09.01.2017,  19:25:39 | 6 comentarii | 6136 vizualizari
Primarul Ile știe ce înseamnă disciplina de partid. Banii pentru Revelionul în stradă au plecat în Teleorman. Nu e glumă
Articole de acelasi autor
de Cătălin DOCEA
Deși piața abundă de societăți specializate în organizarea de evenimente, firme care pot oricând prezenta un portofoliu menit să demonstreze experiența și seriozitatea, primarul Gheorghe Ile a preferat să nu dea greș. A ales pentru organizarea Revelionului în stradă o societate comercială având sediul social tocmai la Zimnicea, în județul Teleorman. 
Greu de spus cum a verificat primarul Ile experiența și seriozitatea SC A & A Music And Events SRL, căreia i-a pus în brațe atât un eveniment important, Revelionul în aer liber, cât și o sumă consistentă de bani: 18.000 de lei. 
Ținând cont de faptul că societatea amintită, având sediul într-o căsuță modestă din Zimnicea, a fost înființată abia în data de 15 decembrie 2016, deci nu avea ce experiență relevantă să prezinte, mai mult ca sigur că primarul Ile a căutat personal, pe hartă și pe internet, județul de baștină al președintelui său de partid, condamnat penal pentru fraudă electorală. Altfel, cum să fi visat primarul Ile că pe M. Eminescu, la nr. 106, tocmai în Zimnicea, jud. Teleorman, există o firmă proaspăt înființată, un SRL a cărui experiență zero e singura în măsură să-i electrizeze pe vulcăneni în noaptea dintre ani?
În Vulcan, un municipiu care duduie de prosperitate, orice e posibil. Să nu uităm că aici funcționează cel mai bine dotat spital din Vestul țării, o unitate medicală a cărei aparatură permite chiar și investigarea în avans a maladiilor încă necunoscute de medicina mondială. Să nu îndrăzniți să ne contraziceți! Dacă, pe 21 decembrie 2016, 
spitalul și-a permis achiziționarea de telefoane mobile de ultimă generație (Samsung GALAXY S7 Edge, 32GB, 4G, Gold), la 2.835,97 lei/ bucată, e la mintea cocoșului că nu există aparatură medicală pe care unitatea medicală să nu o aibă deja în dotare. 
Cu tot respectul pentru profesionalismul oamenilor care lucrează în spitalul din Vulcan, trebuie spus că asemenea achiziții sunt cel puțin o sfidare la adresa vremurilor pe care le trăim. Pe primarul Ile nu pare să-l deranjeze însă această situație. Cel mult, dumnealui ar fi luat aceleași telefoane, dacă nu existau mai scumpe, dar musai din Teleorman.

Comentarii articol (6 )

#1 vulcanean09.01.2017,  23:14:35
Cum asa domnule ,spitalul Vulcan , de asta are nevoie , DE TELEFOANE MOBILE , ultima generatie ???? Pai ce Dumnezeu e acol o , ce face contabila spitalului , directoarea economica , managerul ??? cum isi permit sa faca asa ceva , au salarii foarte mari puteau sa le cumpere din salariul lor . RUSINE ! Ar trebui demisi !
#2 cetatean revoltat10.01.2017,  00:09:38
Bine ca primaria da bani spitalului pentru modernizare , cu telefoane mobile ! SI CE TELEFOANE , Platim taxe si daca mergi la spital fara bani nu te baga nimeni in seama . Chiar traim intr-o tara de nebuni .Si sigur nimeni nu va raspunde pentru nesimtirea asta .Noroc cu presa ca mai aflam afacerile conducerii spitalului ca altfel , OMERTA
#3 Valy10.01.2017,  06:11:29
Mai exista serviciu urgenta la spitalul din Vulcan??? E mai us usor sa desfiintezi un serviciu decat sa-si faca politia datoria
#4 sorina10.01.2017,  09:37:34
Au contabila tare la spital de care tot spitalul vorbeste ca este amenta marelui popica si apai cum sa nu isi ia si ei niste telefoane de ultima generatie ca de aparatura cine are nevoie ca oamenii mai trebuie sa si moara nu numai sa fie salvati.
#5 kemal10.01.2017,  18:20:36
Oare au cumparat telefoane care stiu sa opereze ? Oare au cumparat telefoane pt, a transmite fisele pacientilor intre sectii cu diagnosticul constatat? La ultimul etaj e cam multa lume....
#6 Nicu16.01.2017,  14:27:44
Daca are relatii la Teleorman, poate rezolva si caldura in Scoli.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 3 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter