28.11.2016,  20:41:44 | 0 comentarii | 674 vizualizari
Liviu Nanu – „Suferinţele poetului Gore ” – dramă liricoidă în patru (4) acte şi mai multe tablouri –
de Petronela VALI SLAVU
Actul unu (1). În care poetul Gore decepţionat în dragoste, stă la biroul său şi se hotărăşte să scrie o epopee. Simte o durere surdă, metafizică, semn de inspiraţie poetică. Pe pereţi sunt mai multe tablouri.
 
aplecat pe coala albă Gore stă cuprins de febră
cum ardea (cândva, la școală) la problemele de-algebră
dacă-n tot ce-i trist în lume stă la bază o femeie 
va scrie pe-această temă o frumoasă epopee
îşi aprinde o ţigară, mai întâi - de la brichetă -
şi priveşte cu-ntristare şi năduf la verighetă
mai apoi îşi drese vocea şi vorbi uşor, în şoaptă: 
luminează-mă Caliope, muză blândă şi deşteaptă
trece-o oră (chiar mai multe). Gore rupe la hârtii
tot cu foaia albă-n faţă şi în cap filozofii
mai apoi, mâna îi cade peste foile nescrise
şi poetul prins de-o vrajă, adormi furat de vise
se făcea că din înalturi tot văzduhul se deschide
şi coboară lin prin aer roiuri de efemeride
sute de poeţi nostalgici cu metaforele-n pană 
recitând versuri din Gore şi din lirica profană
şi luându-l de sub braţe îl înalţă sus, la cer
într-un rai al poeziei plin de taină şi mister
ce privelişti... iarbă, lacuri… cu pârâuri susurând
şi toţi criticii în viaţă îl priveau cu stimă, blând
el, care-avusese parte doar de cronici echivoce
era protejat pesemne chiar de Benedetto Croce
sub un pom ofta Erato în răcoarea dimineţii
cu Republica în mână, Platon lăuda poeţii
afişând priviri pierdute se plimbau agale, trişti
toţi poeţii preromantici... şi câţiva postmodernişti
toată floarea optzecistă purtând lauri şi cununi
(zări chiar şi câţiva membri ai cenaclului de luni)
ce Danilov? ce Brumaru? ce Dinescu sau Grigore?
Foarţă, Iaru, Cărtărescu? toţi îl proslăveau pe Gore
masturbându-se în texte, poeţii de conjunctură
dădeau fuga să-i recite mica lor literatură
Iată, chiar şi fracturiştii, scriitori de acţiune 
pupau mâna fără jenă şefilor din Uniune
sesizând atâta stimă cum vibrează-n în jurul lui 
îşi simţi călduţ prin maţe, geniul scriitorului
şi de undeva, din umbră, fără pix şi fără coală 
i-apăru deodată-n faţă, poezia virtuală...
tânără (şi cam naivă) neavând parcă vreun scop
îşi plimba ca pe-o gentuţă cel mai performant laptop
dar în ochiul de parşivă sclipea un kilooctet
şi un ENTER (scris italic) pe rochiţa de finet
iată deci, ăsta-i Parnasul… îşi şopteşte-ncet poetul
aici murmură şăgalnic metrul antic şi sonetul
săltând limpezi pârâiaşe de metabole şi tropi
numai rime şi simboluri îi cădeau pe frunte, stropi
 
Actul (2). În care îi apare în vis muza. Pe pereţi aceleaşi tablouri. Muza încearcă să-l trezească stropindu-l cu cerneala din stilou. Nu reuşeşte. Poetul zâmbeşte în somn.
 
Domnu Gore! Domnu Gooree! (muza-l trage de ureche)
auzii că dumneatale eşti poetul nepereche
şi c-ai vrea să scrii încalte o frumoasă poezie
eu te-ajut, însă promite c-ai să mi-o dedici doar mie
căci atâta nonvaloare e în jur încât sunt tristă 
nici în vitro nici în vivo poezii nu mai există
am încredere-n matale, îţi las rimele pe masă
chiar şi nişte versuri albe, să-ţi iasă cât mai frumoasă
însă nu vreau epopee, să îmi scrii aş vrea defel 
altceva aştept acuma... un sonnet, sau un rondel
 
Actul trei (3). În care poetul Gore se trezeşte din somn, cască, apoi scrie un sonet. Pe pereţi aceleaşi tablouri.
 
Sonetul muzei virtuale
Prieteni dragi din lumea virtuală
de voi mă simt legat prin poezie
iar de mai scriu vreodat câte-o prostie
iertaţi-mi vina, nu-i esenţială.
 
Iar versu-mi paşnic, deseori stângace
şi rima şchiopătată printre rânduri
dacă v-au deranjat, nu staţi pe gânduri
şi fără milă daţi-mi bobârnace.
 
Mai talentaţi sau mai puţin depinde
de Caliope-ncântătoarea muză
ce vine când şi când, seducătoare.
 
Pe unii-i ceartă, pe-alţii îi amuză
dar numai cei cu har îi vor surprinde
clipirea ştrengărească-n monitoare.
 
Gore se gândeşte deodată (şi) la poezia interactivă. Ar merge un rondel. Dar cine să-l ajute? Rondel n-a scris în viaţa lui. Pentru toate însă există un început, nu? Apelează la prietenii lui virtuali gândind să împartă gloria cu ei 
(într-un procent care să-l avantajeze, desigur).
 
Actul patru (4). În care poetul Gore este nemulţumit de creaţia sa şi o aruncă la coş. Adoarme iar. În vis îi apare prietenul lui, poetul Pandele care îl sfătuieşte să scrie un haiku (scrie bă, un haiku!). Pe pereţi nu mai era niciun tablou. Muza plecase cu ele. Poetul Gore scrie un haiku direct în japoneză, limbă pe care o auzea la perfecţie încă din copilărie.
 
I ro ha ni ho
he to ci ri nu ru vo
va ca io ta re
 
Recită de câteva ori poezia apoi declară mulţumit: mda, e bună. Ar putea fi studiată chiar în manuale. Cu aceasta, am închis definitiv gura criticii. Şi totuşi… ce ar trebui să cunoască ceilalţi, ce este mai important în biografia lui? Ce subiecte a abordat în creaţia sa? moartea? naşterea? iubirea? dragostea neîmpărtăşită? fiinţă şi nefiinţă? destinul omului? curgerea timpului? frumuseţea naturii? suflet? Despre astea au scris toţi. Dar el? El prin ce va ieşi în evidenţă? Prin ce va rămâne în istoria literaturii? Trebuie să scrie despre altceva. De exemplu despre NIMIC. Nimicul nu prea a stat în atenţia scriitorilor până acum, până la el. Aşadar, scrise următoarea poezie pe care o dedică normal, muzei sale. În tot acest timp, fredona binecunoscuta melodie “de dimineaţă lângă lac, pescarul amator...”, care se potrivea de minune cu versurile pe care le scria în fugă, pe hîrtie.
 
Poezioară despre nimic
adeseori mă folosesc de câte-un şiretlic
căci draga mea, e foarte greu să scrii despre nimic
să batem palma deci îţi spun şi vino dacă vrei
şi am să-ţi dovedesc pe scurt că 2 x 8 fac 3
întotdeauna 3
 
te chinuieşti un an sau doi să scrii întâiul vers
şi celelalte vei vedea cum vor veni din mers
nu trebuie să fii stresat că n-ai nici un subiect
poţi scrie chiar despre nimic şi să o faci perfect
mai mult decât perfect
 
eram un tânăr talentat prin anii de liceu
când mi s-a sugerat să-mi fac un autodafeu
de câte ori voiam să scriu n-aveam caiet nici pix
şi-aveam o profă de desen sărită de pe fix
ca ăia din Tween Peaks
 
dar ce spun eu? adevărat că n-o iubeam deloc
colegii mei se ofticau că locuiam la bloc
din când în când fumam pe-ascuns Carpaţi sau Litoral
de câţiva ani ne chinuim cu noul cod penal
ceva mai special
 
acestea zise eu vă las sunt sigur că v-aţi prins
că tot mai bine-i să câştigi decât să fii învins
şi trag nădejde pe ascuns c-aţi priceput un pic
ce greu şi totuşi ce uşor să scrii despre nimic
un simplu şiretlic
 
Epilog. Poetul Gore se hotărăşte să-şi facă harachiri (sau hara-kiri? termenul sepuku nu-l mulţumeşte, nu e destul de poetic şi nici nu găseşte rimă pentru el). Gândeşte cu voce tare:
 
s-au scuturat toţi trandafirii
iar eu îmi fac un harakiri
 
Pentru că nu găseşte cuţitul de bucătărie, renunţă şi scrie un epilog.
 
Epilog
nu mi-e frică
să trag oblonul
peste geamul acesta
curat şi 
subţire.
nu mi-e frică
nici să închid 
pleoapa
peste viaţa
abia zărită
printre gene
ca dintr-un tren
în mişcare.
Mă tem doar
să nu încetez 
să iubesc
sau să sufăr.
 
Se aude sunetul unui gong. Poetul Gore îşi desface o sticlă de votcă. Muza suge o acadea şi îl priveşte de undeva, de sus, mulţumită. Poetul Pandele înghite în sec. Toată lumea e fericită. Cade o cortină.
Sfârşit.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 6 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter