20.02.2017,  12:48:31 | 1 comentariu | 528 vizualizari
Primăria Uricani / Continuă intabularea străzilor
de Alina PIPAN
Primăria Uricani avea mari probleme privind intabularea terenurilor şi a altor imobile din domeniul public, handicap recuperat în ultimul an, când administraţia locală a început să prevadă tot mai mulţi bani la buget pentru a intabula imobilele. De ce atât de mult interes pentru aceste demersuri? 
 
Dacă cu bani din bugetul local sau naţional s-ar putea asfalta drumurile care sunt administrate local, intabularea nu s-ar putea face prin utilizarea banilor europeni. Or, în momentul de faţă, fondurile europene sunt cele preferate pentru modernizarea localităţilor, pentru că demersurile sunt pur şi simplu mai rapide şi eficiente, iar finanţarea, de asemenea, nu se aşteaptă ani pentru a finaliza un obiectiv. 
Acum doi ani, din 77 de străzi administrate de Primăria Uricani, aproximativ 40 erau neintabulate. Anul tre­cut au fost intabulate 24 de imo­bile, clădiri, drumuri, poduri. 
Anul acesta procedurile de intabulare continuă. Se intabulează şi se atribuie număr cadastral cu viza OCPI Hunedoara pentru 12 obiective, anume: Aleea Brazilor tronson 1+2+3, str. Ghiocelului, str. Muncii bl. 3A, strada Primăriei, strada Scriitorilor, Revoluţiei, strada Poliţiei, Aleea Trandafirilor tronson 1+2+3, Aleea Plopilor, Aleea Jiului tronson 1+2, strada 1 Mai tronson 1+2+3, strada 1 Decembrie 1918 tronson 1+2+3, Grădiniţa Nr. 1 de pe strada Aleea Jiului, punctul de colectare de la primărie. Bravo, domnule primar!

Comentarii articol (1 )



Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 2 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter