26.02.2017,  21:36:18 | 0 comentarii | 1018 vizualizari
Lansare de carte / Din Istoricul Uzinei Metalurgice Călan
de Mihaela PETROŞAN
În 25 februarie 2017, la sediul Asociaţiei Călan 1387, a avut loc lansarea celui mai nou volum documentaristic al lui Nikolaus Rudolf Pilly, „Din Istoricul Uzinei Metalurgice Călan”.
 
Volumul a apărut la editura StudIS în condiţii editoriale excepţionale, datorate şi contribuţiei Asociaţiei Călan 1387, cu care autorul a colaborat pentru a asigura calitatea deosebită a volumului, din punct de vedere al machetării, editării şi prezentării grafice. 
„Ne simţim onoraţi de colaborarea cu autorul, cu atât mai mult cu cât acest gen de colaborări se înscriu plenar în coordonatele pe care propriile noastre programe editoriale, şi nu numai, le impun, prin prioritatea şi importanţa pe care sperăm că le au pentru comunitatea locală”, spun reprezentanţii Asociaţiei Călan 1387. Volumul adună informaţii şi imagini inedite din perioada de început a Uzinelor de Fier Călan, mai exact se raportează la primele două consilii de administraţie ale uzinelor, cele care au însemnat de fapt conducerea privată a siderurgiei călănene, dintre anii 1859 (anul înfiinţării „Kronstadter Bergbau und Hutten A.G.”/ „Societatea Braşoveană de Mine şi Metalurgie SA”), până în anul 1948, când societatea Uzinelor Metalurgice Unite (UMU) Titan-Nădrag- Călan a fost naţionalizată.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 2 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter