03.11.2011,  22:03:06 | 0 comentarii | 464 vizualizari
În opinia primarilor democrat-liberali, / Cică victoria lui Traian Băsescu va aduce prosperitate în Valea Jiului
de Corneliu BRAN

 

Mineritul merge înainte

Victoria lui Traian Băsescu odată conturată, fireşte că au început să apară şi declaraţiile politice din Valea Jiului, în mod special cele pro Băsescu. Tonul l-au primarii portocalii, cărora le redăm declaraţiile făcute ziarului nostru.

Înainte de a le prezenta, trebuie să vă spunem că atât primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, cât şi primarul Ilie Păducel au ţinut să specifice foarte clar că în privinţa minelor şi minerilor Văii Jiului, toată lumea să stea liniştită. NICIO MINÄ‚ SAU NICIUN MINER nu vor avea de suferit în urma acestui rezultat, cei doi infirmând astfel zvonurile, fără niciun temei şi fără nicio bază reală, care au circulat în campania electorală. Mai mult, ambii primari s-au refe­-rit la continuarea proiectelor de mare amploare, cu sprijinul noului premier desemnat de preşedintele ales, Traian Băsescu, proiecte legate strâns de modernizarea infrastructurii şi dezvoltarea turismului.

 

Tiberiu Iacob-Ridzi – „un rezultat aşteptat” 

Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroşani: „Este vorba de un rezultat strâns, dar victoria lui Traian Băsescu este incontestabilă, fiindcă vorbim de un avantaj de zeci de mii de voturi. Noi ştiam încă de azi-noapte cam care va fi rezultatul, după numărătoarea noastră, una performantă, care din 2004 nu a greşit niciodată. În ceea ce priveşte rezultatul din Valea Jiului, este un rezultat oarecum aşteptat, chiar dacă noi speram la un rezultat mai bun, practic s-a reeditat votul din 2004. Alegerea preşe­din­­telui Traian Băsescu de către români va conta şi pentru Valea Jiului. Chiar dacă unii sunt disperaţi azi, pot să le spun că toate proiectele pe care le avem în derulare şi toate investiţiile obţinute pe linie guvernamentală, proiecte obţinute cu sprijinul ministrului Monica Iacob-Ridzi, vor continua traseul stabilit. În ceea ce priveşte intoxicarea practicată de unii lideri de sindicat de la minele din Valea Jiului, lideri arondaţi politic, precum că dacă iese Traian Băsescu se vor închide minele şi oamenii îşi vor pierde locurile de muncă, pot să le spun minerilor că ceea ce le-au transmis preşedintele Traian Băsescu, în faţa Casei de Cultură de la Petroşani, în campanie, ori ceea ce au spus domnii Adriean Videanu şi Gheorghe Pogea acum o săptămână, tot la Petroşani, rămâne valabil, angajaţii CNH-ului şi toţi cetăţenii să stea liniştiţi”.

 

Ilie Păducel nu e mulţumit

Ilie Păducel, primarul oraşului Petrila: „Sunt foarte fericit de acest rezultat. Preşedintele Traian Băsescu a reuşit, practic, singur să bată toată banda care s-a unit împotriva dumnealui. Bineînţeles că nu sunt foarte mulţumit de rezultatul din Petrila şi din Valea Jiului, dar cred că mai degrabă a fost un vot emoţional, decât unul bine analizat de cetăţenii noştri.

Oricum, le mulţumesc celor care au votat cu preşedintele Traian Băsescu şi ţin să-i asigur şi pe cetăţenii care au votat cu celălalt candidat că viaţa merge înainte. Din punctul nostru de vedere, în Valea Jiului şi Petrila, unde eu sunt primar, vor continua investiţiile şi proiectele începute, ceea ce este un lucru bun pentru toată lumea. De asemenea, asigur cetăţenii că vizita lui Traian Băsescu în Valea Jiului şi acum realegerea sa în funcţia de preşedinte al ţării e un mare câştig pentru Petrila şi Valea Jiului şi o garanţie că lucrurile în zona aceasta de ţară vor intra încet, încet la normalitate. Am avut ocazia să discut cu preşedintele Traian Băsescu, inclusiv la ultima vizită a sa în Petroşani, şi pot să-i asigur pe cetăţeni întotdeauna că a fost şi va fi foarte receptiv la proble­mele noastre, asigurându-ne pe toţi că investiţiile în Valea Jiului vor continua. De asemenea, mineritul nu va avea de suferit, cum s-a încercat manipularea oamenilor de către unii în această campanie electorală, deci minerii şi angajaţii Companiei Huilei să stea liniştiţi. Vreau, de asemenea, să mai specific un neadevăr care s-a tot vehiculat în campania electorală: NICIODATÄ‚ nu am avut vreo intenţie să părăsesc Partidul Democrat-Liberal! Au fost doar zvonuri rău intenţionate şi nimic mai mult. Personal, în aceste clipe, pe mine mă preocupă problemele oraşului Petrila şi ale cetăţenilor ei, nu să plec pe la un partid sau altul. De aceea, aştept numirea unui nou Guvern, cu un premier desemnat de preşedintele Traian Băsescu, care apoi să ne sprijine investiţiile şi proiectele, aşa cum am primit asigurări de la preşedinte, de la domnii Videanu şi Pogea, care au vizitat Valea Jiului de curând”.

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter