15.11.2016,  22:03:08 | 0 comentarii | 1237 vizualizari
PNL încearcă o cosmetizare a politicii de austeritate prin care blochează creşterea veniturilor românilor
de Ziarul Vaii Jiului
Partidul Social Democrat consideră că demersul PNL de a solicita Guvernului o nouă modificare a legii salarizării reprezintă o acţiune prin care se încearcă cosmetizarea deciziei acestui partid de a contesta la Curtea Constituţională majorările de salarii pentru medici şi profesori aprobate în Parlament săptămâna trecută.
 
Există o duplicitate evidentă între discursul electoral al PNL şi acţiunile acestui partid în plan parlamentar şi guvernamental, care demonstrează intenţiile liberalilor de a reveni la politicile de austeritate din timpul guvernării PDL. În ultima perioadă, Guvernul Cioloş, preşedintele Klaus Iohannis şi reprezentanţii PNL s-au opus tuturor măsurilor care ar fi putut aduce o viaţa mai bună pentru cetăţenii români, precum Legea reducerii celor 102 taxe, Legea conversiei, Legea majorărilor de venituri pentru medici şi profesori etc.
Astăzi, personalul din educaţie şi sănătate ar fi putut avea deja salarii mai mari cu 15%, dacă PNL nu ar fi contestat la Curtea Constituţională (CCR) legea pe care PSD a votat-o în Parlament. Contestaţiile PNL şi ale Guvernului Zero la CCR au fost acţiuni împotriva clasei de mijloc, împotriva celor care educă generaţiile viitoare şi care îi îngrijesc pe români.
În aceste condiţii, nimeni nu poate să ia în serios solicitarea PNL de astăzi, după ce tocmai au blocat creşteri de salarii pentru medici şi profesori. Dacă PNL şi tehnocraţii vor rămâne la guvernare, atunci salariile românilor vor rămâne scăzute şi orice creşteri de salarii prevăzute în legea salarizării unitare vor fi amânate.
PSD consideră că orice creştere economică trebuie să se simtă şi în buzunarul cetăţenilor, astfel încât să aducem mai mulţi români în clasa de mijloc. În condiţiile în care Guvernul va rămâne în buget cu circa 29 de miliarde lei necheltuiţi, este evident că există resurse financiare pentru a susţine majorările de venituri pentru medici şi profesori. În aceste condiţii, PSD se angajează că dacă după alegerile din 11 decembrie va forma viitorul guvern, atunci va pune în aplicare majorările veniturilor din educaţie şi sănătate, dar şi din celelalte sectoare, aşa cum a prezentat în programul său de guvernare.
Astfel, PSD a indicat resursele bugetare pentru majorarea salariului minim cu 12% în 2017 şi cu 40% până în 2020. De asemenea, Programul de guvernare al PSD mai prevede  majorarea salariilor tuturor bugetarilor în medie cu 56% în următorii patru ani.
Mai mult, în 2015, guvernarea PSD a crescut salariile din Sănătate cu 25%, respectiv salariile tuturor bugetarilor cu 10%. Bugetul nu s-a prăbuşit. Din contră am reuşit să creştem economia: România a fost în 2014 şi 2015 pe primele locuri la creştere economică în UE, plus am lăsat un buget cu un deficit redus. PSD a demonstrat că se poate, vom demonstra din nou dacă românii ne vor da încrederea lor pe 11 decembrie.
Săptămâna trecută Parlamentul a adoptat un proiect de lege care prevede majorarea cu 15% a salariilor personalul din sistemul de învăţământ. De asemenea, actul normativ mai dispune ca sporurile personalului medical să se raporteze la salariul în plată şi nu la nivelul salarial din 2009. Toţi parlamentarii PSD au susţinut proiectul, în timp ce reprezentanţii PNL au părăsit sala în încercarea de a boicota adoptarea legii. Imediat după aceasta Guvernul Cioloş şi PNL au atacat noua lege la Curtea Constituţională. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis s-a pronunţat în mai multe rânduri împotriva majorărilor salariale susţinute de PSD. Ca urmare a valului de reacţii negative din partea opiniei publice, PNL a adresat Ministrului Muncii un document prin care solicită reluarea dezbaterii privind legea salarizarii, în încercarea de a atenua criticile publice.
Biroul de presă

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 7 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter