16.02.2017,  16:18:50 | 0 comentarii | 467 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Un peruan le cântă pensionarilor muzică populară românească
de Gheorghe OLTEANU
În marile oraşe este ceva obişnuit să vezi cântăreţi ambulanţi. La colţ de stradă, în metrou sau în pieţe. La Iaşi, bunăoară, câteva zile la rând, în pasajul din Piaţa Unirii, am dat peste un domn în vârstă, care arăta respectabil, interpretând, acompaniindu-se la chitară, vechi melodii de muzică uşoară românească pe care doar cei din generaţia lui şi le mai amintesc.
 
Odată ce a ieşit soarele,
iar frigul a început să se ducă, venerabilii pensionari vulcăneni care îşi dau, zilnic, întâlnire la „Ciuperca lui Ie” s-au aşezat din nou pe băncile din preajma construcţiei. Ieri, însă, nu au mai dezbătut problemele politice de actualitate şi nu i-am mai auzit nici discutând despre punctul de pensie sau mulţumindu-le celor de la putere pentru majorarea preţului la pâine şi la alte alimente. Joi, aproape de orele amiezii, oamenii au avut program cultural.
 
Spectacolele de muzică uşoară
sau populară sunt cam rare în municipiul de la poalele Vâlcanului. Cel mai bine din punctul acesta de vedere se stă când se desfăşoară nedeia vulcăneană. Mai era ceva când cu „Zilele Recoltei”,  dar, de câţiva ani, s-a renunţat la cântări. Ar mai fi ceea ce se petrece în stradă, în noaptea de 31 decembrie, dar acesta este un surogat de spectacol. Ar mai fi muzica şi dansul de care vârstnicii se bucură de ziua lor internaţională sau la revelion, dar ce-i acolo este antren. Singura rază de soare în cenuşiul acesta cultural ar fi festivalul „Fii star în ţara ta!”, a cărui ediţie din acest an va avea loc la sfârşitul lunii aprilie la Clubul IMAX.
 
Aşadar, să revin.
Ieri urechile celor care au trecut pe lângă „Ciuperca lui Ile” au fost sensibilizate de muzica interpretată la fluier de către peruanul Pedro. Pe care, sunt sigur, mulţi dintre dumneavoastră aţi mai avut ocazia să-l vedeţi. Fie singur, fie alături de prietenul său. Joi, Pedro a interpretat melodii cunoscute, de la „El Condosa Pasa”, care-i aduce aminte de ţara lui din America de Sud, „Bridge Over Truobled Water” a lui Simon&Gurfunkel, şi altele binecunoscute, până la câteva cântece populare româneşti. La interpretarea cărora Petro apelează, pe lângă fluier, şi la nai. 
 
Prestaţia lui Pedro
nu a trecut neobservată. Pe lângă pensionarii care au fost primii care au cotizat cu bancnote în cutia din faţă, mai toţi cei care au trecut prin zonă s-au căutat în portofel şi, fără să le fi cerut, i-au dat câte un leu-doi.  Peruanul  le mulţumea cu privirea şi dând din cap. Ceva mai încolo, se aflau câţiva dintre boschetarii pe care-şi fac veacul în preajma ciupercii. Invidioşi că lor nu le dă nimeni nimic, ei nu erau interesaţi de muzică sau de prestaţia cântăreţului ambulant, aşa cum mi-am dat seama, cât mai ales de bancnotele care se strângeau grămadă în lada de dinaintea artistului. 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 8 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter