26.01.2017,  11:18:25 | 2 comentarii | 726 vizualizari
Dănuţ Buhăescu, primarul Uricaniului: „Suntem în perioada demersurilor. Umblăm peste tot să deschidem drumurile spre Uricani!”
de Alina PIPAN
Primarul Dănuţ Buhăescu se simte captiv, ca şi cum l-a prins îngheţul în mijlocul unui lac. Are impresia că Uricaniului îi lipseşte mobilitatea, mai mult ca niciodată. Două proiecte de transport majore rămân pe agenda investiţională, urmate de alte demersuri locale.
 
Drumul spre Herculane şi Green Line
Probabil şi din cauza închiderii activităţii miniere care se apropie de finalizare resimte presiunea lipsei accesului spre şi dinspre Uricani. La începutul acestui an reia demersurile pentru drumul spre Herculane. Consideră şi acum că acest proiect este proiectul salvator pentru oraş.
„Suntem în perioada demersurilor. Umblăm peste tot să deschidem drumurile spre Uricani! În fiecare an facem acelaşi lucru. Şi anul acesta am început cu cereri, discuţii, demersuri legale pentru reînceperea investiţiilor la drumul spre Herculane, atât prin intermediul parlamentarilor din judeţ, cât şi prin adrese la Ministerul Transporturilor. Pentru oraşul Uricani această poartă de tranzit ar aduce beneficii numeroase. Un alt proiect pentru care milităm, alături de celelalte administraţii din Valea Jiului, de asemenea benefic nu numai pentru Uricani, ci şi pentru Valea Jiului în general, este Linia Verde (proiect ce prevede realizarea unei linii de troleibuz care să asigure transportul Petrila-Uricani, ecologic – n.r.), pentru care avem şi vom avea discuţii la judeţ”.
 
Local, se investighează oportunităţi pentru fiecare stradă 
Primarul Dănuţ Buhăescu are mare încredere în planul de dezvoltare urbană ce se află în lucru pentru Uricani. Vrea să identifice orice oportunitate de modernizare pentru sistemul rutier din oraş. În acest sens, a demarat un amplu program de intabulare şi atribuire de număr cadastral cu viza OCPI Hunedoara, astfel încât imobilele importante din Uricani să fie intabulate, deci să poată intra în proiecte de modernizare în orice clipă, imediat ce este identificată o oportunitate. În trecut au fost situaţii în care s-a propus investiţia privată, dar din lipsa situaţiei cadastrale s-a renunţat la investiţii. Vor fi intabulate în perioada următoare 24 de imobile, clădiri, drumuri, poduri. Se intabulează  clădirea şi teren Goscomloc, strada Dosul Pribeagului,  strada Câmpul lui Neag, 11 poduri, strada Strugurelui lot 2, strada Manoleştilor, strada Păroasa lot 2, strada Valea Paroşenilor(Cabanelor), strada Retezat, strada Valomir, strada Valea Paroşenilor lot1+2+3, strada Dinoni lot 2,  strada Sterminos Popeşti lot1+lot2+lot3, strada Preparaţiei, şi strada Mailat. Intabularea celor 24 de imobile este realizată cu un cost de 37.350 lei. 

Comentarii articol (2 )

#1 Dan26.01.2017,  20:39:12
Valea jiului a votat tot timpul cu PSD-ul daca nici acum cand este guvern si Consiliul Judetean Hunedoara PSD nu se modernizeaza drumul spre Herculane atunci cand ???
#2 Calator30.01.2017,  17:07:37
Care e situatia cu drumul lui Basescu? Se poate circula pe el?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter