01.11.2016,  18:29:42 | 5 comentarii | 2086 vizualizari
Sub un guvern tehnocrat susţinut de PNL, / Senatorul Vochiţoiu (PMP) a preluat CEH SA. Contractele firmelor sale cu Insemex SA şi ASE Bucureşti au fost o glumiţă. Acum să vedeţi mişcarea populară a lovelelor!
Articole de acelasi autor
de Cătălin DOCEA
Liberalii sunt proşti-grămadă. Deşi susţin guvernul Cioloş, n-au reuşit să-l pună prefect pe Adrian David, fostul preşedinte al CJ Hunedoara. Mai apoi, propunerea liberală pentru conducerea CEH SA a făcut drumul degeaba până la Bucureşti. N-a trecut. În schimb, Julien Cioloş s-a pişat pe ea susţinere liberală la Hunedoara şi, cu mâna bleagă a administratorului special Stănescu, l-a numit director general pe „tehnocratul” Mihael Cristian MELCZER, secondat de adjuncţii Petre NICA (membru PMP, candidat anunţat pentru Senatul României) şi Horea Aurel Alexandru GIURGIU.
La cald, consideraţiile referitoare la oportunitatea numirii domnilor Melczer şi Giurgiu nu îşi au rostul. Va fi vreme. Dar, ca o primă întrebare-observaţie, cum o ajută oare guvernul susţinut de liberali pe Eleonora-Carmen Hărău dacă l-a numit pe Nica, contracandidatul său, întruchiparea rânjetului băsist pe lista PMP pentru Senatul României, director general adjunct al CEH SA?
Dincolo de zona în care a activat până de curând, va fi interesat de văzut în ce limbă va conversa Mihael Melczer cu Petre Nica. În termeni profesionali? Greu de crezut. Nica de la diesele are cel mult idei: ştie cum să facă deconturi cât mai multe şi cum să-i ponteze doamna Brie cartela cât mai eficient, fără urme.
„Pe fiecare dintre cei nominalizaţi mai sus, îi recomandă o bogată experienţă profesională, competenţele dobândite fiind cele care au stat la baza însărcinării lor cu misiunea de a se implica  în realizarea proiectului de salvare a părţii viabile din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A., motiv pentru care beneficiază de susţinere şi încredere atât din partea administratorilor judiciar şi special ai Societăţii, cât şi a Ministerului Energiei”, se spune în comunicatul emis de CEH SA chiar de Ziua Morţilor. Cineva, acolo sus, s-a tâmpit. Nica, cel ce a forţat PSD ca SC CEH SA să semneze cel mai păgubos CCM, acel CCM care a ucis ultima speranţă a mineritului, este recomandat de experienţă şi competenţe? De când echivalează experienţa şi competenţa cu subminarea economiei naţionale?
În ultimii patru ani, dar cu precădere în 2015 şi 2016, firmele senatorului Vochiţoiu au cunoscut o expansiune fulminantă a relaţiilor comerciale cu entităţi de stat. Practic, pe uşa pe care o deschide Vochiţoiu intră ulterior şi nişte facturi. Fie că vorbim despre INCD Insemex SA, Academia de Studii Economice Bucureşti (care n-a găsit lacăte, broaşte, mistrii şi bidinele în toată România, dar le cumpără de la Petroşani, de la Vochiţoiu) ori diverse instituţii medicale, senatorul şi-a tras şi el partea. Nu direct, ci prin societăţi interpuse.
Practic, Haralambie Vochiţoiu a pus mâna pe Complexul Energetic Hunedoara SA. El, nu Melczer, nu Nica, nu Giurgiu. A obţinut exact ce şi-a dorit. Dar este atât de bolnav de putere încât nu mai pricepe că, după ce au supt-o de bani până au lăsat-o moartă în coteţ, pesediştii i-au lăsat fosta vacă de muls să se spele cu ea pe cap. 
Ospăţul PMP în jurul cadavrului CEH SA a început. Iar când va fi să vină DNA-ul, va fi nevoie de garnituri întregi de tren pentru a aduna întreaga cloacă penală care a instrumentat moartea mineritului. O moarte de rechizitoriu, nimic altceva.

Comentarii articol (5 )

#1 anti-c02.11.2016,  05:35:26
Corupția și corupții se renuesc sub PMP.
#2 jujy02.11.2016,  06:24:38
Va meritati soarta! ati stat si v-ati uitat la ei cum isi fac plinul!
#3 miner02.11.2016,  08:02:27
pai daca liberalii nu sunt in stare sa-si ajute proprii oameni cum ne ajuta pe noi? cat despre bebe nimica si mana dreapta a lui seraficeanu uite ca asa se face ca acest complex a fost infaptuit de ziua mortilor si acum cu ajutorul lui stanescu i se pune cruce tot de ziua mortilor.
#4 Join02.11.2016,  08:07:09
Mergeti si votatii din nou,toti sunt la fel,niste hoti,corupti !
#5 minerache02.11.2016,  14:19:48
Adică acest Melczer a fost atât de prost încât a omorât uzina fanion IUM Petroșani.. Iar acum , e atât de priceput încât face dintr-o întreprindere moarta, una buna! .....Vin ai noştri, pleacă ai noştri, noi rămânem tot ca prostii! Bine zici, jujy: ne meritam soarta!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 6 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter