08.01.2017,  18:48:50 | 1 comentariu | 682 vizualizari
Execuţia drumului Cabana Rusu - Masivul Parâng / A fost scoasă la licitaţie pentru suma de 16.600.000 lei
de Alina PIPAN
Semne bune anul are. 2017 a început bine pentru domeniul turistic din Petroşani. Detaliem informaţia publicată într-o ediţie trecută a ZVJ de colegul Corneliu Bran.
 
La 3 ianuarie a fost scoasă la licitaţie lucrarea de execuţie a drumului de legătură dintre Cabana Rusu şi Masivul Parâng, lucrare care trebuie încheiată în 27 de luni. Este vorba de aproape 4 kilometri de drum realizat de la zero, în condiţii speciale. De la prima strigare constructorul va trebui să ia în calcul pierderile pe care le va avea cu salariile asigurate muncitorilor. Caietul de sarcini şi suma stabilită pentru lucrare s-a raportat la salariul minim în vigoare la data scoaterii la licitaţie a proiectului, nu cel în vigoare de la 01.02. 2017 (1450 lei/ lună, faţă de 1250 de lei/lună).
Constructorii interesaţi vor putea depune oferte până la data de 23 ianuarie, apoi va urma o perioadă de analiză a ofertelor, pentru că se va stabili câştigătorul licitaţiei după cel mai bun raport calitate-preţ. 
Executarea lucrării  „Modernizare DJ 709F: DN 7A-Cabana Rusu-Masivul Parâng, km 6+600-10+325, judeţul Hunedoara” a fost estimată la suma de 16.596.526 lei pentru cei 3,725 metri de drum. Însă vorbim de realizarea unui drum în condiţii speciale.
Drumul este de importanţă zero pentru dezvoltarea turismului local, pentru că face legătura dintre zona de agrement din masivul Parâng şi DN7A, cu localităţile Petrila şi Petroşani, iar prin intermediul DN 66 cu restul judeţului. La km 10+525 se află cabana parapantiştilor, iar la km 11+600 se află releul Parâng, obiectiv crucial pentru comunicaţiile la nivel naţional. 
Traseul în plan vertical începe de la cota 1167 m şi se termină la cota 1533 m, la cabana parapantiştilor. Serpentinele se vor realiza la o rază de 20 de m, ceea ce va implica un volum mare de terasamente, săpături mai mari în debleu de 12-14 m  şi afectarea limitelor domeniului  public. Din acest motiv, la serpentine Consiliul Judeţean Hunedoara, beneficiarul lucrării, a cerut reducerea unor raze de racordare până la 10 m. Intersecţii vor fi în T sau cruce, cu drumuri laterale amenajate pe 15 m lungime. Este prevăzută şi realizarea unei parcări  în suprafaţă de 395 mp, amplasată la finalul drumului proiectat pe partea dreaptă. Aceasta se va amenaja ca şi structura drumului cu 4 cm de strat de uzură, 6 cm strat de legătură, 30 cm piatră spartă, 35 cm strat de fundaţie din balast, 10 cm strat de formă. 
Se vor executa rigole pe zonele de drum cu declivităţi mici, iar în zonele de pantă se vor realiza trepte pentru ruperi de pantă. 
Sunt prevăzute consolidări de ziduri cu sprijin de beton, ziduri de sprijinire cu gabioane, cu înălţimi de 1,5-3 metri. Pe zonele unde este necesară lărgirea platformei se vor executa săpături în stâncă şi derocări  şi se vor proteja cu plase ancorate. 
Lucrarea cuprinde şi semnalizarea liniară prin marcaje cu vopsea ecologică, care să fie vizibilă pe timp de ceaţă, pe timp de ploaie, şi noaptea.  

Comentarii articol (1 )

#1 Dan08.01.2017,  22:30:26
Doamne ajuta,sa vedem odata asfaltat drumul judetean din Parang .


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


     5 plus 9   = ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Diverse
Publicitate
Newsletter