroşani. Să nu uităm că pe-atunci se făcea multă practică, unde chiar se învăţa meserie, cu maiştri-instructori super califi-caţi şi exigenţi, astfel că elevul învăţa şi carte şi ieşea şi cu o meserie de bază la absolvire. Acest lucru, după părerea mea, ar trebui reluat, iar ministerul, guvernul, inspectoratele şcolare, parlamentul ar trebui să se implice, dacă nu ne dorim o ţară de oameni neca-lificaţi, că nu toată lumea poate ajunge doctor, avocat, inginer, profesor sau preot. Copiii aceştia aveau comasată practica de câte patru luni în clasele a XI-a şi a XII-a. Cu maiştri-instructori au fost într-un an chiar şi la Canalul Dunăre - Marea Neagră, unde au lucrat pe şantier şi de unde au venit cu o experienţă în meserie şi de viaţă nemaipomenită, care le-a ajutat, sunt convinsă, în viitor. Practică se făcea şi la mină, se intra şi în şcoala-mină, astfel că odată ce terminau liceul şi doreau să se angajeze la mină, elevii ştiau cam tot ce trebuie şi puteau face faţă muncii grele din subteran. Pe parcursul unui an şcolar cam două treimi ajunsese la un moment dat şcoala şi o treime practica”.
 
După ani şi ani…
„Cele mai plăcute evenimente pentru mine în şcoala aceasta erau întâlnirile de la final de an. În fiecare an aceste întâlniri mă copleşeau, mă emoţionau. De aceea nici nu pot să uit aceste evenimente plăcute şi sensibile pentru toată lumea. Toţi regretau atunci că s-a terminat şcoala şi că nu mai vor fi elevi, chiar şi elevii cu note mici, ca să nu spun ce respect ne arătau toţi şi cât ţineam şi noi, dascălii, la toţi - eu cel puţin aşa simţeam.
În toată cariera mea de dascăl niciodată n-am fost jigni­tă de vreun elev, de vreun părinte sau de un dascăl, fapt pentru care nici nu mi-au rămas în minte evenimente neplăcute. E greu de crezut azi, dar aşa este vă asigur. Sâmbăta aceasta, ca să vă dau un alt exemplu, avem întâlnirea de 40 de ani cu elevii care acum patru decenii au absolvit liceul. Vedeţi ce unitate era dacă şi după atâta vreme ne reunim?! La Mulţi Ani, liceului industrial şi îi doresc să devină iar ce a fost!”.

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 4 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter