15.10.2016,  11:56:48 | 0 comentarii | 1374 vizualizari
Îţi lasă gura apă de cum dai cu ochii de el. Târgul de produse tradiţionale este un succes
de Alina PIPAN

E zarvă multă în Piaţa Victoriei, aşa cum ar trebui să fie într-un târg cu produse tradiţionale. Lumea vine cu plasele goale, pleacă cu ele pline. Gustă tot ce le oferă producătorii, se linge pe degete, şi apoi face repede un calcul în gând, să vadă câţi bani are de cheltuit. Tot ce se cumpără trebuie să se asorteze în meniu şi să fie pe măsura cămarei. Dacă cumperi un cartaboşi bun, iei o bucată de sloi de oaie, musai trebuie să bagi în plasă şi o bucată de caş, o legătură mare de ceapă roşie, nişte gogoşari, şi un vin roşu bun. Şi apoi dacă nu pui în plasă o pită pe vatră şi o plăcintă de la Petrila, degeaba ai venit. La Târgul de produse tradiţionale nu te duci să cumperi produsul feliat, înfoliat. Te duci să îl vezi bine, să îi simţi mirosul şi să oftezi după el, gândintu-te cum vei ajunge repede acasă cu el şi te vei pune la masă să-l guşti în tihnă.

Anul acesta târgul are de toate. De la legume, fructe, verzi, uscate, la produse de carne atât de felurite că nu ştii de care să iei, dar şi produse lactate diferite. Să nu uităm mustul dulce, ca siropul, şi vinul de anul trecut, că anul acesta nu a apucat să facă drojdii. Nu prea are chinezării. Este un semn bun, pentru că nu îşi au locul aici, în plus le găsim pe toate drumurile. 

Piaţa Victoriei s-a dovedit ideală pentru târg. Poate anul acesta vom avea parte şi de un mic târg de Crăciun aici. Are deschiderea perfectă. Ideal s-a dovedit a fi şi meniul  oferit gratuit de primărie, format din tocana de oaie, păsat şi chifle. Mâncarea a fost pregătită de ciobani, iar toate ingredientele au fost puse la dispoziţie de Comexim R, societate care a mai asigurat masa pentru evenimente similare şi nu s-a făcut niciodată de râs. Pentru cele 1000 de porţii asigurate Primăria Petroşani a plătit 12390 lei. 

Cine nu a ajuns la târg să nu stea pe gânduri. Sunt produse bune, asigurate de producători respectând toate normele de igienă şi fabricaţie în vigoare. Noi vă urăm păftă bună, şi comercianţilor vânzare pe măsura poftei petroşenenilor!


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 4 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter