20.03.2017,  19:38:41 | 0 comentarii | 620 vizualizari
Dan Voicu: „Dacă ne va mai arbitra Voica, retrag echipa din campionat”
de Loredana JUGLEA
Incertitudinea încă planează la echipa de fotbal Hercules Lupeni, care nici până în prezent nu a plătit vizele jucătorilor la AJF Hunedoara.
 
Antrenorul Dan Voicu spune că situaţia echipei rămâne deocamdată incertă, în ciuda faptului că au revenit în pluton fraţii Roşianu. Tehnicianul spune că zilele acestea sunt decisive pentru înscrierea echipei.
„Sincer, în echipă sunt şi unii jucători care nu-şi respectă cuvântul. Spun că vin la antrenamente şi apoi nu mai dau de ei. Nu ştiu ce va fi şi cum voi alcătui un lot de jucători. Am jucat un amical cu Minerul Uricani, pe care abia l-am câştigat cu scorul de 3-0, şi abia am încropit un 11 pe teren. Am apelat la mulţi copii. Să nu mai spun că pentru prima etapă din retur îl am şi pe Andrei Harangozo suspendat. E foarte greu pentru noi. Mai în glumă, mai în serios, mulţi îmi spuneau să mă legitimez şi eu”, spune Dan Voicu.
Hercules Lupeni l-a cedat Jiului şi pe jucătorul Cornel Graur, iar mulţi fotbalişti au plecat la muncă în străinătate. Pe lângă aceste probleme evidente, echipa din Lupeni a avut şi probleme cu arbitrajul.
„Dacă vom participa şi în retur şi ne va arbitra Voica, eu vă spun de pe acum că voi retrage echipa din campionat. Nu îl mai vrem pe acest arbitru, care mereu a căzut în picioare. Nu vrem să ne cheltuim banii degeaba şi să fim suspendaţi în baza deciziilor eronate luate de acest arbitru. Aşa cum nu l-am mai vrut pe Băiconi, aşa nu îl mai vrem nici pe el. Acesta va fi modul nostru de protest”, a spus răspicat Dan Voicu.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 6 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter