29.09.2016,  16:17:30 | 3 comentarii | 2804 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Ieri, s-au înregistrat două / Demisii în Consiliul Local al municipiului Vulcan
de Gheorghe OLTEANU
Doi membri ai consiliului local vulcănean şi-au anunţat plecarea definitivă din acest forum legislativ municipal. Ambii şi-au prezentat demisia, în scris şi verbal, la ultimul punct, „Diverse”, al şedinţei ordinare desfăşurate joi dimineaţa.
 
Cea care şi-a
anunţat mai întâi despărţirea de colegii cu care a început actualul mandat de consilier local a fost doamna Carmen Daniela Sîrbu. La alegerile locale din vară, dumneaei a candidat pe lista „Alianţei pentru Hunedoara”. Partid care, de curând, s-a dat cu PMP-ul fostului preşedinte Traian Băsescu. Motivele pentru care Carmen Daniela Sîrbu a procedat în acest fel sunt de natură personală. După cum ea însăşi a pre­­cizat. În ultimul său cuvânt, doamna Sîrbu le-a mulţumit celor cu care a conlucrat în consiliul local, dar nu s-a putut abţine de a nu fi puţin ironică la adresa consilierilor locali majoritari din partea PSD. În sensul că le-a „mulţumit” acestora pentru că nu i-au chemat şi pe colegii lor să participe săptămâna tre­cută, la acţiunea „Let’s do it, Romania!”. 
 
De acum fostul consilier
local liberal Daniela Boţoroga părăseşte forumul legislativ local, fiindcă timpul nu-i mai permite să facă faţă acestei îndatoriri. Dumneaei are foarte mult de lucru la biroul de contabilitate pe care îl deţine şi, din cauza aceasta, nu ar putea să facă faţă, conform cerinţelor, campaniei electorale aflate la orizont. În niciun caz, a ţinut ea să sublinieze, pentru ca presa să reţină acest aspect, demisia nu are vreo legătură cu numirea actualului preşedinte al or­gani­zaţiei liberale vulcănene. De fapt, a menţionat doamna Daniela Boţoroga, nici nu se pune problema plecării ei din PNL. Din câte se aude, locul doamnei Carmen Daniela Sîrbu va fi luat de Florin Mârza, următorul pe lista de candidaţi la funcţia de consilier local a AHD, iar în locul doamnei Daniela Boţoroga va veni doamna Eugenia Bărbiţă.

Comentarii articol (3 )

#1 moon30.09.2016,  06:19:32
Cînd nu faci față la munca de consilier,demisia e cea nai bună soluție.
#2 Carmen Sirbu01.10.2016,  16:04:14
Oricine ai fii "moon" cand o sa scrii sub identitatea ta am sa iti spun de ce am demisionat
#3 gogu tractoristul03.10.2016,  07:29:35
DAR CINE FACE ,FATA LA MUNCA DE CONSILIER DINTRE CEI ALESI??PE PRIMUL LOC CA,INTERES SUNT INDEMNIZATIILE,CARE CER SA FI PREZENT,SI SA NU SPUI NIMIC ,CACI NU STI... APOI ICEPI SA SPUI DESPRE UN BEC CARE NU MAI LUMINEAZA,DESPRE UN ROBINET DEFECT,DESPRE AUTOBUZE ELCTRICE PENTRU O LUME IDEPARTATA,LISTE CU PARTICIPANTI LA REVELION...ETC...GAINARI...LOCURI DE MUNCA, NU SUNTEM PREGATITI SA PRIMIM INVESTITORI.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - - - - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter