21.12.2016,  19:46:36 | 1 comentariu | 769 vizualizari
Să nu uităm de cei mai trişti ca noi / Tristele şi adevăratele poveşti ale doamnei Heljiu
de Corneliu BRAN
Fiind în preajma Ajunului Crăciunului şi fiind ultima ediţie din acest an, ne-am gândit că acest material ar trebui să ne facă pe toţi să medităm mai mult la cei de lângă noi, care au o mare nevoie de ajutorul nostru. Iar când e vorba de părinţii care ne-au dat viaţă, cu atât mai mult trebuie să le oferim tot sprijinul, pentru că, nu-i aşa, părinţii nu-i alegem, ci sunt daţi de la Dumnezeu, iar noi avem obligaţia, indiferent de câte probleme avem, să le fim alături până la ultima suflare.
Din păcate, mai există semeni care, pur şi simplu, şi-au abandonat părinţii, ignorarea şi inconştienţa, nesimţirea şi măgăria fiind în aceste cazuri peste puterea de înţelegere a unui om normal, a unui creştin adevărat cu frică de Dumnezeu. Ca să susţinem toate acestea, consemnăm câteva cazuri din Petrila, care ne-au fost prezentate de directorul executiv al SPLAS, inimoasa doamnă Susana Heljiu. Prezentarea dumneaei nu e făcută la modul răutăcios ori mai ştim noi ce unii, mai negri în cerul gurii, ar crede. Nu, pur şi simplu e un semnal de alarmă şi un avertisment pentru comunitatea locală petrileană ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple niciodată. 
 
Un caz de-a dreptul dramatic: fiul nu vrea să-l externeze, dar îi mănâncă pensia de pe card de o perioadă bună
„În perioada de iarnă se agravează, din păcate, situaţia tuturor bătrânilor abandonaţi de copii şi de cei din jurul lor. Am avut un caz în care, pur şi simplu, ne-am trezit că ne sună cei de la spitalul din Petroşani, împreună cu asistenta socială de-acolo, care ne-au spus că există internat un bătrân din Petrila acolo, fără să fie căutat de nimeni, dar că cel mai curios lucru este că pensia i-a fost ridicată de fiul său! Am încercat să-l sunăm, să dăm de acest om care şi-a abandonat tatăl, dar n-a fost chip să colaboreze cu noi. Nu l-a interesat! Bietul om, pe nume Doroţan, din Cartierul 8 Martie, trebuie externat, şi acest individ, pe nume Cristi, că altfel nu pot să-l numesc, nu vrea să meargă să-l externeze! A fost şi poliţia la uşă, pe care am sesizat-o, am fost şi noi, nu vrea să ne deschidă, la telefon nu vrea să mai răspundă... Rudele şi vecinii au confirmat faptul că acest individ i-a scos toată pensia bătrânului de pe card şi că nu-l prea interesează soarta bătrânului! Cred că ar trebui făcută o lege în acest sens, prin care astfel de bătrâni să fie protejaţi, în momentul în care astfel de aşa-zişi copii nu vor să-i ajute şi le mai mănâncă şi pensia, să fie sancţionaţi aspru! Ca şi în cazul abandonului de copii, aşa ar trebui sancţionat de lege şi abandonul de părinţi, după o anumită vârstă sau în caz de boală şi suferinţă. Vedeţi dumneavoastră, sentimentul iubirii de mamă şi de tată trebuie să vină din tine, fără nicio lege, poate doar legea firii şi a bunului-simţ, dar dacă unii îşi bat astfel joc de părinţi şi au uitat de bunul simţ, cred că legea, statul ar trebui să intervină. Noi, în acest caz, suntem aproape neputincioşi, deoarece şi dacă bătrânul, să zicem, ajunge acasă, tot bătaia de joc a fiului va fi! Chiar dacă părinţii acestui Cristi au divorţat şi el a fost crescut de mamă, iar tatăl lui a consumat băuturi alcoolice şi şi-a distrus viaţa, nimeni nu-i dă acum dreptul să-şi bată joc de tatăl lui şi, mai grav, să-i mănânce pensia, iar bătrânul să ajungă să moară de foame în casă, în condiţiile în care a fost operat şi e foarte bolnav în continuare. Bun, tatăl tău te-a lăsat, te-a dezamăgit, dar atunci de ce îi iei pensia? De ce? Culmea, bătrânul are şi o fată prin Petrila, căreia i-am trimis o adresă să vină la noi la SPLAS să vedem cum putem rezolva problemele, dar nici pe ea n-a interesat-o, motivând că are viaţa ei, serviciul ei... Vă daţi seama ce situaţie?”, ne-a declarat cu indignare Susana Heljiu.
Nu-l interesează de mama care i-a dat viaţă, şi care se zbate între viaţă şi moarte
Un alt caz şi mai înfiorător din Cartierul 8 Martie are în centru o bătrână, la fel de bolnavă, dacă nu chiar şi mai grav.
„Doamna are fiul la Bucureşti şi are o pensie bună. Fiul e plecat demult, are servici în Capitală şi are în cap ceva de genul: descurcaţi-vă, fraţilor! Nu ştiu ce va fi cu bătrâna. Au dus-o la SUP şi ne-au zis că e bolnavă rău şi că are vreo treizeci şi ceva de kilograme! N-o caută nimeni şi situaţia ei e foarte gravă, în condiţiile în care are apartament şi pensie! Mă întreb şi eu, oare fiul nu putea găsi pe cineva să aibă permanent grijă de ea şi să plătească cu pensia, sau cu cedarea apartamentului după deces, cum mulţi procedează? Cum de poate sta aşa de nepăsător, auzind că mama lui e bolnavă grav, că doar de auzit, că de vizitat, să vină să o vadă nici nu se pune după cum observ problema! Grav, foarte grav şi inuman ce se întâmplă! Noi nu avem la SPLAS serviciu de îngrijire la domiciliu! De aceea nu putem face mare lucru şi de aceea trag un semnal de alarmă pentru toţi copiii care au astfel de părinţi bolnavi: ajutaţi-i fraţilor, că sunt părinţii voştri, nu-i abandonaţi! Repet, ar trebui să existe în Codul Civil o măsură de constrângere, nu doar obligativitatea de a te interesa de părintele tău. Perfect, nu te interesezi, ori îţi dau amendă şi te oblig, ori atunci caut pe altcineva şi îţi dau ţie posibilitatea să fi de acord ca cineva cine are grijă de părintele tău să-i administreze bunurile. Pentru că avem multe cazuri când unii aşa-zişi copii îşi trimit părinţii în azile sau centre, scapă repede de părinţi, după care le vând casa şi bunurile! E normal aşa ceva? La Petrila este, într-adevăr, nevoie de un cămin de îngrijire bătrâni, pentru că la Lonea e, de fapt, un centru de îngrijire bătrâni cu handicap administrat de consiliu judeţean. Acolo există o comisie de internare care analizează fiecare caz în parte... Avem nevoie de un centru social de îngrijirea bătrânilor, asta e clar, în condiţiile în care tot mai mulţi tineri pleacă şi îşi lasă părintele sau părinţii singuri. Pe 2014-2020 ar exista posibilitatea de înfiinţare a unui astfel de centru social pentru bătrâni cu finanţare europeană. Ideal ar fi să-l ţii pe om în societate, dar când sunt astfel de cazuri trebuie luate astfel de măsuri”, a menţionat şefa SPLAS cu referire la acest caz grav.
 
De-a dreptul uimitor: bătrână purtată dintr-un spital în altul şi cu pensia luată!
În fine, cel de-al treilea caz, tot din Cartierul 8 Martie, este absolut răvăşitor... „Este vorba de o femeie bătrână şi bolnavă. N-am reuşit să dăm de actele dumneaei ceva vreme deoarece au fost deţinute de doamna de la parterul blocului unde locuieşte, care este şi patroana magazinului. Până la urmă, am reuşit să dăm de acte... Povestea e complicată. Bătrâna a fost găsită de poliţie pe scara blocului. A ajuns la spital, am înţeles că a fost operată la Deva pe creier, a ajuns înapoi după aceea la spital. La începutul lunii noiembrie ne-a sesizat SUP, asistenta socială, care ne-a spus că femeia trebuie externată. Femeia are pensie şi casă, n-are familie, dar se pare că actele şi pensia le-a administrat doamna patroană de la parterul blocului. Ea a ajuns în spital fără acte, fără bani pentru că pensia a fost ridicată! N-a căutat-o nimeni la spital, n-a anunţat nimeni SPLAS, indiferenţă totală, în condiţiile în care ai ridicat pensia! Ne-am dat de ceasul morţii când a trebuit să o scoatem din spital, să facem rost de acte. Poliţia ştie acest caz, cheia de apartament a ajuns până la urmă la poliţie, pentru că poliţia a fost sesizată prin 112 când au găsit-o pe scara blocului. Au obţinut cheia, noi actele... Dar pe doamna aceasta nu putem s-o lăsăm în casă singură... Are pamperşi, e slăbită... Acum e iar la spital. A fost internată la un moment dat la spitalul din Vulcan. Cei de-acolo ne-au sunat că trebuie externată. Ne-am dus acolo, am luat-o, poliţia a venit cu cheia, dar nu puteam să o lăsăm singura în casă! Am sunat la 112 să fie internată, acum aflăm că iar e la spitalul din Vulcan. La un moment dat, spitalul din Vulcan a retrimis-o la SUP, doar că după un scurt timp cei de la SUP au retrimis-o la Vulcan, cu un diagnostic de ceva infecţie. Acum trebuie să-i trateze infecţia respectivă, iar noi am umblat între timp şi am reuşit cu greu, cu sprijinul asistentului social din SUP, să-i obţinem actele medicale ca să-i facem un handicap şi să încercăm la un cămin de îngrijire şi asistenţă, fie la Lonea, fie în altă parte, asta în funcţie de ce va stabili comisia medicală din subordinea consiliui judeţean. Păcat!”, povesteşte Susana Heljiu, din ce în ce mai contrariată pe măsură ce ne-a povestit astfel de întâmplări neplăcute care se întâmplă, din păcate, lângă noi.
La astfel de cazuri, vă lăsăm pe dumneavoastră să judecaţi singuri! Crăciun Fericit tuturor şi Dumnezeu să le dea minte tuturor copiilor să nu-şi abandoneze niciodată părinţii!

Comentarii articol (1 )

#1 rusu constantin22.12.2016,  09:31:58
Nu doar copii poarta vina neingrijirii batranilor. Indolenta autoritatilor administratiei publice locale si centrale este strigatoare la cer. Incompetenta unor functionari publici care mai mult vorbesc decat sa faca un lucru temeinic ma ingrozeste.Avem bani pentru cheltuielile si chefurile ce se tin lant in fiecare an. Nu avem bani la buget pentru un camin de batrani, nu avem chef sa ne preocupe o astfel de problema grava si strigenta. Solutii sunt cu duiumul. Competenti...ioc.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


     2 plus 7   = ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Diverse
Publicitate
Newsletter