22.03.2017,  20:19:35 | 0 comentarii | 719 vizualizari GALERIE:     FOTO    
O urare din inimă a directorului general Costel Avram: Apă cristalină şi bucurii tuturor, angajaţi Apa SERV şi abonaţi!
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
De Ziua Mondială a Apei, angajaţii Apa Serv, alături de directorul general Costel Avram, le-au arătat studenţilor de la „Mediu” din cadrul Universităţii din Petroşani cum stă treaba, la modul cel mai practic, cu tratareaşi epurarea apei uzate de la staţia de la Dănuţoni!
 
Şeful Departamentului „Producţie” din cadrul S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani, Cristian Ionică, alături de o echipă din cadrul Staţiei de Epurare Dănuţoni şi de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Daniel Preda, au pus la cale şi au organizat până în amănunt o frumoasă „acţiune-surpriză” dedicată Zilei Mondiale a Apei – 22 martie, tema propusă fiind „Apă-Apă uzată”. 
Invitat să participe la „surpriza” pregătită de cei amintiţi, directorul general Costel Avram s-a arătat plăcut surprins. I-a felicitat public pe organizatori. Au fost prezenţi, pe lângă angajaţi ai Apa Serv, şi studenţi din anii I-IV ai Facultăţii de Mine, specializarea „Inginerie şi protecţia mediului în industrie”, din cadrul Universităţii din Petroşani, însoţiţi şi de câţiva dintre profesorii lor.
 
Satisfacţia directorului general: angajaţii noi 
Primul care a luat cuvântul a fost Cristian Ionică. După ce a mulţumit audienţei că a acceptat invitaţia, inginerul de la ape a făcut o scurtă prezentare a Staţiei de Epurare Dănuţoni şi a operatorului regional Apa Serv, anunţând că tot ce s-a prezentat legat de staţia de epurare va putea fi văzut de către toată lumea în turul de prezentare care va urma să fie făcut pe tot fluxul instalaţiei.
„Ca şi obiective şi provocări ale noastre, pe lângă tratarea şi epurarea apelor uzate încercăm să beneficiem de potenţialul hidroenergetic al apei, precum şi să valorificăm nămolul obţinut la staţie. O să vedeţi pe parcurs biogazul rezultat din fermentarea nămolului, ce aduce multe beneficii. Cele trei microhidrocentrale, două pe apă brută şi una pe un rezervor de alimentare – cel din Vulcan sunt şi ele componente de bază a instituţiei noastre, pe lângă reţeaua de apă şi canalizare şi staţiile de tratare sau alte obiective şi anexe ce ţin de Apa Serv”, a menţionat printre altele Cristian Ionică. La finalul expunerii, inginerul a dat cuvântul directorului general Costel Avram.
„Eu mă bucur să văd aici studenţi de la Petroşani, mai cu seamă că şi eu am fost student al Universităţii din Petroşani, iar acum sunt director general la această societate. Am alături de mine doi colegi, un băiat care a terminat Mediul la Petroşani şi care a fost angajat la societatea noastră după o discuţie pe teme de Mediu de pe Facebook, pe care am avut-o împreună. Uitaţi, acum a ajuns unul dintre cei mai buni ingineri pe care-i are Apa Serv, care a terminat la Universitatea din Petroşani, şi care este lăudat atât de colegul meu Cristian Ionică, cât şi de şeful de staţie de la Dănuţoni. În partea dreaptă a mea, în halat alb, este tot un tânăr din Valea Jiului care a terminat Biologia la Iaşi. Cum aveam nevoie de un biolog în această staţie de la Dănuţoni, am scos postul la concurs şi băiatul a venit şi a reuşit să-şi câştige postul la noi. Iată, doi tineri de viitor care au reuşit. Eu cred că şi dumneavoastră, cei prezenţi, viitori absolvenţi la Mediu, puteţi să fiţi viitorul acestei societăţi, angajându-vă pe viitor la Apa Serv. Încă o dată vreau să mulţumesc cadrelor didactice de la Universitatea din Petroşani pentru modul în care Apa Serv şi eu am colaborat şi pentru modul în care vom colabora şi de acum înainte”, s-a adresat directorul general de la ape celor prezenţi, făcând astfel şi trecerea spre prezentarea făcută în continuare de cei doi tineri amintiţi, biologul Andrei Doroftei şi inginerul de mediu Alexandru Dîngă.
 
Turul staţiei. Declaraţiile profesorilor
După circa 15 minute de prezentare, inclusiv cu imagini video pe laptopuri, zecile de studenţi şi cei trei profesori au plecat cu Cristian Ionică şi ceilalţi angajaţi să facă turul staţiei de epurare. Pe tot parcursul acţiunii le-au fost prezentate la faţa locului tot fluxul tehnologic şi li s-a dat toate informaţiile şi explicaţiile necesare.
Am reuşit să luăm două vorbe şi profesorului conferenţiar în cadrul Departamentului de Management, Ingineria Mediului şi Geologie din cadrul Facultăţii de Mine a Universităţii din Petroşani, doamna Emilia Dunca, şi prof.univ.dr.ing. Ioan Dumitrescu din cadrul „Ingineriei şi protecţia mediului în industrie”.
„Este o acţiune extraordinar de instructivă pentru studenţii noştri de la Mediu. Chiar sunt încântată de faptul că cei de la Apa Serv au organizat la un astfel de eveniment internaţional o acţiune de acest gen. Pentru studenţi sunt foarte importante aceste momente. Astfel ei pot lua pulsul a ceea ce se cheamă activitatea dintr-o staţie de epurare, de ce nu posibil pentru mulţi dintre ei un viitor loc de muncă. Ştiţi cum e, se învaţă din cărţi, dar întotdeauna partea practică este cea care are o importanţă mare în sedimentarea de informaţii şi date. Pe viitor sperăm ca această colaborare între facultatea noastră şi Apa Serv să continue şi să mai fim prezenţi cu studenţii şi la alte acţiuni de asemenea gen. Dacă pe viitor Apa Serv va dori să integreze absolvenţi ai Universităţii Petroşani de ingineria mediului în rândurile acestui operator regional, cu atât mai bine pentru toate părţile, dar mai ales pentru aceşti tineri”, a declarat Emilia Dunca.
„Sigur, la cursuri punem bazele teoretice ale proceselor de epurare, dar întotdeauna este cât se poate de benefică o ieşire pe teren, unde putem să vedem pe viu cum se petrece procesul de epurare. Avem cursuri specializate de epurare şi de asemenea ore de laborator pe aceeaşi disciplină. Ce văd studenţii azi, aici, este exact ce scrie în cărţile de specialitate. E un câştig important pentru viitoarea lor meserie, inginer de mediu, să vadă pe viu cum arată o staţie de epurare, cum funcţionează şi aşa mai departe. Mă bucur că ne aflăm azi aici şi mulţumim de invitaţie”, a menţionat şi cadrul universitar Ioan Dumitrescu.
 
Două declaraţii luate la final
„Astăzi este Ziua Mondială a Apei şi vreau să felicit atât pe inginerul Ionică, cât şi pe colaboratorii săi că ne-au adunat azi aici la Dănuţoni, venind ca invitaţi şi studenţi şi profesori de la Universitatea din Petroşani. Este un lucru lăudabil ce fac şi ce se întâmplă aici la această staţie de epurare, mai cu seamă că fondurile europene şi un proiect bine implementat ne-au adus cu această staţie la nivelul de azi, fiind vorba de una dintre cele mai moderne staţii de epurare din România. Aţi văzut, cum v-au arătat şi v-au spus şi colegii mei, faptul că în prezent dăm apă bună în Jiu, nepoluată, este un fapt extraordinar, apa Jiului care ajunge la Tg-Jiu fiind transformată din apă brută în apă potabilă de colegii de-acolo. Încă o dată vreau să-i felicit pe toţi cei care lucrează în această staţie pentru modul cum îşi îndeplinesc îndatoririle de serviciu. Totodată, de Ziua Mondială a Apei vreau să transmit tuturor salariaţilor Apa Serv şi colaboratorilor cele mai calde gânduri şi urări de bine! Apă cristalină şi bucurii tuturor cetăţenilor Văii Jiului, abonaţii noştri, fără de care acest operator regional n-ar exista şi n-ar avea sens”, a declarat directorul general al S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A., Costel Avram.
 
Alte vizite
În încheiere mai trebuie să vă spunem că după această acţiune ce s-a desfăşurat de dimineaţă, după orele prânzului cei de la Staţia de Epurare au primit şi vizita tinerilor voluntari de la Caritas Petroşani, dar şi a unor elevi de la Şcoala Gimnazială Nr. 2 din Petroşani însoţiţi de cadre didactice. Ca şi în cazul studenţilor, personalul prezent, în frunte cu Cristian Ionică şi Daniel Preda, s-a ocupat cu amabilitate de invitaţi, aceştia primind toate informaţiile tehnice şi vizitând de asemenea întregul flux al staţiei de epurare.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter