03.10.2016,  15:36:49 | 0 comentarii | 1845 vizualizari
După cum era de aşteptat, la Petrila: Sub dictatura P.S.D. respectarea legii a devenit facultativă
de Corneliu BRAN
La şedinţă ordinară
a consiliului local Petrila, desfăşurată vineri, 30 septembrie, consilierul local Ioan Temneanu a reclamat membrilor Executivului că de la începutul acestui mandat legislativ la Petrila nu se ţin şedinţele comisiilor de specialitate, astfel încât proiectele nu sunt discutate, lucru deloc normal şi care ar trebui să atragă atenţia primarului şi şefilor de comisii, dar şi prefecturii.
„Referitor la cele trei proiecte suplimentare de pe ordinea de zi, susţin că sunt proiecte care cred că era cazul să treacă şi prin comisia din care fac parte. Fie s-a ţinut comisia, şi eu n-am fost anunţat, şi atunci ce este pe ordinea de zi sunt de acord, dar cele suplimentare nu le votez, sau ne întâlnim la comisia economică şi le dezbatem şi atunci dacă e cazul le votez, fie nu s-a ţinut comisia, ceea ce nu-i normal”, a precizat, înainte de votarea ordinii de zi, consilierul Cornel Preda. 
 
Nimeni nu-i vinovat?
Aceasta a fost scânteia la ceea ce a avut de zis Ioan Temneanu. Căruia, preşedintele de şedinţă Oros i-a dat cuvântul după intervenţia colegului de partid Preda.
„Am discutat şi la şedinţa ordinară de data trecută şi mă văd nevoit să discut din nou, sau mai bine zis să ridic problema asta din nou în plenul şedinţei. Nu ştiu din ce motive noi, consilierii PNL, suntem evitaţi, sau nu suntem anunţaţi când se ţin şedinţele comisiilor de specialitate dinainte de şedinţe. N-am fost anunţaţi nici la această şedinţă şi, din câte se ştie, pe Legea 215, Legea Administraţiei Publice Locale, sunt prevăzute şedinţele pe comisiile de specialitate, unde se discută proiectele din viitoarea şedinţă. Acum, dacă asta este procedura, eu chiar nu mă supăr, dar cel puţin să ne spuneţi, că aşa se procedează, că asta e procedura la noi şi atunci să ştim şi noi ce avem de făcut. Mi se pare nefiresc să fie şedinţă ordinară, fără să fie în preala­bil şedinţele pe comisiile de specialitate, unde să se analizeze proiectele. Dacă dumneavoastră consideraţi că este normal şi legal, vă rog să ni se spună şi nouă public sau în mod oficial. Dar nici să ni se mai pună în faţă un tabel că s-a ţinut şedinţa comisiei de specialitate şi noi să semnăm, că vă spun, eu nu voi mai semna aşa ceva. Eu cred însă că trebuie procedat exact aşa cum spune Legea Administraţiei Publice Locale şi respectate prevederile de-acolo”, a spus Temneanu.
Răspunsul primarului a fost destul de anemic: „Domnule consilier, vreau să vă spun că organizarea acelor şedinţe de comisii şi convocarea nu ţin de primar sau de aparatul primarului. Fiecare comisie are preşedinte, secretar, membri... Preşedintele împreună cu secretarul trebuie să convoace şedinţele. Dacă n-aţi făcut-o, foarte rău!”, a venit răspunsul primarului, care a accentuat ultima parte a răspunsului, dorind să dea un ton mai agresiv discuţiei.
„Ştiţi foarte bine că nu suntem niciunul dintre noi nici preşedinte, nici secretar la niciuna dintre comisii. Aşa că, dacă vă adresaţi nouă, greşiţi”, a replicat consilierul Temneanu pe un ton cu o nuanţă mai ridicată, la o scară egală de decibeli cu ultima parte a răspunsului edilului.
 
A urmat un ping-pong
de replici indescifrabil, ambii oficiali vorbind în acelaşi timp. Preţ de vreo jumătate de minut, nimeni din sală n-a mai înţeles mare lucru. Poate doar expresia primarului Jurca, care în patru secunde de linişte a apucat să spună: „Dacă vă adresaţi mie, v-am răspuns...”.
Un „mai doreşte cineva” al preşedintelui Oros, impulsionat din priviri de şeful consilierilor pesedişti, a stins o polemică ce putea să se amplifice, mai cu seamă că şi consilierii Boantă şi Ramaşcanu erau pregătiţi să atace subiectul. Cum era abia începutul şedinţei, totul s-a spart ca un balon de săpun.
Rămâne însă întrebarea: de ce nu se ţin la Petrila şedinţele comisiilor de specialitate? Ca să nu mai vorbim şi de concluzia noastră, veche, cum de tot apar, şedinţă de şedinţă, proiecte mai delicate chiar în ultimul moment. Şi de ce toată lumea tace, cu excepţia a trei-patru consilieri? Poate or înţelege până la urmă juriştii prefecturii sau cei care urmăresc aplicarea Legii 215... că din câte se vede la Consiliul Local Petrila se înţelege dar nu se vrea şi se mai vede că nimeni nu e tras niciodată la răspundere. Până una alta, după cum era de aşteptat, la Petrila, sub dictatura P.S.D. respectarea legii a devenit facultativă.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter