07.11.2011,  22:23:47 | 0 comentarii | 113 vizualizari
Clubul Copiilor Petrila, în pelerinaj hunedorean
de Ziarul Vaii Jiului

Prin grija cercurilor de Istorie a religiilor, Ecoturism şi Protecţie a mediului din cadrul Clubului Copiilor Petrila, 18 elevi au ajuns sâmbătă, 28 februarie 2009, la câteva obiective turistice şi religioase din judeţul nostru. S-au închinat în primul rând la mănăstirea Prislop – aşezământ monahal ardelenesc din secolul XIV, atribuit uneori (eronat) sfântului Nicodim de la Tismana (el a stat aici 3 sau 4 ani, când a fost prigonit în Walachia şi şi-a scris Tertraevangheliarul la Prislop în 1405) şi la mormântul vrednicului de pomenire părintele Arsenie Boca, „sfântul Ardealului”, cum îl mai numesc creştinii transilvăneni. Au mai vi­zitat şi peştera sfântului Ioan de la Prislop – care s-a nevoit aici prin secolul XVII – şi au admirat icoanele împărăteşti pictate de părintele Arsenie, în perioada cât a vieţuit ca egumen al acestei mănăstiri.
Urcând dealurile Silvaşului, Hunedoara i-a primit pe copii în castelul Hunyazilor – monument al secolului XV (în 1440 Ioan de Hunedoara începe construcţia fortificată, care se va termina în 1480). Aflaţi în turnul Capistrano, copiii au învăţat că primele zidiri de acest fel la noi în ţară, adică, circulare, aici au fost înfăptuite.
După castel Corvinilor, a urmat Arboretumul din Simeria, parcul dendrologic de aici fiind o adevărată încântare pentru elevii petrileni. Și cum Băile Aqua din Călan erau închise, înainte de a purcede spre casă copiii şi-au încheiat pelerinajul cu o pizza la restaurantul Sombrero din Haţeg.
Data viitoare vor merge la mănăs­tirile Mraconia şi Vodiţa, pe Dunăre la Cazane, la acvariul din Turnu Severin şi se vor întoarce prin Băile Herculane şi cheile Cernei către casă. Toate aceste pelerinaje şi excursii au prins viaţă prin grija directorului Clubului Copiilor din Petrila, prof. Constantin Barbu şi a colaboratorilor săi, profesorii Arthur Ambruş, Marilena Popescu şi George Crăsnean.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


     10 plus 2   = ?