04.01.2017,  19:21:07 | 0 comentarii | 666 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Eminescu – cinstit la bibliotecă
de Ziarul Vaii Jiului
Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva împreună cu Asociaţia Culturală „Emia” Deva organizează în ziua de 11 ianuarie 2017, ora 17:00, la Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva un eveniment cultural special.
 
Poeta Paulina Popa, fondatoarea Casei de Editare „Emia” şi a revistei literare „Semne-Emia”, va avea alături o serie de poeţi consacraţi, care vor oferi un recital de poezie din propria lor creaţie şi versuri de Mihai Eminescu, în apropierea zilei de naştere a marelui nostru poet, Ziua Culturii Naţionale din România. 
Se continuă, astfel, o frumoasă tradiţie încetăţenită odată cu organizarea Festivalului Internaţional de Poezie EMIA, la iniţiativa poetei Paulina Popa. Revista „Semne-Emia”, o prestigioasă revistă literară fondată de poetă în anul 1998, şi Asociaţia Culturală „Emia”, înfiinţată în anul 2000, vor aduna din nou laolaltă condeie talentate din judeţul Hunedoara şi din ţară. 
În ambianţa plăcută şi primitoare a Sălii de Lectură a Bibliotecii Judeţene, poezia va fi cu adevărat la ea acasă, iar poeţii prezenţi la acest eveniment se vor întâlni nemijlocit cu un public avizat, cunoscător şi iubitor de poezie de bună calitate. Recitalul de poezie, organizat chiar în preajma zilei de 15 ianuarie, va pune în lumină nevoia de frumos şi de echilibru a celor care iubesc literatura, care găsesc în poezie răspunsuri la numeroasele întrebări cu care se întâlnesc în viaţă. 
În plus, acest recital deosebit va fi şi un moment de cinstire a nemuritoarei creaţii poetice a marelui nostru Mihai Eminescu, cel care, prin tot ceea ce ne-a lăsat moştenire, a devenit mai actual ca oricând.  
Ioan Sebastian BARA


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 9 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter