08.02.2017,  17:00:59 | 1 comentariu | 447 vizualizari
Anul 2016 / Primăria Petroşani în cifre şi date
de Corneliu BRAN
Probabil că unii dintre dumneavoastră, cititori din Petroşani ai cotidianului nostru, sunteţi curioşi să aflaţi care a fost activitatea primăriei în 2016, prezentată în date şi cifre. De la serviciul al cărui obiect de activitate include participarea cetăţenilor localităţii la audienţele organizate, precum şi care urmăreşte rezolvarea problemelor ridicate de către cetăţenii ce merg în audienţe şi aşteaptă răspunsuri am aflat pentru dumneavoastră, din Raportul prezentat recent, mai multe date şi informaţii a ceea ce s-a întâmplat anul trecut pe această linie.
 
628 de audienţe
La audienţele susţinute anul trecut de primar, viceprimar şi alte persoane din administraţia publică locală, consilieri locali sau funcţionari, s-au prezentat 628 de petroşeneni, consemnaţi în Registrul de audienţe. Statistic, aceşti cetăţeni au ridicat următoarele probleme: 205 probleme privind spaţiul locativ (solicitări de locuinţă, solicitări de schimb de locuinţă, probleme privind chiria la locuinţele sociale repartizate de primărie etc.); 93 de probleme sociale; 210 probleme gospodărie comunală (apă potabilă, canalizare, agent termic, iluminat public, gaz metan, ridicarea ritmică a gunoiului menajer, asociaţii de proprietari, probleme legate de câinii comunitari); 17 probleme ce ţin de sistematizare; 19 probleme de fond funciar şi cadastru; 26 probleme privind taxe şi impozite; 4 probleme referitoare la privatizare; 34 de probleme diverse (legate de evidenţa populaţiei, stare civilă, mediu, calcularea pensiei în mod eronat, transport local, probleme legate de organizarea pieţei agroalimentare etc.); 20 de probleme legate de un loc de muncă.
După cum se observă, încă mai există cetăţeni care caută la primărie să rezolve probleme ce nu ţin de acestea. E drept, acest număr s-a diminuat faţă de anii anterior, în general 80% din solicitări ţin de chestiuni ale administraţiei publice locale.
 
160 + 32 de petiţii
Legat tot de probleme semnalate de cetăţeni, de data aceasta prin petiţii adresate primăriei, acestea au fost în număr de 160, cărora li s-au mai adăugat alte 32 de petiţii venite din partea unor instituţii centrale. Primăria susţine că s-au transmis răspunsuri adresanţilor în „termen legal”, după cum spune legea. Acum contează şi ce răspunsuri s-au dat, deoarece cunoaştem şi noi cazuri în care răspunsurile au fost destul de ambigue, fără substanţă şi fără prea multe argumente, astfel încât uneori problema sesizată a rămas ca-n tren...
Dintre cele 160 de petiţii ale cetăţenilor, 86 au fost pe subiectul „probleme de gospodărie comunală”, 12 au ţinut de protecţia mediului, 3 au fost legate de spaţiul locativ, alte trei de spaţiu funciar, 19 au sesizat probleme de sistematizare, trei au fost legate de taxe şi impozite, în timp ce 37 au fost catalogate la „diverse”.
 
23.823 documente 
În ceea ce priveşte activitatea Registraturii din Primăria municipiului Petroşani, aici a fost înregistrate pe tot parcursul anului trecut un număr total de 23.823 documente, iar prin sistemul informaţional implementat s-a permis cetăţenilor vizualizarea stadiului în care se află o cerere depusă la Registratură, să recunoaştem un lucru foarte bun şi demn de zilele în care trăim.
 
4.154 cereri de adeverinţe 
Informarea şi relaţiile cu publicul, birou ce se află la parterul instituţiei, a fost „bună”, după cum se specifică într-un raport al primăriei, în conformitate cu HG 1723/2004, modificată prin HG 1487/2005, „programul de lucru cu publicul s-a stabilit astfel încât să se poată prelua din partea cetăţenilor un volum cât mai mare de solicitări, respectiv între orele 8:30 şi 16:30”, patru zile pe săptămână şi între 8:30 şi 18:30 într-o zi de lucru pe săptămână.
În acelaşi Raport sunt evidenţiate alte câteva date interesante: s-au primit 4.154 cereri de adeverinţe care au fost eliberate la timp; s-au primit şi rezolvat în termen legal 52 de cereri, pe hârtie sau pe suport electronic, privind informaţii de interes public în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (10 cereri au fost în legătură cu modul de îndeplinire a atribuţiilor instituţiei publice; 14 cereri au avut legătură cu utilizarea banilor publici, 25 de cereri au fost în legătură cu diferite acte normative şi reglementări, o cerere a avut legătură cu modul de aplicare a Legii 544 şi alte două au avut legătură cu turismul şi alegerile ce au avut loc în vara trecută). Aflăm totodată că „nu a fost depusă anul trecut nicio reclamaţie administrativă”.
 
În slujba cetăţeanului
Încheiem acest material cu ceea ce spunea la finalul anului trecut primarul municipiului, Tiberiu Iacob-Ridzi. Întrebat de noi dacă crede că e loc de mai bine în comunicarea dintre primărie şi cetăţean şi în relaţia dintre funcţionarul din primărie şi petroşenean, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a subliniat: „Da, eu am mai spus şi o mai spun ori de câte ori este nevoie sau sunt întrebat: întotdeauna e loc de mai bine! Dar tot ce este important este faptul că această relaţie între cetăţeni şi primărie se îmbunătăţeşte permanent, iar noi, cei din conducere, eu personal, lucrăm mereu la acest aspect. Le-am spus-o şi angajaţilor noştri, că noi suntem în folosul cetăţenilor aici, şi nu invers! De aceea, comunicarea şi modul cum funcţionarul răspunde solicitărilor cetăţeanului sunt foarte importante. Iar cine nu respectă treaba aceasta, n-are ce căuta să lucreze în Primăria Petroşani!”. Credem că răspunsul primarului e corect şi alte comentarii sunt de prisos. Sperăm să audă acest răspuns şi unii funcţionari, e drept tot mai puţini, care mai cred şi în 2017 că cetăţeanul care vine cu o problemă sau alta la biroul lor trebuie ţinut cu zecile de minute sau cu orele pe la uşi, ori trebuie certat, batjocorit şi privit cu superioritate că „nu înţelege ce i se spune” sau „de ce a venit iar, să deranjeze?”. Se ştiu cei cu musca pe căciulă...

Comentarii articol (1 )

#1 rusu constantin14.03.2017,  10:02:46
33% din total audiente au ca tema lipsa locuintelor sociale. De 8 ani aceisi poveste cu...drobul de sare. Nu inteleg ce-l impiedica pe ridzi sa...iasa afara din..."bucatarie"...Mai ales ca incalca cu ostentatie drepturile omului. Pentru el juramantul depus a fost ca o...poezie...scurta si de nepriceput.Vom vedea pentru cat timp...


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 5 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter