10.10.2016,  17:05:16 | 0 comentarii | 2067 vizualizari
Cu Valeriu Butulescu, la un sfert de veac de la marea mineriadă... (V): Sfârşit de şut în Parlament…
de Marian BOBOC
Agresivitatea bucureştenilor
- Cum a avut loc plecarea minerilor din Parlament?
- Ieşirea a fost mult mai civilizată decât intrarea. S-a lăsat chiar cu strângeri de mâini, pe alocuri. Cum spuneam, minerii au avut grijă să scoată afară bucureştenii (au fost cei mai turbulenţi), chiar dacă aceştia erau, pe moment, aliaţii lor. În excesele pe care le-am văzut erau implicaţi în primul rând bucureştenii. Mi-aduc aminte de un tip musculos, într-o vestă verde (!), cu privire dubioasă, care intrase în Aula Parlamentului având în mână un fel de sabie improvizată dintr-o bucată de geam. O învârtea periculos pe sub nasul puterii legislative. Neavând nici lampă, nici cască, era clar că era un rebel din cei care dormeau atunci prin Gara de Nord. Omul, deşi trecea drept luptător pentru libertate şi drepturi cetăţeneşti, era un pericol social. Minerii sunt cei care l-au scos afară şi i-au luat sabia aceea de sticlă! Dar trebuie spus sincer: toată acţiunea pe care o relatăm a fost un exces! Un exces pe care ai noştri l-au generat…
 
Guvernul ascuns într-o casă conspirativă  
- Ce făcea în acel timp guvernul?
- Miniştrii scăpaseră de două ori cu fuga, în decursul aceleiaşi zile. O dată din sediul guvernului, a doua oară din Parlament. Se ascundeau undeva, într-o fostă „casă conspirativă”. Restul funcţionărimii din Piaţa Victoriei se risipise. Atmosfera din clădire devenise irespirabilă, la propriu şi la figurat. Nici de la Cotroceni nu veneau semnale. Despre teroarea din Parlament tocmai am vorbit. Este clar că în acele momente, statul se zvârcolea agonic, ca o găină recent decapitată. În mod indiscutabil, în acele clipe România nu avea guvern… 
 
Prefectul, Cozma, conducerea RAH…
- Cine se făcea vinovat de faptul că România, deşi avea Guvern, nu mai era guvernată?
- Un stat rămas lăsat fără Guvern este un stat căruia i s-a subminat puterea. Ciudat! Responsabilitatea venirii la Bucureşti a fost trecută exclusiv în seama lui Cozma, deşi cu el veniseră şi alţi exponenţi, conducerea Regiei Autonome a Huilei şi, lucru bizar, chiar de atunci al Guvernului, prefectul judeţului!!! Iar decizia venirii la Bucureşti s-a luat de întreaga conducere a Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului. Singurul judecat şi condamnat pentru subminarea puterii de stat a fost Cozma…
 
Ţară, ţară, vrem scenarii!
- Ţara, chiar şi fără Guvern, era guvernabilă, totuşi…
- Viaţa îşi continua mersul înainte, din inerţie! Pentru că acest conflict s-a consumat în principal pe axa Petroşani – Bucureşti. Restul ţării şi-a văzut de treabă. Cel mult, s-a uitat la televizor. Toţi premierii României postdecembriste şi-au pierdut simpatia electoratului după cel mult un an de guvernare. Aşa se întâmplase şi cu Petre Roman! Gradul său de încredere se erodase, inevitabil, din cauza guvernării. Avea mulţi oponenţi. Lucrul acesta se simţea şi în Parlament, răzbătea dintr-o anumită parte a presei. Pe-atunci nu începuseră încă sondajele de opinie. Dar era linişte, totuşi… Nici măcar kilometrul zero al democraţiei – Piaţa Universităţii – nu se manifesta politic în acele momente. Erupţia vulcanului sindical de la Vulcan a surprins neplăcut restul ţării. Îndepărtarea premierului de către un batalion de muncitori veniţi dintr-o singură zonă, Valea Jiului, nu a făcut o bună impresie. A dat naştere la fel şi fel de scenarii politice…
- Ne daţi câteva exemple de scenarii?
- Erau scenarii destul de fanteziste, toate având interese politice la bază. Dar aveau şi pasaje plauzibile. De exemplu, unii spuneau că minerii au venit, fiind aduşi de Petre Roman, după ce se întâlnise cu Cozma, la Ţebea. Că de aceea minerii strigau: Jos Iliescu! Iar în Parlament au cerut schimbarea Preşedintelui României. Alţii susţineau că mineriada e lucrătura Opoziţiei. Că de aia strigau manifestanţii: Raţiu, Preşedinte! Mai era o variantă, poate cea mai susţinută: minerii au fost aduşi de Iliescu, ca să facă „remaniere”. Că de aceea strigau tare: Jos Roman!
 
Iliescu şi Roman,/ Să-i băgăm în subteran! 
- Vă mai amintiţi şi alte strigături din „colecţia septembrie 1991”?
- Multe au fost lozincile strigate. Una, mai originală, mi-a rămas în minte, graţie prozodiei şchioape: Iliescu şi Roman,/ Să-i băgăm în subteran! 
- Ce semnificaţie aveau aceste vorbe?
- Greu de spus. Subteran a apărut ca rimă, cam forţată, pentru Roman! Unii spuneau că subteran în varianta bucureşteană însemna cimitirul Ghencea. Dar nu e adevărat. Minerii totdeauna şi-au dorit ca liderii politici să intre în abatajele Văii Jiului, să vadă condiţiile grele în care muncesc. Şi mulţi lideri, mai inspiraţi politic (inclusiv Ion Iliescu), au intrat, făcând câţiva paşi pe o galerie bine mă­­tu­rată, cu televiziunea în cârcă, având grijă ca preţioasele imagini să fie bine me­diatizate. Să vadă Poporul. Din păcate, Petre Roman, un intelectual fin, cu alergie la populismele ieftine, n-a făcut la fel…
 
De când Valea a luat-o la… vale?
- S-a schimbat atunci părerea lumii despre Vale?
- Da. Eu cred că noi, ca zonă geografică, ne-am pierdut atunci o bună parte din simpatia ţării… 
- Aţi simţit această schimbare de atitudine?
- Cred că toţi am simţit-o, într-o măsură mai mare sau mai mică. De-atunci şi până azi am resimţit o răceală ostilă a lumii extraminiere! Ne-am ales cu o mulţime de adversari din oficiu. Lumea nu pricepea de ce noi, o mână de oameni, bine plătiţi faţă de alte meserii, trebuie să fim buricul ţării. Importante voci din mass media s-au dat la noi, în mod metodic. Ne-au pictat în culorile cele mai sumbre. S-a vorbit mult, argumentat sau nu despre contraperformanţa economică a mineritului. Despre banii publici cheltuiţi pentru noi cu subvenţiile. Despre pierderile mari ale exploatării cărbunelui. 
De-atunci Valea noastră a cam luat-o la vale…
 
O întâlnire comică, şi nu prea…
- Să revenim la Parlament. În afara discuţiilor din Comisia de negociere, pe care le-aţi relatat, aţi mai avut un contact direct cu minerii în această instituţie?
- În timpul retragerii manifestanţilor, am ieşit şi eu din Aulă. M-am întâlnit cu un grup de ortaci petrileni, pe care-i cunoşteam. Unul dintre ei avea un scut, capturat de la jandarmi. S-au apropiat, foarte prietenoşi. Ne-am salutat. Mi-au pus o întrebare tulburătoare: ce faceţi pe-aici, domnule Butulescu? Le-am spus, zâmbind, că ei m-au trimis aici, cu mandat de reprezentare, prin votul lor din 1990. După care i-am întrebat şi eu: dar dumneavoastră ce căutaţi pe-aici? Şi de ce purtaţi căşti şi scuturi de protecţie? Am râs cu toţii. Dar parcă nu era râsul nostru obişnuit. Ne-am despărţit repede. Au fost chemaţi la alte treburi, prea puţin minereşti. Atunci am auzit, din gura altui ortac organizator, ordinul: „Mergem la Televiziune! Avem şi acolo o treabă cu cheliosul acela!”. Cheliosul acela era uşor de identificat: un savant important al României, academicianul Răzvan Theodorescu…
 
Roman şi-a dat demisia, sau şi-a depus mandatul? Aiasta-i întrebarea… 
- Ce a urmat?
- Când în Aulă au rămas, aşa cum era firesc, doar parlamentarii, preşedintele Dan Marţian a reluat şedinţa, trist şi obosit. Atunci s-a constatat că lipseşte clopoţelul de argint… Nu prea avea nimeni chef de şedinţă. Priveam înfriguraţi la televizor. Dar despre prezenţa la televizi­une ştiu doar din auzite. S-a spus că Miron Cozma avea un pistol în buzunarul de la salopetă. Un pistol adevărat. Părea un nou episod de film western. M-aş limi­ta însă la ceea ce am văzut cu ochii mei…
- Ce anume aţi mai văzut?
- În ziua următoare eram în şedinţă de grup parlamentar. Petre Roman era cu noi! Televizorul mergea. Atunci s-a dat comunicatul, care venea de la Senat, nu de la Preşedinte. Era semnat de Alexandru Bârlădeanu. Toată lumea era cu ochii pe micul ecran. Când s-a citit pasajul: „Premierul şi-a dat demisia!”, Petre Roman a strigat imediat: „Nu!  Nu!  Nu mi-am dat demisia! Mi-am depus mandatul”!
- E vreo deosebire?
- Juriştii ne-au explicat apoi că e o foarte mare diferenţă. Premierul care îşi depune mandatul rămâne premier până la mandatarea altuia în funcţia sa. Un premier demisionar îşi pierde toate prerogativele. Sunt diferenţe de nuanţă, dar cruciale, ca efecte juridice. Petre Roman a înţeles că greşeala de redactare nu era accidentală. Şi Bârlădeanu şi Iliescu au dorit atunci îndepărtarea lui. Şi eu cred că nu mai era loc de alte variante. Lucrurile scăpaseră total de sub control. Premierul gestionase defectuos criza. S-a încrezut prea mult în paragrafe, fără să ţină cont de situaţia reală, din teren. A fost clar depăşit de evenimente…
 
Loc de scenarii ar mai fi
- Pe undeva acceptaţi îndepărtarea lui Roman…
- Să ne înţelegem. Dacă Petre Roman ar fi înţeles, la timpul potrivit, gravitatea situaţiei, dacă-şi călca pe inimă şi făcea compromisul venirii la Petroşani, nu se ajungea aici. Conflictul se stingea în faza incipientă. Dar când scapi hăţurile puterii, când lucrurile sub conducerea ta au luat-o razna, ajungându-se la ocuparea Guvernului, a Parlamentului şi la asediul Preşedinţiei, e prea târziu să te mai joci cu subtilităţi juridice, cum ar fi depunerea mandatului! Trebuie să pleci şi gata! 
- Doar sediul Preşedinţiei a rămas neocupat… Nu vi se pare ciudat?
- Şi aici e loc pentru zeci de scenarii şi interpretări. E drept, minerii au organizat şi acolo un fel de asediu. Fără prea multă tragere de inimă. Dar Palatul Cotroceni are ziduri groase de apărare, nu ca Parlamentul şi Guvernul. Apoi, v-am spus! Scutierii de la Parlament au fost retraşi la Cotroceni, care era bine apărat. Şi trebuie spus direct! Demonstranţii aveau treabă cu executivul! Iar Cozma avea războiul său personal cu Petre Roman. Un război stupid, de pe urma căruia toată lumea a avut de pierdut… 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 9 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter