28.11.2016,  20:33:08 | 9 comentarii | 1590 vizualizari
Laurenţiu Nistor: Guvernul Cioloş, susţinut de PNL, închide încă două mine din judeţ şi lasă o mie de oameni pe drumuri
de Ziarul Vaii Jiului
Preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, şi-a manifestat îngrijorarea faţă de măsurile luate de Guvernul Cioloş, guvern susţinut de PNL, prin care încă două mine de cărbune din Valea Jiului vor fi închise în următorul an. În opinia candidatului PSD la Camera Deputaţilor, guvernul nu are nicio explicaţie plauzibilă în ceea ce priveşte criteriile pe baza cărora a decis să oprească activitatea minelor Lonea şi Lupeni şi să lase peste o mie de familii fără o sursă de venit. 
 
„Ceea ce a făcut
acest Guvern Cioloş, Guvernul Zero susţinut de PNL, nu are nicio logică. Decizia de a desfiinţa încă două mine de cărbune este antieconomică. Mă aşteptam ca Ministerul Energiei să propună, mai degrabă, investiţii în retehnologizarea şi modernizarea mineritului şi a termocentralelor Mintia şi Paroşeni, pentru a salva Complexul Energetic Hunedoara şi pentru a ne asigura necesarul de energie în situaţii de criză. Din păcate, asistăm la hotărâri care pun în pericol peste o mie de locuri de muncă, situaţia familiilor care depind de aceste slujbe, dar şi siguranţa energetică a României”, a spus Laurenţiu Nistor.
 
PSD susţine continuarea activităţii miniere
Candidatul PSD Hunedoara la Camera Deputaţilor a atras atenţia că închiderea Minei Lonea va avea efecte asupra unei întregi comunităţi, deoarece exploatarea minieră este acum singurul angajator principal din oraşul Petrila. „Practic, Guvernul Cioloş lasă un oraş fără venituri la bugetul local. Chiar nu s-a gândit nimeni că Petrila nu mai are alte surse de venit? Ce vor face tinerii, ce se va întâmpla cu şcolile, cu viaţa oamenilor, în general? Sunt întrebări la care PNL şi guvernul pe care îl susţine ar fi trebuit să aibă un răspuns credibil”, a afirmat Laurenţiu Nistor. 
El a reamintit faptul că PSD a susţinut, cu orice prilej, importanţa Complexului Energetic Hunedoara, atât prin prisma menţinerii locurilor de muncă, dar şi prin faptul că România are nevoie de energia produsă în termocentrale pe bază de cărbune. 
„Am stat de vorbă cu mulţi oameni, cu specialişti în energetică. Cu toţii au spus că nu putem renunţa la producţia de energie electrică pe bază de cărbune. Sunt în joc mii de locuri de muncă, viitorul a mii de familii, dar şi siguranţa energetică a României. Mineritul şi termocentralele au nevoie de investiţii în retehnologizare, pentru a deveni competitive pe piaţa de energie. PSD nu poate fi de acord să tăiem tot şi să ducem la fier vechi”, a spus Laurenţiu Nistor.
 
România are nevoie de energie electrică produsă pe bază de cărbune
Importanţa producţiei de energie pe bază de cărbune a fost subliniată şi de fostul premier Victor Ponta, cu prilejul vizitei pe care a făcut-o recent în judeţul Hunedoara. Cel mai bun prim ministru al României spunea că ţara noastră va face o mare greşeală dacă va renunţa la producţia de energie electrică pe bază de cărbune. 
„În primul rând, sunt locurile de muncă, dar eu vorbesc şi de interesul naţional: o să stăm tot timpul să importăm energie din alte ţări şi o să aşteptăm să vedem dacă plouă, ca să avem energie hidro? Sau dacă bate vântul, ca să avem energie eoliană? Orice ţară puternică şi care stă pe picioarele ei trebuie să aibă energie electrică pe cărbune, mai ales când ai resursa aşa cum o avem noi în această zonă”, a spus Victor Ponta. 
Declaraţiile preşedintelui PSD Hunedoara survin în contextul în care Comisia Europeană a aprobat notificarea Guvernului României de acordare a unui ajutor de stat în valoare de 99 milioane euro pentru un program de închidere a minelor Lonea şi Lupeni, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, până în anul 2018. 
Biroul de presă

Comentarii articol (9 )

#1 Costy Doctorul29.11.2016,  01:03:30
Daca nesimtirea si demagogia ar durea, acest Nistor s-ar tavali pe jos. El e cel care a pus "bazele" de mai multi ani. a dezastrului economic in care a ajuns CEH-ul. Sa-l votam deci oameni dragi, dandu-i un sut in fund tractoristului!
#2 gheorghe29.11.2016,  04:23:49
Tu te-ai trezit să vorbești ca ai făcut ce ai făcut cu CEH-ul.Mai trebuie să spună și Bobârșia ceva ca să fie tacâmul complec.t
#3 pensionarul29.11.2016,  07:53:07
De recalcularea pensiilor nu mai zice nimeni nimic ,ne-au lăsat sa stăm ca oile la rand și acum am înțeles că au început sa recalculeze în funcție de când am ieșit la pensie din 2016 înapoi sau așteaptă alegerile sa vadă "scorul" și pe urma sa anuleze legea?
#4 justitiarul29.11.2016,  08:45:30
Cine a condus CEH ?
#5 Dan29.11.2016,  09:02:58
Domnule Laurentiu Nistor cand sunteti in opozitie toti sunteti buni . De ce nu a schimbat PSD-ul guvernul Ciolos printr-o notiune de cenzura in parlament ca sunteti majoritari si puteati so faceti dar va placut sa fiti in opozitie inainte de alegeri sa puteti critica. Domnule Laurentiu Nistor de ce nu vati ocupat ca presedinte al Consiliului Judetean Hunedoara dupa alegerile locale din vara sa modernizati (asfaltat) drumul din Parang pentru ca valea jiului a votat tot timpul cu PSD-ul .
#6 INTELECTUALUL29.11.2016,  14:51:15
Răspuns Pensionarului: Să mulţumiţi PSD-ului că v-a mărit pensiile şi că aveţi nişte pensii foarte, foarte, foarte mari, în comparaţie cu alte categorii sociale... Dar românul tot român: e nemulţumit şi când PSD îi umple buzunarul...
#7 LUPENI30.11.2016,  21:39:40
Mai spui ca esti intelectual??????? cind au dat pensiile asa zisilor intelectuali tia placut???
#8 ciobi04.12.2016,  10:06:08
se vorbeste de 2 mine la trecut auzi nene ce faceti daca luati guvernare salvati una cel putin asta sa vorbiti nu ca jegosi tehnocrati au inchis voi ce veti face nene hu


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 5 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter