31.01.2017,  18:42:10 | 2 comentarii | 1493 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Pe post de mobilă în legislativul local, doi consilieri liberali uricăneni aberează la greu. / Primarul Dănuţ Buhăescu: „Cu Opoziţia asta, nici când facem bine nu e bine…”
de Cătălin DOCEA
Prilej de scandal în administraţia publică locală de la Uricani după ce consilierul liberal Sorin Ioan Danciu, puternic aplaudat de colegul său, Ilie Pârvan, a publicat şi multiplicat pe reţeaua de socializare Facebook afirmaţia că administraţia locală va plăti 971.630 lei, adică aproape 10 miliarde de lei vechi, pentru „modificarea câtorva uşi şi grupuri sanitare pentru şcoala Câmpu lui Neag, o clădire nu de mult timp renovată”.
Dl. Danciu, ca dl. Pârvan, se află într-o gravă eroare,generată probabil de faptul că, aşa cum chiar dl. Danciu arăta într-o postare din 6 iunie 2016, se află în legislativul local „doar pentru prezenţă”. Cum altfel, dacă nu doar pentru prezenţă, să considerăm că se află liberalii în CL Uricani în condiţiile în care, după cum tocmai ne-au dovedit, încă nu au (şi nici nu cer, că n-ar fi vreo ruşine!) minime informaţii despre mecanismele de lucru în administraţia publică locală?
 
Să fie clar: administraţia va plăti sub 5% din valoarea investiţiei!
Investiţia are o valoare totală estimată la 971.630 de lei (sumă care include proiectare, execuţie, neprevăzute etc.), din care valoarea estimată pentru execuţie este de 826.516,98 lei (TVA inclus). Primarul a obţinut finanţarea investiţiei de către Guvernul României, contribuţia de la bugetul oraşului Uricani fiind de 41.970 de lei, ceea ce reprezintă mai puţin de 5% din valoarea totală estimată a investiţiei. Cu alte cuvinte, deşi consilierii Danciu şi Pârvan fabulează prin oraş şi pe Facebook despre miliarde, banii pe care uricănenii îi vor da efectiv reprezintă mai puţin de jumătate de miliard. Şi nu-i vor da, după cum veţi afla, chiar pe nimic. Dimpotrivă. 
 
Câteva lămuriri absolut necesare
Şcoala de la Câmpu lui Neag nu deţine nici autorizaţie sanitară (DSP), nici aviz PSI. Dar merită să beneficieze de investiţii, pentru că aparţine oraşului. Pentru a obţine finanţarea investiţiei, Primăria Uricani a trebuit să facă un proiect care să corespundă normelor europene, investiţia nefiind oricum sustenabilă din impozitele şi taxele locale colectate. 
Din taxele şi impozitele locale (de la toate persoanele fizice şi juridice, pentru toate clădirile şi terenurile din Uricani şi localităţile componente) datorate pentru anul 2016, s-a încasat suma totală de 1.370.000 lei. Este aşadar clară necesitatea ca primarul să lupte pentru a aduce banii necesari pentru reabilitarea şcolii din surse externe, aşa cum trebuie să facă şi în cazul altor investiţii de amploare necesare la orice moment pe raza oricărei localităţi. 
După elaborarea proiectului, primarul Buhăescu a întreprins demersuri la Guvernul României pentru fondurile necesare investiţiei. Guvernul a fost cel care, în prima fază, a cerut cuprinderea în proiect a unor lucrări şi dotări necesare obţinerii avizelor PSI şi pentru autorizaţia de la Direcţia de Sănătate Publică. După completarea documentaţiei, proiectul a fost redepus la Guvernul României, fiind analizat de specialiştii ministerului de resort. S-a obţinut finanţarea necesară realizării investiţiei, contribuţia Primăriei oraşului Uricani fiind – după cum spuneam - de 41.970 de lei.
 
Pe baza unui proiect, nu pe presupuneri
Spuneam că, prin informaţiile false lansate în spaţiul public, liberalii Danciu şi Pârvan dovedesc faptul că nu au minime cunoştinţe despre mecanismele de lucru în administraţia publică locală.
Lucrările necesare a se executa la obiectivul de investiţie se stabilesc prin proiect, de către proiectant, care este OBLIGAT să ţină cont de standardele de cost şi de lucrările OBLIGATORII pentru obţinerea autorizaţiilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia de Sănătate Publică etc.
Nu se realizează, aşa cum s-a spus, „modificarea câtorva uşi şi grupuri sani­tare”, ci lucrări mult mai ample, cum ar fi: extinderea construcţiei pe latura estică, prin realizarea unui corp de clădire, având în componenţa sa holul de acces în sala existentă, grupuri sani­tare noi ce deservesc nevoilor clasei de învăţământ primare şi camera centralei termice, se vor lărgi ferestrele pentru asigurarea cerinţelor minime de iluminat natural, se va schimba tâmplăria, se vor înlocui elementele structurale ale şarpantei, se va monta învelitoarea din ţiglă metalică, se vor executa finisajele exterioare şi interioare, se va crea un grup sanitar pentru persoane cu dizabilităţi, se va executa o împrejmuire pentru delimitarea celor două incinte de învăţământ, se va amenaja o fosă septică vidanjabilă, împrejmuirea existentă se va dubla prin realizarea unui gard viu. Se vor executa lucrări de instalaţii electrice şi lucrări de instalaţii sanitare şi termice. Şi nu numai.
 
Licitaţia va decide costurile totale
Pentru aceste lucrări, proiectantul a estimat un preţ în conformitate cu standardele de cost, iar execuţia va fi scoasă la licitaţie. Şi, aşa cum se întâmplă de fiecare dată în urma unor proceduri concurenţiale de achiziţie, valoarea efectiv plătită va fi una mult mai mică. 
Important de precizat, aşadar, că nu Primăria Uricani stabileşte preţul, ci acesta va fi stabilit în urma licitaţiei, fiind dat de către câştigătorul licitaţiei, adică ofertantul cu PREŢUL CEL MAI SCĂZUT.
După cum arată şi primarul Buhăescu, „cu Opoziţia asta, nici când facem bine nu e bine… Licitaţia va fi verificată pentru corectitudine de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice. Chiar dacă nu au cunoştinţe de legislaţie, dacă nu cunosc procedurile operaţionale de lucru în domeniu, ar fi fost suficient ca aceşti doi domni consilieri să se prezinte la Primăria oraşului Uricani. Aici s-ar fi lămurit sub toate aspectele tehnico–economice, cât şi din punct de vedere al legislaţiei, detaliile referitoare la investiţie”.


Comentarii articol (2 )

#1 ex01.02.2017,  10:51:26
Cum sa nu aiba dl. Parvan experienta in administratie ? Eu imi pun doar intrebarea pe care am mai auzit-o de multe ori, ce anume propuneri a facut dl. Parvan in calitatea sa de dascal, de fost inspector scolar pentru scolile din Uricani. E drept ca scolile din Uricani arata foarte bine. Are dl. Parvan o initiativa in acest sens ?
#2 Cetățean pur și simplu 01.02.2017,  10:53:15
Eu zic sa mai lăsăm astfel de lucruri și sa mai trecem și la treaba oare nu suntem rușinea văii jiului ca o administrație a avut pe teritoriul său trei exploatări minere și am ajuns din 2018 să numai avem niciuna și ce este grav ca nu s-a pus nimic în loc intrebati Vă cei din conducerea orasulyi câți tineri avem plecați cu ăsta sa ne mândrim. Lăsați astea și puneți mana sa aduceți locuri de munca adevărate nu pe hârtie și în declarații


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 6 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter