20.11.2016,  21:55:18 | 0 comentarii | 1359 vizualizari
28 noiembrie 2016 / Termen pentru recepţia noii clădiri a spitalului din Deva
de Mihaela PETROŞAN

La sfârşitul lunii noiembrie, noul corp de clădire al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva va putea fi recepţionat. Toate lucrările necesare vor fi finalizate până la 28 noiembrie 2016, a susţinut constructorul vineri, în faţa conducerii Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara şi a medicilor din spital. 

 

Noua clădire de şapte etaje va găzdui, printre altele, secţia de chirurgie cu cinci săli de operaţii, o secţie de oftalmologie, maternitate, ORL şi ATI. 

„Recepţia lucrărilor la clădirea nouă va fi făcută pe 28 noiembrie. Vă rog ca în comisia de recepţie a lucrărilor să fie cooptaţi oameni care se pricep la construcţii”, a declarat Laurenţiu Nistor, preşedintele CJ Hunedoara, la sediul spitalului din Deva. 
După recepţia lucrărilor, CJ Hunedoara va demara procedurile de achiziţii pentru echiparea cu mobilier şi echipamente medicale. Potrivit reprezentanţilor instituţiei judeţene, achiziţiile vor fi finalizate în aproximativ cinci luni. 
Construcţia noului spaţiu a început în anul 2011. Primele fonduri pentru investiţie au fost solicitate în 2009 de la Ministerul Sănătăţii. Valoarea investiţiei se ridică la 100 de milioane de lei, contribuţia CJ Hunedoara fiind de 5 la sută.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 2 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter