15.03.2017,  19:32:16 | 0 comentarii | 223 vizualizari
De ce-mi place să-l citesc pe Claude Karnoouh?
de Gilbert DANCO
Atunci când studiezi filosofia şi, în general, cultura occidentală ca pe o profesiune eşti nevoit să începi cu o etapă în care citeşti nu doar din plăcere, ci şi din necesitate sau, mai exact, din dorinţa de a-ţi forma o viziune totalizatoare, unii ar spune obiectivă, asupra fenomenelor culturale şi sociale. Trebuie să parcurgi autori care nu rezonează cu propriile convingeri, uneori autori care nu-ţi plac pur şi simplu, indiferent că ei au performat în domeniul filosofiei, literaturii, politicii, artelor, teologiei, dar care au marcat într-un fel sau altul o epocă istorică, o mentalitate colectivă sau au influenţat o traiectorie culturală. Apoi urmează etapa în care incertitudinile şi curiozităţile se împuţinează (fără să dispară vreodată, evident), îţi formezi propriile direcţii de abordare, îţi trasezi domeniile în care vrei să te specializezi şi, în sfârşit, îţi permiţi să citeşti cu şi din plăcere, mai puţin sistematic, cu atât mai mult cu cât peisajul culturii occidentale actuale s-a format după şi chiar împotriva sistemelor de orice fel.
Astăzi, după mai bine de două decenii în care am studiat filosofia, sunt la etapa în care îmi aleg autorii pe care-i citesc în funcţie de criteriile plăcerii lecturii dublată de interesele intelectuale personale. Asta nu înseamnă, desigur, că aleg autori cu care sunt întru totul de acord. Aleg autori care mă aşează în faţa unor  întrebări majore asupra a ceea ce se întâmplă în jurul meu şi, trebuie să recunosc, prefer autorii care reuşesc să privească societatea actuală dincolo de modelele impuse uneori perfid, alteori pervers, de marile puteri mondiale. Ei bine, unul dintre aceştia  este autorul francez Claude Karnoouh. Folosesc apelativul general şi neutru de „autor” pentru că domnia sa are contribuţii majore în mai multe domenii ale ştiinţelor umaniste: etnologie, sociologie, antropologie, filosofie politică, teorii ale artelor contemporane... Şi nici nu se putea altfel pentru că toate aceste domenii se întrepătrund inevitabil în peisajul cultural actual.
Mă bucur aşadar să întâmpin o nouă apariţie editorială a acestui gânditor francez – „Pentru o genealogie a globalizării. Eseuri critico-filosofice ale unui sceptic în acţiune”, Editura Alexandria Publishing House. Cartea este o sumă de eseuri pe care Claude Karnoouh le-a scris şi publicat în ultimii ani în diferite reviste culturale şi care sunt excelent traduse în limba română de cinci traducători: Ileana Dascălu, Alexandru Vasiliu, Claudiu Gaiu, Teodora Dumitru, Emanuel Copilaş. Am insistat puţin pe traducere pentru că ştiu foarte bine cât de atent stilist este Claude Karnoouh atunci când scrie, ceea ce dă un plus de savoare lecturii, dar şi un efort  susţinut din partea traducătorilor.  Deşi titlul cărţii ne induce o preocupare asupra fenomenului globalizării, nu tre­buie să ne oprim doar aici pentru că această carte ne poartă prin multe alte probleme actuale şi, inevitabil, globale ale omenirii: de la noile relaţii de putere care se instaurează la nivel mondial în urma noilor evenimente politice (Europa, SUA, China şi Rusia fiind numele cele mai frecvente) până la artă şi neimplicarea intelectualilor în jocurile politice. Această neimplicare este acuzată vehement de autorul nostru; el îndeamnă intelectualul să facă trecerea de la morală la amorală şi, dacă e cazul, să abandoneze inocenţa care nu face casă bună cu practicile politice.
În ceea ce priveşte fenomenul globalizării, Claude Karnoouh demonstrează, în ciuda faptului că  acest fenomen a devenit foarte vizibil şi foarte discutat de către unii analişti doar de un secol şi ceva, cum el s-a declanşat mult mai devreme în peisajul culturii occidentale, odată cu schimbările tehno-ştiinţifice ale războaielor, care, la rândul lor, încep spre finele secolului XV. Şi, mai departe, cultura europeană trebuie aşezată la baza acestui proces, nicidecum cea americană cum au susţinut alţii: „Europenii contemporani au memoria scurtă atunci când acuză SUA de a nu privi lumea pe care o produc decât aşa cum le place lor. Americanii nu fac decât să continue gândirea unei Europe Occidentale al căror copil minune sunt. Celebra deviză de peste Atlantic, şi anume că „ceea ce e bun pentru America, e bun pentru restul lumii” nu este decât urmarea logică a globalizării începute de aceeaşi Europă. Sic transit gloria mundi!”
Claude Karnoouh nu este adeptul filosofiei social-politice a lui Jean Jacques Rousseau conform căreia omul e bun în mod natural, iar societatea îi alterează presupusele înzestrări angelice. Dimpotrivă, manifestările omului occidental ne conduc la diagnosticul pe care l-a identificat Nietzsche în ceea ce ne priveşte, anume că suntem ghidaţi de voinţa de putere, nu de raţionalitatea la care visase timp de aproape două milenii cultura occidentală. Sau, cum reia Hobbes formula lui Plaut: Homo homini lupus est (omul este lup pentru om). Vorbim, se-nţelege, de diagnostice formulate asupra omului occidental, iar în practicile politice care ne înconjoară observăm îndeajuns acest lucru. Rămâne de văzut în ce măsură aceste modalităţi de a fi ale omului occidental au afectat, sub imperiul globalizării, celelalte civilizaţii. În urmă cu câteva secole e clar ce s-a întâmplat în acest sens, diferenţele între culturi fiind totale. Într-un subcapitol intitulat „Marele salt înainte al Occidentului catolic”, Claude Karnoouh observă: „Să subliniem în treacăt că America a fost necunoscută pentru noi, occidentalii. Pentru diversele popoare indiene care o populau, care ocupau imensele sale spaţii, insulele sale aurite de soare şi scăldate de mări de smarald, giganticele sale păduri, America – care nu se numea America, ci avea diferite nume, în funcţie de popor, limbă şi de miturile originare ce fundamentau prezenţa terestră – nu era deloc aşa. În timp ce noi o descopeream, indienii nu se frământau deloc cu descoperirea Europei. A ajunge în America, a o ocupa, a-i subjuga locuitorii şi a-i aneantiza, a importa, foarte curând, acolo sclavi veniţi din Africa, a o jefui, toate acestea reprezintă desigur dovezi ale hotărârii noastre şi ale unui spirit de aventură incontestabil, dar totodată, dovezi ale violenţei şi brutalităţii noastre faţă de o lume ce manifesta şi înfăţişa distanţări culturale ireconciliabile”.
Dar, în prezent, trebuie să ne întrebăm odată cu Claude Karnoouh: „Oare mai există Europa?”. S-ar putea, aşa cum insinuează autorul, ca ea să fie peste tot, dar... care Europă?

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 4 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter