05.01.2017,  18:05:59 | 0 comentarii | 457 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Colinde cu un glas de aur, înconjurat de câteva de argint
de Gheorghe OLTEANU
Întotdeauna, doamna Ileana Berki este o prezenţă agreabilă. Ea nu este îndrăgită doar de elevii pe care-i pregăteşte în domeniul muzical, ci şi  atunci când apare în spectacole sau în alte împrejurări, când îi vrăjeşte, pur şi simplu, pe cei cărora le cântă. 
 
În ultimele zile ale
lui decembrie, Ileana Berki le-a făcut o mare surpriză celor care au dorit să asculte colinde de Crăciun cântate ca la carte. Împreună cu grupul „Glasuri de Argint”, format din fete şi un băiat, a ajuns cu colinda până la Hotel Rusu, unde i-au ascultat nu doar români de-ai noştri, ci şi invitaţi din străinătate. Mai înainte de asta, colindătorii Ilenei au poposit la Universitatea din Petroşani.
„Împreună cu Larisa-Maria Nicuţă, Alexandra Butnaru, Carla Taisa Popescu, Alexandra Dabija, Rebecca Ghibanu, Patricia Buraga şi Andrei Niţă, mi-a spus Ileana Berki, am mai fost, apoi, în mai multe case locuite de oameni buni şi cu credinţă în Dumnezeu şi, o zic sincer, mă bucură că am reuşit să le facem această bucurie în ajunul naşterii Domnului Iisus”.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 4 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii