28.02.2017,  18:37:42 | 0 comentarii | 902 vizualizari
Vulcan / Să fi renunţat Ile la construcţia unul veceu public de când cu decepţia ăluia de şase miliarde?
de Gheorghe OLTEANU
Mai vârstnica mea cunoştinţă vulcăneană nu a dorit să zic cum o cheamă. Mi-a cerut ca, dacă voi scrie, să spun că rugămintea vine de la „un grup de prieteni cu probleme la prostată”. Chiar aşa mi-a zis, nu exagerez.
 
Sesizarea grupului
se referă la lipsa unul veceu public în Vulcan. Nu e de râs, ba chiar e foarte adevărat şi firesc, la o adică. Pe mulţi dintre pensionarii care lâncezesc în apropierea Ciupercii sau pe băncile din faţa statuii de le poştă îi taie cam des pi… să facă pipi, mă rog. Norocoşi sunt cei care locuiesc în apropiere. O taie rapid acasă şi îşi golesc vezica. Alţii, mai puţin norocoşi din punctul de vedere al apropierii de domiciliu, îşi încearcă norocul în toaleta unuia dintre localurile publice.
 
Prietenul meu vârstnic
despre care vorbeam la început se gândeşte cu jind la veceurile publice în care i-a fost dat să intre în Petroşani. Şi în cel din Piaţa Victoriei, şi în cel din Parcul Carol Schreter. Curăţenie bec, ca la farmacie, îşi aminteşte cu drag dumnealui, asigurată de femeile angajate, plus că nu costă nimic. „De ce nu se poate face aşa ceva şi la Vulcan?”, s-a întrebat el retoric, eu fiind, de fapt, cel de la care aştepta răspunsul. Şi am încercat să-i dau unul.
 
Acum doi ani,
primarul avea în plan să facă unul. Veceul era prins în bugetul local, numai că Ile a cam sărit calul în privinţa sumei alocate pentru o astfel de construcţie. Peste şase sute de mii de lei, adică mai bine de şase miliarde vechi, alocase el, pentru realizarea veceului public. Investiţie propusă a fi ridicată la nici zece metri de latura estică a blocului 3A1. La vremea aceea doar liberalii votaseră împotrivă. Nu că nu ar fi vrut ca Vulcanul să aibă un veceu public. S-au împotrivit sumei exagerat de mare. Bani cu care, la o adică, s-ar fi putut construi două vile impozante, iar nu doar un amărât de veceu. Fie el şi dotat cu senzori de tot felul şi de toate culorile, cum se lăuda Gheorghe Ile că vor fi instalaţiile din  interiorul încăperii necesare facerii necesităţilor fiziologice. 
 
Numai că Ile a trebuit
să renunţe cu părere de rău la veceul de aur pe care-l plămădise în închipuirile sale faraonice. Locatarii blocului în cauză nici nu au vrut să audă de o budă publică la doi paşi de imobil. Au urmat sesizări peste sesizări, iar instituţia care a dat pas parol veceului public din acel loc a fost Direcţia Judeţeană pentru Sănătate Publică Hunedoara. În plus, s-a văzut după aceea, primăria vulcăneană nu avea nici avizul de mediu judeţean, ci doar pe acela al biroului de specialitate din primărie. Ulterior, în anul următor, în bugetul local a apărut din nou construcţia unui veceu public. Ba chiar a două stabilimente de acest gen, dacă-mi amintesc bine. Numai că, surpriză, nu mai erau băgate la înaintare 600.000 de lei, ci de o sută de ori mai puţin. 6.000 de lei pentru cel din zona cinematografului, era vorba că, undeva peste drum de el, şi 3.000 de lei pentru veceul public din Coroeşti. Vremea a trecut, în vara trecută au fost alegeri, s-a instalat un nou consiliu local, dar, de atunci, nu s-a mai pomenit nimic despre veceurile astea. 
 
Este, însă, posibil
ca să auzim despre ele în proiectul bugetului pe acest an. De aceea i-aş îndemna pe domnii din „Grupul de prieteni cu probleme la prostată” să facă bine şi să participe la dezbaterea publică a proiectului de buget local, programată să aibă loc în 12 martie. Construcţia veceurilor publice din Vulcan este foarte necesară, nimeni nu spune că nu. Numai că este de aşteptat să auzim despre sume rezonabile de bani alocate acestor investiţii. Dacă o fi ca primarul Ile să sară din nou calul, închipuindu-şi că faza a fost uitată, şi să aloce din nou, pentru un amărât de veceu public, câteva miliarde de lei vechi, chiar că-i de rău. 
 
Nu trebuie omis faptul că,
nu demult, Primăria Vulcan a pierdut un proces şi a avut de dat înapoi Ministerului Dezvoltării peste 600.000 de lei. Banii europeni. Vinovat pentru asta nu este altcineva decât ordonatorul de credite al primăriei vulcănene. Numai că Ile nu i-a returnat din banii lui sau ai societăţilor de construcţii pe care le-a favorizat la licitaţia publică, ci din bugetul local. Or, asemenea rezolvare financiară a problemei, ca să nu-i zic altfel, se poate petrece doar având la cheremul tău un consiliu local în care majoritatea este de culoarea politică a primarului. Să ne mai mirăm atunci dacă se va auzi că procurorii vor fi interesaţi să afle mai multe despre acest mod de a jongla cu banii publici?

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 6 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter