06.02.2017,  18:17:21 | 0 comentarii | 2961 vizualizari
Dacă tăcea, filozof rămânea sau / Cuvintele care l-au făcut cunoscut pe Ile pe întreaga planetă
de Gheorghe OLTEANU
O întrebare pusă de o ziaristă şireată de la „Glasul-hd.ro” a reuşit să-l scoată din ţâţâni pe primarul vulcănean Gheorghe Ile şi l-a făcut să dea pe gură cuvinte pe care respectivul le păstrează cu mare respect în vocabular încă de pe vremea când lucra la mina Vulcan. Cuvinte care, prin intermediul site-ului de socializare Facebook, le-a auzit întreaga Românie şi, răspândite cum se cuvine, au străbătut întreaga planetă. 
 
Nu a mirat pe nimeni,
asta e sigur, că Gheorghe Ile a fost total pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă prin care ministrul de carton Iordache a violat adânc Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Păi, cum să nu fie de acord primarul cu violul profund, când el însuşi, acuzat de delapidare şi fals intelectual, simte deja în ceafă suflul rece al celulei şi în urechi îi zornăie voios sunet de cătuşe? Aşa că, de aici şi până la înfierarea celor care, condamnând „ciuma roşie” (o expresie lipsită de sens; ca şi cum culoarea „ciuma galbenă” ar fi mai bună – n.r.), au protestat pentru abrogarea ordonanţei, nu a fost decât un pas.
„Nu vedeţi că e tendenţios? Nu vedeţi că nu vorbesc ceea ce nu trebuie? - s-a înfierbântat primarul Vulcanului. Ce e aia ciumă roşie? Întreb şi eu? De ce nu îi întrebaţi pe ei ce e aia ciumă roşie? Eu, ca ziarist, dacă aş fi, aş pune întrebări. Sunt politician şi nu am voie să mă bag în chestii de astea, dar voi nu aveţi curaj şi e păcat. Se duce ţara pe p..lă şi scuzaţi expresia <>. Se duce ţara… sunteţi tineri şi e păcat. Ascultaţi-l pe bătrân. Pentru mine nu mai contează, dar e păcat de tineri. De aceea vor să îi dea jos, că trebuie să mai vândă şi Galaţiul, şi portul Constanţa, şi dracu’ să le fure. Îmi cer scuze că am spus mai multe decât trebuie”.
 
Toate astea,
cu scuzele de rigoare pentru „se duce”, iar nu „pe p..lă”, au fost rostite cu seninătate de către un primar care nu este deloc uşă de biserică. Ca unul care, conform lozincii „partidul meu e acolo unde îmi este mie bine”, Gheorghe Ile s-a vopsit în mai multe culori politice de-a lungul anilor. A trecut, cu nonşalanţă, de la albastrul Partidului Conservator al Varanului la portocaliul Partidului Democrat Liberal al lui Băsescu. Pe care, mai apoi, l-a lăsat fără regrete pentru roşul Partidului Social Democrat. Desigur, aventurile sale de pelerinaj politic de la o formaţiune la alta au fost girate de mai marii organizaţiilor judeţene, mai toţi văzând în drumeţul politic Ile un personaj cu potenţial. Şi nu s-au înşelat, din moment ce, pe lângă lucrurile bune pe care le-a făcut, respectivul a reuşit performanţa de a colecţiona un teanc de dosare penale, cu care numai el ştie cum o s-o scoată la capăt. De fapt, Ile însuşi simte că se strânge şurubul şi că, acum, dacă şi speranţa cu ordonanţa s-a dus naibii, nu mai e de glumit. Dar, posibil, ceea ce-l doare cel mai mult este că pe lângă el roiesc lingăi care de abia aşteaptă ca el să înfunde puşcăria. Deocamdată, aceştia mimează durerea şi se înghesuie să-i arate că-i vor fi alături nu numai la bine, ci şi la rău. Însă, mai mult ca sigur, căţeii aceştia se vor transforma în şacali când Ile va cădea. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 6 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter