13.11.2016,  20:13:31 | 4 comentarii | 1932 vizualizari
Revolta muncitorească din 1977 de la Lupeni a fost anticomunistă. Scrie la Monitorul Oficial
de Ziarul Vaii Jiului
Dl. Constantin Dobre, liderul incontestabil al revoltei muncitoreşti anticomuniste din Valea Jiului, desfăşurată în 2-3 august 1977 la Lupeni, ne informează că după ce Klaus-Werner Iohannis, preşedintele României, a promulgat Decretul nr. 913/ 2016 pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, decretul şi legea au fost publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 890 din 07.11.2016.
„Ziarul Văii Jiului” a susţinut constant, documentat şi cu fermitate caracterul anticomunist al grevei minerilor de la Lupeni din august 1977, chiar dacă timp de aproape un deceniu mai multe forţe oculte, în general membri ai fostei protipendade comuniste şi ai Securităţii, au negat caracterul anticomunist al grevei din Valea Jiului. Lor li s-a adăugat, ca de obicei, o şleahtă de oameni neinformaţi, rău intenţionaţi sau, pur şi simplu, prostani. Care şi ei au răspândit cu inconştienţă pe unde şi cum au putut mesajul otrăvit al fostei protipendade comuniste şi al Securităţii. De acum, cu toţii pot vorbi cât vor. Rămâne cum scrie la Monitorul Oficial: revolta minerilor din august 1977 de la Lupeni a fost anticomunistă. (ZVJ)
 
Decretul nr. 913/ 2016 pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004
 
În vigoare de la 07.11.2016
În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,
Preşedintele României d e c r e t e a z ă:
Articol unic.
Se promulgă Legea privind modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS
Bucureşti, 3 noiembrie 2016.
Nr. 913.
 
 
 
Monitorul Oficial, Partea I nr. 890 din 07.11.2016
 
Parlamentul României
Legea nr. 199/2016 privind modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004
În vigoare de la 10.11.2016
 
Articol unic.
Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Titlul legii se modifică şi va avea următorul cuprins:
LEGEA 
recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004”
2. După articolul 25 se introduce un nou capitol, capitolul III „Revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977” cuprinzând articolele 251-257, cu următorul cuprins:
CAPITOLUL III. Revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977
 
Art. 251.
(1) Pentru cinstirea memoriei şi în semn de gratitudine faţă de persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 se instituie următoarele calităţi:
a) persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste din Valea Jiului - Lupeni - august 1977;
b) soţ al persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste din Valea Jiului - Lupeni - august 1977, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 252 alin. (2);
c) copii ai persoanelor care au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste din Valea Jiului - Lupeni - august 1977, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 252 alin. (2).
(2) Nu pot beneficia de prevederile prezentei legi persoanele prevăzute la alin. (1) care au făcut parte din aparatul de represiune, securitate şi miliţie sau au desfăşurat activităţi de poliţie politică.
 
Art. 252.
(1) Dovada calităţii prevăzute la art. 251 alin. (1) lit. a) se face de către persoana interesată, cu înscrisuri oficiale eliberate de către organele competente, din care să rezulte privarea de libertate în locuri de deţinere, pentru efectuarea de cercetări sau constrângerea, atât prin monitorizarea neîntreruptă, cu toate mijloacele securităţii, cât şi prin presiuni sau ordine directe, care a determinat una dintre următoarele consecinţe:
a) condamnarea la închisoare;
b) strămutarea într-o altă localitate.
(2) Dovada calităţii prevăzute la art. 251 alin. (1) lit. b) şi c) se face de către persoana interesată, cu înscrisuri oficiale eliberate de organele competente, din care să rezulte strămutarea odată cu soţul sau părintele, cu participarea directă a ofiţerilor de securitate, folosindu-se autovehiculele respectivei instituţii sau sub supravegherea şi urmărirea securităţii.
 
Art. 253.
(1) Constatarea calităţilor prevăzute la art. 251 alin. (1) se face de către Secretariatul de Stat, la cererea persoanei interesate, pe baza înscrisurilor oficiale eliberate de organele competente.
(2) Verificarea actelor în vederea acordării calităţilor prevăzute la art. 251 alin. (1) se va face de comisia constituită conform art. 92 alin. (2).
(3) Comisia prevăzută la art. 92 procedează la soluţionarea cererilor, verificând actele dosarelor care au fost depuse în termenele şi în condiţiile prevăzute de lege în vederea acordării calităţilor menţionate la art. 251 alin. (1). Secretariatul de Stat, în urma admiterii cererii pentru acordarea uneia dintre calităţile prevăzute la art. 251 alin. (1), va elibera beneficiarilor un certificat.
(4) Cererile se depun în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(5) Termenul prevăzut la alin. (4) este termen de decădere.
 
Art. 254.
(1) Persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 252 şi obţin certificat conform prevederilor art. 253 alin. (3) beneficiază de drepturile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. e) şi la art. 5.
(2) Indemnizaţiile se vor acorda beneficiarilor cărora le-au fost eliberate certificate, în baza adeverinţei tipizate, conform art. 41. Adeverinţa va fi transmisă direct caselor de pensii de către Secretariatul de Stat.
 
Art. 255.
(1) Persoanele care solicită eliberarea certificatului depun, odată cu cererea, o declaraţie pe propria răspundere, autentificată, că nu se încadrează în prevederile art. 251 alin. (2), sub sancţiunea legii penale. Secretariatul de Stat, după analizarea cererilor şi verificarea dosarelor persoanelor care solicită acordarea unei calităţi dintre cele prevăzute la art. 251, va elibera certificatul, singurul document valabil pentru a beneficia de prevederile prezentei legi.
(2) Contestaţiile privind respingerea cererilor pentru acordarea calităţilor prevăzute la art. 251 şi obţinerea certificatului se pot ataca în instanţa de contencios administrativ, conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Art. 256.
Operatorii economici care angajează persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (1) şi obţin certificat conform prevederilor art. 253 alin. (3) beneficiază de facilităţile prevăzute de lege pentru operatorii economici care angajează şomeri şi tineri absolvenţi.
 
Art. 257.
(1) Sumele aferente plăţii indemnizaţiilor reparatorii pentru categoriile prevăzute la art. 251 se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
(2) Persoanele care solicită certificatul şi cele care atestă calităţile prevăzute la art. 251poartă răspunderea penală pentru corectitudinea întocmirii dosarelor, care vor fi verificate de Secretariatul de Stat.
(3) Drepturile acordate conform prezentei legi nu sunt considerate venituri, nu se impozitează şi nu afectează acordarea altor drepturi.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul 
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
FLORIN IORDACHE
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 4 noiembrie 2016.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (4 )

#1 Pensionar minier13.11.2016,  22:51:23
Avem tot respectul pentru Constantin Dobre , dupa greva din 1977 valea jiului a cunoscut cea mai mare inflorire economica . Astazi cine va scoate valea jiului din saracie ???
#2 Marian Boboc14.11.2016,  12:16:01
Bună întrebare... fără răspuns...
#3 Constantin Dobre15.11.2016,  11:46:13
Domnul Marian Boboc l-a interpelat, cu numai 5 zile urma, pe dl Valeriu Butulescu la un alt articol, citez: "Domnule Butulescu e clar că Dvs. nu puteaţi să luptaţi nici cu şoimii patriei, d-apoi cu comuniştii aşa cum a făcut cu demnitate dl. Dobre, din moment ce nu aveţi curaj să vă daţi numele real, ci vă ascundeţi greţos sub pseudonimul Galopenţa. Dl. Dobre nu joacă şi nu a jucat niciodată "sub acoperire". Măcar această lecţie aţi putea să o învăţaţi de la domnia sa. Domnule Butulescu, gândiţi-vă că deja v-aţi făcut de râs cu poziţia asta pro-comunisto-securisto în privinţa grevei din 1977 de la Lupeni. Sau, poate nu vi se dă voie să spuneţi altceva...". CUM? CUM? WOW! WOW! WOW! ASTA DA "PALMA" GREA SI ZDRAVANA APLICATA PE OBRAZUL "CATIFELAT SI INTELECTUAL" SI PE "CETATENIA DE ONOARE" ALE DOMNULUI VALERIU BUTULESCU! CE POTI SA MAI ZICI DECAT ATAT: Valeriu Butulescu (alias anonimul "Golopenta") a facut si face parte din "şleahtă de oameni neinformaţi, rău intenţionaţi sau, pur şi simplu, prostani. Care şi ei au răspândit cu inconştienţă pe unde şi cum au putut mesajul otrăvit al fostei protipendade comuniste şi al Securităţii" (citat din acest articol).
#4 ioan15.05.2017,  21:56:44
Mult respect pentru revolta anticomunista a minerilor din Valea Jiului din 1977, trebuiau inclusi in legea recunostintei 341/2004 din momentul aparitiei acestei legi.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter