05.12.2016,  19:43:38 | 0 comentarii | 287 vizualizari
De Sfânta Varvara, / Comemorare la troiţă
de Corneliu BRAN
Duminică, toate bisericile din Valea Jiului au sărbătorit Sfânta Varvara. Preoţii au amintit în predicile din cadrul Sfintei Liturghii semnificaţia acestei sărbători pentru Valea Jiului şi minerit, Sfânta Varvara fiind Ocrotitoarea Minerilor şi de ceva timp Ocrotitoarea Petroşaniului. 
 
De asemenea, în cadrul tuturor slujbelor, preoţii au pomenit numele bravilor ortaci căzuţi la datorie în accidentele de muncă şi exploziile de metan ce au avut loc în decursul istoriei mineritului de huilă de pe aceste meleaguri, iar oamenii prezenţi au aprins câteo lumânare pentru sufletul lor şi s-au rugat la Dumnezeu pentru ei.
Biserica ortodoxă din Aeroport şi-a sărbătorit hramul, adunând sute de credincioşi. Sărbătoarea s-a încheiat cu o masă de hram, graţie parohului Călin Tănase.
La Aninoasa, după slujbă, preotul Florin Luca de la parohia din Aninoasa, de lângă primărie, împreună cu primăria şi consiliul local au organizat la troiţa din apropierea de fosta mină Aninoasa o slujbă de comemorare şi depuneri de coroane pentru minerii din Aninoasa ce au pierit în decursul vremurilor în minele Aninoasa şi Iscroni, dar şi la alte mine din Valea Jiului unde aninosenii au lucrat.
„Vrem să cinstim aşa cum se cuvine pe aceşti mineri, eroi, căzuţi la datorie în minele din zona noastră. Vrem să ne amintim de ei cu adâncă recunoştinţă şi să le aducem un pios omagiu în această zi sfântă pentru mineri şi pentru noi toţi. Fie ca Sfânta Varvara să-i vegheze şi să se roage la Dumnezeu Tatăl pentru odihna sufletelor lor! Pe această cale, chiar dacă vom depăşi această zi, le urez tuturor ortacilor Văii Jiului, dar şi tuturor ortacilor din Aninoasa care mai lucrează la minele din Vale, atât cât mai sunt, un tradiţional Noroc Bun, cu sănătate şi fericire atât pentru ei cât şi pentru familiile lor!”, a spus primarul Nicolae Dunca.
Pe un frig pătrunzător şi pe un soare cu „dinţi”, după slujba de comemorare, au depus coroane primarul şi viceprimarul din partea primăriei, consilierii locali şi principalele organizaţii politice din localitate, respectiv PSD, PNL, PMP şi ALDE. O altă coroană de flori a fost depusă şi de către poliţia locală. 
Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească pe toţi eroii mineri din toată ţara!

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 7 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter