07.03.2017,  15:29:42 | 0 comentarii | 901 vizualizari
Capela din Uricani / Va avea cel mai mic preţ de cazare
de Gheorghe OLTEANU
S-ar putea ca privirea turiştilor care, în drum spre Cheile Buţii, trec prin Uricani să le fie atrasă de o construcţie aflată pe dreapta, vizavi de blocurile vechi. Este capela oraşului, construcţie pe care primarul Dănuţ Buhăescu le-a promis concetăţenilor săi că o va realiza şi o va face funcţională.
 
Lămpăria fostului Puţ V al
minei Uricani nu mai există. Pe scheletul ei a fost realizată capela la care încă se lucrează. Mai sunt necesare amenajări exterioare şi dotarea interiorului cu tot ce este trebuie privegherii persoanelor decedate. Construcţia obiectivului a început în 2016, iar primarul Buhăescu speră ca ea să poată să fie dată în folosinţă în vara acestui an. Toate costurile materializării acestui proiect au fost suportate de către Primăria oraşului Uricani.
 
Despre costul uneia
dintre cele trei zile, cât decedatul este ţinut în acest lăcaş funerar, Dănuţ Buhăescu a precizat că acesta va fi unul minim. „Zece lei pe zi, iar persoanele fără venit, înscrise la ajutorul social, îşi vor putea aduce şi priveghea gratis apropiaţii decedaţi”, a lămurit el problema. Incomparabil mai puţin cu preţurile care se practică, în prezent, la oricare capelă funerară chiar şi din Valea Jiului. La care cazarea pentru douăzeci şi patru de ore este de cel puţin o sută de lei.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 8 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter