30.10.2016,  18:12:38 | 0 comentarii | 3379 vizualizari
Studiu de caz. În câte feluri poate un deputat BUN să ajute învăţământul?
de Ziarul Vaii Jiului
Iniţiative legislative în Parlament, campanii publice de întrajutorare, multe susţinute prin contribuţie proprie, declaraţii politice, campanii de conştientizare, acţiuni filantropice. Toate aceste iniţiative concrete au constituit arsenalul cu care deputatul Eleonora-Carmen Hărău a înţeles să militeze timp de un mandat întreg pentru eradicarea abandonului şcolar, să recompenseze excelenţa la învăţătură pentru elevi şi studenţi, să repare anumite inechităţi făcute dascălilor, neuitând să ajute copiii nevoiaşi cu drag de carte. Este unul dintre felurile în care deputatul hunedorean a răspuns încrederii celor care în anul 2012 au trimis-o cu mandat de reprezentativitate în Camera Deputaţilor.
Ce cuprinde agenda unui parlamentar căruia efectiv îi pasă?
Şi dacă am lua în considerare doar domeniul învăţă­mân­tului, activitatea deputatului Eleonora-Carmen Hărău bifează un număr extrem de mare de acţiuni. Una dintre explicaţiile pentru acest stoicism în susţinerea învăţământului poate fi şi munca de cadru didactic universitar pe care deputatul Eleonora-Carmen Hărău o face de ani de zile la Facultatea de Inginerie din Hunedoara.
Şi pentru că cel mai bun argument în prezentarea unei acti­vităţi este evocarea faptelor persoanei în cauză, am decis că o succintă trecere în revistă a activităţii concrete a deputatului Eleonora-Carmen Hărău poate fi relevantă pentru a forma o opinie asupra calităţii muncii acestuia.
Acţiune anuală, septembrie
Apel la solidaritate. “Să trimitem copiii la şcoală!”
An de an, în prag de septembrie, deputatul Eleonora-Carmen Hărău a reiterat apelul la solidaritate vizând prevenirea şi combate­rea abandonului şcolar în rândul copiilor care trăiesc în medii precare, prin susţinerea programului “Să trimi­tem copiii la şcoală!” (ajuns, în 2016, la cea de-a IV-a ediţie). Apelul este lansat anual, în primul rând, investitorilor hunedoreni: “Doresc să le mulţumesc acestor oameni deosebiţi care, an de an, investesc şi în viitorul acestei ţări şi care conştientizează că nu vor risca pierderi dacă vor îmbrăca, vor încălţa şi vor cumpăra rechizite unor copii din categoriile cu risc de abandon şcolar”, a declarat deputatul hunedorean. Demn de luat în seamă este faptul că, alături de agen­ţii economici, s-au implicat în campanie şi persoane care au venituri mult peste medie, inclusiv pensionari, care, pe lângă donaţiile între 200 şi 400 de lei, s-au angajat voluntar să controleze temele co­piilor şi ţin legătura cu şcoala. Ca rezultat, acţiunea “Să trimitem copiii la şcoală!” are în prezent peste 140 de bursieri.
Acţiune anuală
Ajutor. Bursele “I.C. Brătianu” pentru studenţi
Elevilor sprijiniţi li se adaugă şi studenţii merituoşi care, an de an, beneficiază din partea deputatului Eleonora-Carmen Hărău de bursele “I.C. Brătianu”. Lună de lună, patru studenţi de la Facultatea de Inginerie din Hunedoara (selectaţi dintre cei mai buni studenţi) primesc burse în valoare de 500 de lei. 
“Voi menţine aceste burse pe toată perioada studiilor, cu condiţia ca ei să păstreze nivelul înalt de pregătire profesională”, a declarat Eleonora-Carmen Hărău, deputat de Hunedoara.
Anul 2013
Campanie de conştien­tizare. S.O.S. copiii lăsaţi în urmă de părinţii plecaţi la muncă
De la tribuna Camerei Deputaţilor, deputatul Eleonora-Carmen Hărău a adus în atenţia opiniei publice şi a Guvernului soarta neferi­cită a copiilor rămaşi acasă în urma migraţiei părinţilor la muncă în străinătate. În anul 2013, Eleonora-Carmen Hărău atrăgea atenţia asupra consecinţelor acestui fenomen prezentând, ca exemplu, sfârşitul tragic al unui copil din Uricani lăsat în îngrijirea unei bunici de mama sa plecată la muncă în Italia. La o zi după nefericita întâmplare, Camera Deputa­ţilor a respins Proiectul de lege privind protecţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi temporar în străinătate. Re­plica deputatului hu­nedorean nu a întâr­ziat. “Oare câte cazuri de genul celui de la Uricani trebuie să se mai întâmple sau să vedem îngroziţi la ştiri, la televizor, pentru a ne trezi şi a gândi în perspec­tivă la soarta acestor copii rămaşi acasă?”, se întreba, în aprilie 2013, pentru a atrage atenţia autorităţilor, deputatul Eleonora-Carmen Hărău.
Septembrie 2014
Declaraţie politică. O radiografie crudă prin rea­lismul ei!
În 17 septembrie 2014, Eleonora-Carmen Hărău atrăgea atenţia asupra faptului că, deşi 3,2 milioane de elevi din România au început un nou an şcolar, pentru cei din clasele I şi a II-a de pe bănci au lipsit manu­alele. “Nici în vremurile cele mai grele prin care a trecut ţara noastră nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Cine este responsabil? De ce licitaţia nu s-a organizat la timp, ştiin­du-se că pot exista contestaţii?… Suntem informaţi că au existat 11 contestaţii. La ce le-a folosit această informaţie copiilor care au început şcoala în 15 septembrie? Mai mult, parcă în bătaie de joc, au existat oficiali din învăţământ care au declarat că elevii pot să facă recapitulări până când sosesc manua­lele. Nu ştiu de ce ar trebui să ne mai mirăm atunci că, an de an, sca­de calitatea învăţă­mântului românesc, pe lângă faptul că fiecare guvern a simţit nevoia să modifice legea. (…) Trebuie să recu­noaştem cu toţii că nu a existat un proiect de ţară în ceea ce priveşte învăţământul. Totul s-a făcut după ureche şi după bunul plac al ce­lor care s-au aflat la guvernare, indiferent de culoarea politică. Nu are rost să ne ascundem. E timpul să recu­noaştem că şcolile au fost reparate de mântuială, cu bani cheltuiţi în mare grabă, şi, mai grav, de multe ori pe banii părinţilor. Şi vorbim despre un învă­ţă­mânt gratuit. Doar că zugră­veala, geamurile, mobilierul şcolar, tabla, catedra şi chiar creta au fost cumpărate de către părinţi. Fiecare guvern ce s-a perindat la conducerea Ro­mâniei a mai deschis câte un şantier, dând bani în localităţile în care avea primari de aceeaşi culoare politică. După ce guvernul respectiv a plecat, şantierul a rămas, şi tot aşa, nu s-a schimbat nimic. Dacă am fi sinceri cu noi înşine, peste 50 la sută dintre şcoli ar trebui închise. Clădirile sunt departe de ceea ce se numeşte un loc primitor, în care un copil să poată învăţa în condiţii civilizate, demne de o ţară membră a Uniunii Europene”, spunea Eleonora-Carmen Hărău.
Luna decembrie, în fiecare an
“Din suflet pentru copii - gesturi mici pentru o bucurie mare!”
An de an, în luna decembrie, parlamentarii liberali au fost alături de copii. Eleonora-Carmen Hărău, alături de doamnele liberale din Camera Deputaţilor, a vizitat şi vizitează centre de plasament, precum şi secţii de Pediatrie din spitale. Moş Nicolae nu a lipsit niciodată, cadourile fiind pregătite din timp ca să aducă mici bucurii copiilor aflaţi în suferinţă sau celor singuri pe lume. Doamnele liberale şi-au propus, şi au şi reuşit, ca în fiecare an să meargă în diverse zone ale ţării, cu acţiuni similare, care să beneficieze atât de sprijinul organizaţiei locale a PNL, cât şi de sprijinul cetăţenilor din acea localitate.
Anul 2014
Proiect legislativ. Echitate pentru cadrele didactice din Lupeni, Petroşani şi Vulcan
În plenul Camerei De­putaţilor s-a votat proiectul de lege privind exonerarea de la plată a unor sume de către personalul plătit din fonduri publice. Astfel, s-a aprobat exone­rarea de la plată pentru sumele repre­zentând venituri de natură sala­rială, pe care cadrele didactice încadrate în unităţile de învăţământ din loca­lităţile Lupeni, Petroşani şi Vulcan, judeţul Hunedoara, ar fi trebuit să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori, drept consecinţă a controlului Curţii de Conturi. Acest fenomen, de care personalul didactic nu se face vinovat, ar fi ge­nerat adevărate drame într-o zonă geografică defavorizată. Legea care a corectat o măsură punitivă nemeritată este rezultatul eforturilor depuse de deputatul Eleonora-Carmen Hărău, care a susţinut, cu succes, atât în grupul parlamentar din care face parte, cât şi în plenul Camerei, necesitatea şi oportunitatea adoptării actului normativ.
Anul 2016
Interpelare parlamentară. Decontarea navetei elevilor
Pentru că nu au fost virate sumele destinate decontării biletelor de transport pentru elevi, iar unii primari au început să aibă sesizări de la părinții care își numără atent măruntul ca să le poată da co­piilor banii necesari de drum, deputatul Eleonora-Carmen Hărău a luat act de întârziere și a sesizat, în octombrie 2016, Mi­nisterul Educației. ”Vă aduc la cunoștință că în comunele județului Hunedoara nu s-au virat sumele aferente transportului elevilor care fac naveta la școală, motiv din care abandonul școlar riscă să crească. Vă rog să luați măsurile care se impun”, a precizat aceasta în interpelare. Elevii ar fi trebuit să primească sumele aferente pentru zilele de școală din luna septembrie. PNL a cerut excluderea plafonării costului abonamen­telor inclusă de fostul guvern prin OUG nr. 29/2013, care deconta în jur de 25% din costul real al abonamen­tului pentru naveta şcolară. Această măsură a Guvernului Ponta a fost unul dintre factorii favorizanți ai abandonului școlar, care a ajuns în ultimul an la 19%.
Propunere legislativă. Scutire de TVA pentru firmele care donează şcolilor maşini sau mate­riale
Deputatul liberal Eleonora-Carmen Hărău a propus, într-o inițiativă legislativă, acordarea unor scutiri de la Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) pentru agenții economici care donează mașini, materiale sau alte servicii unităților de învățământ profesional și tehnic. Propu­nerea le­gislativă, depusă la Senat, modifică și comple­tează în acest sens Legea 227/2015 - Codul fiscal. Potrivit proiectului, la capitolul operațiuni scutite de TVA vor fi introduse și prestările de servicii și/sau donațiile de bunuri furnizate de către agenții economici unităților din sistemul de învățământ profesional și tehnic.
Mereu de partea bună a reformei în învăţământ
Graţie implicării deputatului Eleonora-Carmen Hărău în repararea acestei inechităţi, pentru prima oară în ultimii 26 de ani, liceenii din clasele a XI-a și a XII-a primesc manuale şcolare gratuite distribuite de Ministerul Educaţiei. Tot ca urmare a demersurilor deputatului hunedorean, s-a obţinut şi reducerea TVA pentru cărţi.
La inițiativa PNL, Guvernul a sprijinit și proiectul prin care elevii care fac naveta vor beneficia de decontarea în totalitate a abonamentelor de transport.
Parlamentarii liberali, între care şi deputatul Eleonora-Carmen Hărău, au susţinut transformarea programului “Cornul şi laptele”, la ora actuală fiind deja operaţional un program pilot în cadrul căruia elevii primesc o masă caldă.
Eleonora-Carmen Hărău s-a implicat activ în proiecte privind structurarea învăţământului de tip “after school”, pentru învăţământul dual, în adaptarea celui liceal şi universitar la nevoile pieţei muncii şi pentru  legiferarea obligaţiei statului să aloce burse de 200 de lei fiecărui elev/student.
Cu sprijinul deputatului Eleonora-Carmen Hărău, clase de elevi de la Liceul “Constantin Bursan” din Hunedoara învaţă în cadrul unui proiect pilot, în cadrul unui atelier amenajat la Dräxlmaier cu echipamente aduse din Germania. După finalizarea studiilor, elevii pregătiţi în cadrul acestui program au prio­ritate la angajare în cadrul Dräxlmaier Automotive Hunedoara.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 8 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter