04.11.2011, 10:10:59 | 0 comentarii | 869 vizualizari
Pensionarii au primit ţeapă la Geoagiu Băi
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Aproape 250 de pensionari care au mers la Geoagiu Băi pentru recuperare medicală nu pot beneficia de tratament, întrucât medicii de acolo au fost obligaţi să intre în cele patru zile de concediu fără plată. Pensionarii revoltaţi au făcut reclamaţie la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Hunedoara împotriva conducerii unităţii medicale. Romi Cărmăzan, şeful OJPC, a declarat că în acest moment se analizează reclamaţia pensionarilor şi, în cazul în care se va dovedi îndreptăţită, unitatea medicală riscă o amendă de până la 20.000 de lei. Agripina Cazan, managerul unităţii, susţine că nu ştie nimic despre situaţia creată, întrucât se află în concediu medical. „Nu cunosc această situaţie, fiind în concediu medical. Cadrele medicale care asigură serviciile în această locaţie nu sunt angajaţii noştri, ei lucrând pe baza unor contracte de colaborare”, a spus Agripina Cazan. Dumitra Ștefan, directorul coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, a declarat, pentru Ziarul Văii Jiului, că situaţia de la Geoagiu este tristă, însă medicii nu aparţin de instituţia pe care o conduce. „Acei medici nu sunt ai noştri, ei sunt angajaţi la acele baze de tratament cu contract, deci noi nu avem ce face şi cum să ne implicăm în rezolvarea problemei”, mai spune dr. Dumitra Ștefan. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |