13.01.2017,  05:38:36 | 0 comentarii | 800 vizualizari
După ce a trecut de provocarea defileului, a adormit la volan și s-a răsturnat
de Alina PIPAN

În această dimineață, în jurul orei 6.10 minute, o dubiță s-a răsturnat la ieșirea din Defileul Jiului, spre Petroșani. Cu toate că la prima vedere pare că vremea și starea drumurilor să fi fost motivul derapajului, de fapt oboseala și-a spus cuvântul.

Șoferul venea în Valea Jiului de la Craiova cu un transport de marfă. A trecut cu bine de restul drumului, cu toate că a fost solicitant, și chiar de provocarea defileului, un drum greu de parcurs iarna. Dar imediat ce a ieșit din defileu, a lăsat garda jos și a adormit. În zona Gambrinus a lovit un stâlp și s-a răsturnat pe drumul spre sediul Sistemului Hidrotehnic Petroșani.

Atât șoferul cât și un alt pasager din dubiță purtau centurile de siguranță, iar impactul nu le-a provocat răni, scăpând întregi. Însă autovehiculul are daune serioase, și va fi nevoie de un utilaj de tractare pentru a-l scoate din nămeți.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 6 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter