13.02.2017,  18:02:38 | 3 comentarii | 1853 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / S-a degradat sub ochii lui Ile
de Gheorghe OLTEANU
În municipiul stăpânit de Ile atragerea investitorilor de orice fel, în vederea creării de locuri de muncă, se face doar la modul declarativ. Deşi, de câte ori are ocazia, fie în scris, fie prin viu grai, primarul se declară adeptul celor interesaţi să deschidă puncte de lucru, în care să fie angajată forţă de muncă locală, în realitate lucrurile stau exact pe dos.
 
Şi-au dat seama
toţi cei care au încercat ceva în acest sens. N-a trecut niciun an de la încercarea consilierului independent vulcănean Florin Govor de a-l convinge pe reprezentantul unei firme străine de a-şi crea o filială şi la Vulcan. Încercare cu mari şanse de reuşită, dacă administraţia publică locală ar fi dovedit că şi ea vrea asta. Acesteia nu i s-a cerut altceva, decât o clădire în care să poată fi deschisă activitatea de producţie. Or, la acest examen au căzut cu brio primarul Ile şi secundul său Merişanu.
 
Spre ruşinea lor, 
în tot Vulcanul nu s-a găsit un imobil care să se preteze la aşa ceva. Da, este adevărat, în discuţie a venit vorba şi despre imensa hala din colonie, cea din vecinătatea decedatei fabrici de stâlpi hidraulici. Fostă, pe vremuri, în proprietatea UPSRUEEM Petroşani, ea a ajuns să fie a primăriei, pentru compensarea unor datorii. Compartimentată, hala ar fi putut adăposti, la o adică, mai multe săli, ateliere sau cum să le mai zic. Pentru că nu cred că investitorului de la cablaje i-ar fi fost necesară întreaga construcţie. Numai că nu a vrut primarul să-i dea loc aici. Motivul? Hala ar urma să devină un imens garaj destinat autobuzelor electrice cu care ar urma să fie dotat transportul în comun din Valea Jiului.
 
Despre aceste autobuze
electrice, “Green Line”, s-a discutat pe larg în urmă cu aproape trei ani. Nu se mai ştie ce e cu proiectul iniţiat la vremea aceea de către Consiliul Judeţean Hunedoara. De atunci nu s-a mai suflat o vorbă despre asta în şedinţele de consiliu local vulcănean. Însuşi Gheorghe Ile a lăudat de nu se poate proiectul. Hala ar fi urmat să devină locul de garare şi de reparare a autobu­zelor electrice, iar în locurile de muncă existente ar fi urmat să fie angajaţi vulcăneni. În mod special, tineri calificaţi la colegiul tehnic. Apoi, tot pe banii CJH, ar fi urmat să se pună la punct strada Jiul, de la intersecţia cu Nicolae Titulescu, până la capătul ei de jos, la poarta fostei fabrici. S-a materializat ceva din toate astea?
 
Din păcate
răspunsul este negativ. Nu doar că nu s-a mai auzit nimic despre proiectul “Green Line”, ba, mai mult, hala din colonie s-a degradat într-un… hal fără de hal. După ce “magneţii” au demontat şi dus la fier vechi macaraua de pe platforma vecină clădirii, a venit rândul acesteia să fie jefuită. Celor care au văzut-o în urmă cu mai bine de doi ani hala le apare acum ca fiind de nerecunoscut. Noroc că mai sunt cu ochii pe ea cei de la SC Pregoterm SA care ţin înăuntru baloturi cu pet-uri şi materialul antiderapant care se pune pe carosabil. În rest, e jale. Degradată cum e nici nu-mi vine să cred că, în caz că proiectul cu autobuzele electrice ar reveni în discuţie, consiliului judeţean hunedorean i-ar mai surâde să mai bage bani, pentru a o repara. Cât despre eventualii investitori, nici poveste. Care ar fi fraierul să pună la punct ceea ce s-a degradat sub ochii lui Ile?


Comentarii articol (3 )

#1 Cristi13.02.2017,  21:17:03
S-a auzit azi de Green Line,alt studiu de fezabilitate......
#2 al14.02.2017,  12:31:56
Ar trebui sa iesim toti vulcanenii in strada in fata primariei sa-i cerem primarului locuri de munca... nu autobuze electrice si alte minuni pe care da banii aiurea, a ajuns orasul asta in ultimul hal toti copii ne pleaca in alte orase , minerii pleaca peste hotare ...daca e primar ar trebui sa aiba grija de prosperitatea orasului nu sa il falimenteze :(
#3 Elena 14.02.2017,  12:49:02
Da ' de ce sa repare cei din C . J. sau cu banii , de la C.J ???? Sa repare , puscariabilul , care a lasat , sa se degradeze , sa plateasca ,el personal , reconditionarea , ba chiar sa FIE OBLIGAT , sa repare , cel putin la nivelul , la care era , hala , cind s-a instalat , el ,paduche in frunte ....Siiii ....TOT Vulcanul , sa fie obligat , sa il aduca ,la nivelul la care era , in urma cu 12 -13 ani ....De cind este el , primar , TRASEIST , fara omenie , fara obraz , a distrus tot .... si l-a si imputit . Poate vrea , sa treaca si locul , cu pricina ,pe numele , fameliei lui , sa mai faca , pt. vulcaneni , cevaaaa .... cu " buruieni cu ierburi , cu prafuri " cum zicea , ca face la porcarie .... Pt. " binele " vulcanenilor , se " sacrifica " el si famelia lui ....Lasa-le incolo , de " linii " verzi .... acum ....trag la " linii albe " ....


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 7 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter