08.01.2017,  18:21:59 | 1 comentariu | 534 vizualizari
UAT de la UP / Abureală tehnocrată marca Cioloş, Dîncu şi Dancă
de Corneliu BRAN

Hotărârea de Guvern privind înfiinţarea UAT a fost emisă tocmai la 8 decembrie • Până la 22 decembrie H.G. nu a fost publicată în „Monitorul Oficial”! • Să fi fost publicată chiar de Crăciun, sau de Revelion şi, prin urmare, să aibă miros de sarmale? • Dîncu nu mai trebuie să existe în nici un calcul guvernamental (nici chiar după virgulă…)

Nicio veste nici la sfârşit, nici la început de an privind implementarea şi continuarea acelei Unităţi Administrativ Teritorial (UAT) creată în toamnă la Universitatea din Petroşani de către fostul guvern şi pentru care fostul viceprim-ministru şi ministru al Ministerului Dezvoltării Regionale, Vasile Dîncu, a venit în mod special şi ne-a vorbit în două rânduri în 2016. De fapt, după cum veţi vedea, pe tehnocraţi i-a durat exact în fund de acest UAT, folosindu-l doar ca propagandă. Atât. Nimic concret. Măcar pentru acest proiect mincinos, sperăm că Dragnea nu-i va mai da pe mână lui Dîncu vreo funcţie în actualul guvern. Deşi am auzit că ar vrea să-i dea plocon pentru faptul că PSD a pierdut alegerile la Cluj, în fieful lui Dîncu, un comitet pentru organizarea în 2018 a serbărilor prilejuite de aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire. În stilul dovedit în Valea Jiului de Dîncu, există toate şansele ca centenarul să fie sărbătorit în… 2019. 
 
Au venit (specialiştii din minister) dar... n-au mai ajuns!
De altfel din octombrie şi până în decembrie 2016, după hotărârea de guvern dată, prin care se înfiinţa un fond de ajutor de stat pentru susţinerea proiectelor europene, şi din acesta un fond de ajutor pentru cele trei zone sărace ale României, printre care şi Valea Jiului, niciun reprezentant al fostului guvern tehnocrat n-a păşit pe uşa biroului special creat de către Universitatea din Petroşani, „partener” al acestui proiect pe zona noastră, birou situat în clădirea D3 din imediata apropiere a clădirii centrale de pe Dealul Institutului. 
Că n-a venit nimeni, n-a venit, dar ce ne facem cu toate acele promisiuni, cu toate acele planuri măreţe? Doamna Carmen Tarnovschi, petroşeneanca numită să coordoneze acel UAT înfiinţat, ne-a dat vineri, 6 ianuarie, informaţia aceasta, precum că nimeni n-a mai ajuns la din Petroşani din minister, din toamnă şi până acum, deci n-o spunem noi ca să ne aflăm în treabă.
Ministrul Dîncu ne spunea la începutul toamnei cu totul altceva, anume că vor veni „specialişti foarte repede să-i înveţe pe cei din primării cum se face un proiect, ca să aibă şanse de finanţare, sau să le dea toate informaţiile tehnice necesare, astfel încât proiectul să fie bine făcut şi să nu se mai împotmolească prin te miri ce birou, fie el şi european”. 
„N-au venit, dar să ştiţi că la nivel de primării nu prea aveau ce să-i înveţe pe cei care se ocupă de proiect. În UAT-urile de pe raza localităţilor noastre există funcţionari şi oameni buni profesionişti, care au mai lucrat cu proiecte europene şi care sunt bine pregătiţi. Ideea era însă alta: se dorea să se creeze o colaborare strânsă, o relaţie profesională de durată care să aducă în Vale proiecte bune, viabile, pentru întreaga comunitate. Proiecte de mare impact sau, pe scară largă, de care să beneficieze o mare parte din populaţia Văii Jiului şi nu proiecte mărunte, cu caracter individual, care probabil n-au mari şanse de finanţare nerambursabilă, sau dacă au, au foarte puţine”, ne-a spus doamna Tarnovschi. 
 
Proiectul va mai continua?
„Fie cu mine, sau cu altcineva, ar fi bine ca acest proiect să continue, mai cu seamă că lucrurile deja au demarat, s-a lucrat deja pe unele proiecte începute de primării şi s-a oferit într-o primă fază sprijin la Bucureşti. Cum hotărârea de guvern există (chiar dacă, n-a fost publicată în Monitorul Oficial), cum ideea e foarte bună pentru comunitatea locală şi foarte necesară, nu văd de ce noul guvern nu va continua, chiar şi cu mici schimbări n-ar fi o problemă. Eu zic că va continua, cred însă că trebuie să mai avem doar puţină răbdare, că doar ce s-a instalat noul guvern. Sunt aproape sigură că lucrurile acestea nu vor fi lăsate baltă, comunitatea Văii Jiului are nevoie de proiecte ample, de susţinerea financiară a acestora şi de sprijin în aprobarea lor, proiecte menite să scoată zona din această monotonie economică şi financiară. La câte problemele sociale există în Vale, nu cred că noul guvern va sta pasiv”, a mai spus Carmen Tarnoschi.
 
Şi rectorul Radu Sorin este profund dezamăgit
Legat de acest subiect, şi prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universităţii Petroşani, este dezamăgit: „Noi, în calitate de parteneri, am pus la dispoziţie un spaţiu dotat pentru acest UAT cu tot ce trebuie, aşa cum ne-am asumat la vizitele ministeriale de anul trecut. Până acum, din câte ştiu, au angajat doar un singur specialist, pe doamna Tarnovschi, care a ţinut legătura cu noi, Universitatea din Petroşani şi cu ministerul. Noi am creat un colectiv în acest sens, format din 12 cadre didactice tinere şi cu putere de muncă, dornice să înveţe să scrie proiecte şi să depună muncă în această activitate, colectiv coordonat de domnul prorector cu cercetarea ştiinţifică, Roland Moraru. Dar, în afară de a lua legătura cu doamna Tarnovschi şi de a vedea cam pe ce domenii putem scrie proiecte, nu s-a întâmplat mare lucru. Am găsit, într-adevăr, împreună cu doamna Tarnovschi, două domenii pe care să putem începe treaba şi să ne apucăm de proiecte, dar cam atât... De la Bucureşti n-au mai ajuns specialiştii din minister care să vină să stea câteva zile la Petroşani, sau cât ar fi fost nevoie şi care să verifice proiectele depuse. Vorbesc aici inclusiv de proiectele mari ce urmau să fie depuse de către unităţile administrativ teritoriale, respectiv primăriile din Valea Jiului. Eu zic că acest proiect ar trebui să continue, măcar acel fond special să existe în continuare pentru proiectele din Valea Jiului, inclusiv să existe în continuare acel punctaj special dat proiectelor din cele trei zone sărace ale României, printre care şi zona noastră. Vorbesc, în primul rând, de proiecte mari, care ţin de infrastructura localităţilor noastre, proiecte aşteptate într-o zonă precum a noastră de zeci de ani sau dintotdeauna. Odată dezvoltată infrastructura, ea cu siguranţă va atrage apoi noi investitori şi investiţii, deschizându-se astfel alte şi alte oportunităţi de locuri de muncă, atât de necesare Văii Jiului. Noi rămânem cu acest colectiv creat la dispoziţia Ministerului Dezvoltării Regionale şi aşteptăm să vedem cum se continuă acest proiect interesant. Probabil că doamna Tarnovschi este omul cel mai potrivit în acest moment să dea şi alte detalii privind această activitate, ce a început foarte bine, foarte vioi şi cu multe speranţe, dar care de câteva luni stagnează din păcate”.
 
Hotărâre de guvern ce n-a mai apărut în Monitorul Oficial
Din discuţia purtată cu doamna Tarnovschi şi revenind la ceea ce ne-a zis ulterior, vă putem spune că „s-a lucrat în prima fază, din toamnă încoace, la un proiect intersectorial menit să conţină proiecte mai mari pentru comunitate, precum turismul, transportul, servicii şi alte domenii de activitate ce pot aduce dezvoltare localităţilor noastre”. 
Referitor la acel „fond de ajutor de stat” dat prin Hotărâre de Guvern în data de 8 decembrie 2016, din care un procent de 30% din suma alocată revenea celor trei zone sărace ale României, am căutat şi noi să vedem dacă hotărârea respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial şi n-am găsit-o. Oare de ce? 
Rămâne să urmărim în continuare acest „super proiect” atât de lăudat de fostul ministru Dîncu şi de Ionel Dancă, fostul şef de cabinet al fostului prim-ministru Dacian Cioloş, un şef de cabinet de care ni s-a spus, la întâlnirile cu prim-ministrul şi ministrul Dezvoltării Regionale de-atunci, că „a muncit pe brânci, săptămâni şi luni întregi”...
Că între guvernări ştiam că nu există continuitate (ceea ce nu e de bine în niciun caz), deci n-ar fi exclus ca şi acum actualul guvern să renunţe la idee (ar fi păcat dar asta e o altă discuţie), ceea ce nu înţelegem e cu totul altceva: de ce timp de trei luni, octombrie, noiembrie şi decembrie 2016, de la momentul septembrie, niciun reprezentant al ministerului n-a trecut nici măcar s-o întrebe pe doamna Tarnovschi de sănătate? Unde era ajutorul promis? Să nu mai zicem de întârzierea cu care a apărut hotărârea de guvern, abia pe 8 decembrie, pe care delegaţia ministerială se lăuda, la începutul toamnei, la Universitatea din Petroşani, că o va emite „imediat ce ajungem la minister”... Iată de ce n-are ursul coadă şi nu e prima oară când Valea Jiului e „aburită”, în prag de alegeri, de unii şi de alţii! 
 
Proiectul lui Cioloş, Dîncu şi Dancă va fi totuşi continuat de Grindeanu şi Sevil Shhaideh?
Avem totuşi speranţa că poate guvernul Grindeanu va face mai repede ceva în acest sens şi lucrurile se vor urni cu adevărat. Nu de alta, dar timpul trece repede şi Valea Jiului se scufundă parcă tot mai adânc în condiţiile în care şi  mineritul e la capăt de drum, un capăt pe care nu oamenii de-aici l-au ales, alegerea a fost făcută din nişte fotolii confortabile din Capitală. Vorbim de o Vale a Jiului care să nu uităm că a votat masiv PSD la 11 decembrie şi care, acum, aşteaptă prin oamenii ei, cu speranţă, o schimbare în bine.

Comentarii articol (1 )

#1 Dan08.01.2017,  22:17:17
Felicitari pentru articol ! Trebuie insistat ca acest PROECT sa continuie .


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 8 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter