23.02.2017,  19:29:54 | 0 comentarii | 749 vizualizari GALERIE:     FOTO    
La zece ani de AZTEK CAFE, / O expoziţie de nota 10 (zece) a lui Sorin Oprea
de Corneliu BRAN

• Spectacolul continuă şi în acest sfârşit de săptămână

La zece ani de la înfiinţarea Aztek şi după zeci şi zeci de acţiuni şi evenimente culturale ce au avut loc în această locaţie publică din centrul Petroşaniului, cei care conduc destinele acestui minunat loc ce sprijină cultura locală au ţinut să organizeze timp de câteva seri evenimente dedicate acestui jubileu.
 
Fapte, nu vorbe
Astfel, miercuri seara a avut loc deschiderea, în prezenţa a zeci de prieteni ai AZTEK-ului, în general iubitori şi pasionaţi de artă, literatură şi gazetărie şi muzică de calitate.   
Scriitorii şi gazetarii Marian Boboc şi Mihai Barbu, artiştii plastici Eugen Bencău, Robert Humel, Petrică Birău, Angela Pârvu, Gigi Nicolau, jurnalistul şi pasionatul de fotografie Ilie Pintea, ziaristul Tiberiu Vinţan, liderul de sindicat şi memorialistul Adrian Jurca sunt doar câţiva dintre cei mulţi care au participat miercuri seara la eveniment, totul desfăşurându-se într-o atmosferă caldă, prietenească, date şi de cadrul intim al sălii. Întâlnirea a fost întregită cu o expoziţie de pictură cu tematica „Circul” şi cu un concert folk susţinut de fiul Tatianei Stepa, Cătălin. 
Berea, cafelele şi sucurile au curs vorba poetului „râuri”, iar în cele câteva ceasuri petrecute de cei prezenţi, la fiecare masă, subiectele dezbătute, prieteneşte, au făcut ca timpul să zboare ca gândul. Cei care aţi lipsit miercuri seara nu-i bai, mai aveţi timp şi vineri şi sâmbătă seara să vă umpleţi sufletul, pentru câteva ore, cu alte evenimente ce ţin de muzică, teatru şi voie bună, AZTEK devenind pe acest final de săptămână un bastion al bunului gust şi bunei dispoziţii, sărbătorind cum se cuvine cei zece ani de activitate. Cum expoziţia de pictură a petroşeneanului Sorin Oprea, ce a avut vernisajul miercuri seara, rămâne la vedere, aveţi cu toţii ocazia să o degustaţi pe îndelete şi în serile următoare. Totul e numai să ajungeţi la Aztek!
Felicitări şi pe această cale soţilor Crişan pentru ceea ce fac şi le dorim s-o ţină tot aşa şi de-acum înainte: să sprijine în continuare orice eveniment cultural, fie că e vorba de o lansare de carte, sau de un vernisaj de pictură ori sculptură, de un cerc literar ori de un miniconcert cu invitaţi din Vale sau din ţară.
 
Vorbe, nu fapte…
Câteva vorbe am luat şi de la pictorul Sorin Oprea, pe care până acum eu îl ştiam ca fiind un mare pasionat de fotografii şi colecţionar de ceasuri vechi, dar şi un foarte bun fotoreporter. 
„Ideea vine din lumea circului. Arlechinul foarte colorat pe care-l vedeţi e un personaj alegoric care peste tot îşi face simţită prezenţa. Are lângă el 100 de euro şi de-aici înainte fiecare poate să interpreteze şi să deguste cum vrea şi după cum simte. Înainte de a fi fotoreporter, am fost pictor şi după cum se poate vedea m-am reîntors la prima iubire, pictura, care m-a pasionat din clasa a V-a, tot atunci apucându-mă de pictat. Picturile expuse sunt realizate recent, pot să spun că e o colecţie de 2017. Practic, vorbim de zece lucrări sau de o miniexpoziţie, cum vreţi s-o luaţi. Cifra 10 nu este întâmplătoare deoarece sunt 10 ani de când s-a deschis Aztek-ul la Petroşani şi de aceea am ţinut să am expuse azi, aici, zece tablouri. Mă bucur că începând de azi, până la finalul săptămânii, aceşti zece ani de când s-a deschis această locaţie care are înclinare şi spre evenimente culturale vor fi punctaţi în fiecare seară de evenimente plăcute ce ţin de cultură, artă şi divertisment. Mâine va fi vizionarea unui concert Pink Floyd, poimâine va fi o piesă de teatru, Impostorii, în seara aceasta un concert folk susţinut vocal şi la chitară de Cătălin Stepa, sâmbătă vor fi de la Iaşi Adi Beznă cu Mărginean şi multe alte surprize. Putem zice că Aztek va fi în aceste zile kilometrul zero al evenimentelor din Vale şi din Petroşani. Felicitări gazdelor, Alin şi Manuela Crişan, gazdele evenimentelor şi cei care de zece ani duc această poveste frumoasă mai departe”, ne-a declarat unul dintre cei care au pus sufletul pentru ca totul să iasă cum trebuie miercuri seara, Sorin Oprea.
 
Vernisajul
Câţiva dintre cei prezenţi au remarcat în câteva discursuri buna calitate a expoziţiei prezentate şi elogiat talentul pictorului şi tema aleasă că, nu-i aşa, „circul” este prezent în zilele noastre nu doar sub cupole, ci peste tot, mai cu seamă în viaţa politică. Printre cei care au adresat câteva cuvinte, şi ca un reprezentant al administraţiei locale, consilierul local Mihai Barbu a ţinut să arate, în primul rând, că n-a uitat că face parte dintre cei care produc cultură pe plan local. Ideea sa, aceea de a susţine în consiliu local înfiinţarea unei galerii de artă permanentă, credem că trebuie susţinută de toată lumea, nu numai de consilierii locali.
 
La microfon… Ilie Pintea 
La final am cerut o părere despre eveniment şi colegului nostru de breaslă, Ilie Pintea, nelipsit şi el de la marea majoritate a evenimentelor culturale: „Este, în primul rând, o întâlnire între prieteni. Îmi face plăcere să fiu alături de Sorin şi de evenimentele culturale care se desfăşoară pe plan local. Lucrările lui sunt şi azi, aşa cum ne-a obişnuit, pline de intensitate, cu o tematică unitară, oarecum în ton cu vremurile pe care le trăim. Invit pe această cale cititorii dumneavoastră să vină la o cafea şi să vadă şi aceste lucrări marca Sorin Oprea. Mă bucur că toată săptămâna vor fi aici la Aztek evenimente care marchează zece ani de existenţă a acestei cafenele, o locaţie care încă de la început a vrut să fie altceva şi să sprijine cultura. Aici ne-am lansat şi noi site-ul 365.ro, i-am avut aici prezenţi de-a lungul timpului pe prietenul nostru Nucu Pandrea, pe omul de cultură petrilean Ion Barbu, pe Dinu Olăraşu, Emerich Imre şi o mulţime de oameni minunaţi care cochetează cu arta, scrisul sau muzica. Îi felicit şi eu pe cei care conduc soarta acestui local din mijlocul Petroşaniului şi care reuşesc să bucure pe mulţi dintre cei care doresc să participe pe parcursul unui an la astfel de evenimente plăcute”.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter